Iuliana Popa, antreprenoarea care lansează un proiect inedit în Moldova: „Adoptă” o familie de albine

02 Iul. 2021, 18:37
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
02 Iul. 2021, 18:37 // Oameni şi Idei //  MD Bani

O tânără antreprenoare din Republica Moldova a lansat o idee mai puțin obișnuită pentru țara noastră, scrie Agrobiznes.

Proiectul „Adoptă o familie MILU” este destinat tuturor locuitorilor din zona Chișinăului care au casă la sol – aceștia pot „adopta” o familie de albine pentru perioada caldă a anului și să monitorizeze dezvoltarea albinelor, învățând să le protejeze, dar și beneficiază de polenizare gratuită.

„Orice familie care are condițiile necsare va putea găzdui un stup de albine pentru cel puțin un sezon, vor putea beneficia de polenizarea grădinii lor, florilor, pomilor, vor vedea în mod practic cum are loc tot procesul de dezvoltare a unei familii cu albine, cum are loc procesul de îngrijire pentru că apicultoul nostru va veni periodic să vadă cum stau lucrurile în familie și să realizeze lucrările necesare.

Ne propunem o apropiere a omului cu albinuțele și astfel sperăm să conștientizeze de ce într-adevăr albina este considerată cea mai importantă vietate de pe pământ” explică Iuliana Popa, inițiatoarea proiectului.

La sfârșit de sezon când este realizată extragerea mierii familia care a găzduit albinele poate procura mierea din acel stup cu o reducere considerabilă.

De ce nu o primesc gratis? Pentru că se percep cheltuieli pentru apicultor, preparate, deplasare și altele.

Realitatea Live

13 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Ursu Victor

Un număr de 13.810 persoane cu domiciliul în regiunea transnistreană erau luate la evidență în anul 2025 pe malul drept al Nistrului în calitate de angajați oficiali, potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat.

Din total, 57,6% sunt bărbați (7.950 persoane), iar 42,4% femei (5.860 persoane), ceea ce indică o participare semnificativă a forței de muncă din regiune pe piața muncii controlată de autoritățile constituționale.

Distribuția geografică arată o concentrare majoră în municipiul Chișinău, unde activează peste 80% dintre acești salariați. Cei mai mulți provin din orașele Tiraspol, Bender, Slobozia și din localitățile din proximitatea acestora, care cumulează peste 54% din total.

Datele indică și un grad ridicat de formalizare a raporturilor de muncă. Aproximativ 93,85% dintre angajați activează în baza contractelor individuale de muncă, fapt ce confirmă caracterul legal și stabil al relațiilor de serviciu.

În ceea ce privește domeniile de activitate, lucrătorii din regiunea transnistreană sunt prezenți în special în comerțul cu amănuntul, transporturi, învățământul secundar general, construcții, industria de prelucrare, precum și în activități de asistență medicală și farmaceutică.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, aceste evoluții confirmă un nivel avansat de integrare a locuitorilor din stânga Nistrului pe piața muncii de pe malul drept. Autoritățile subliniază că angajații beneficiază de relații de muncă sigure și legale, acces la toate tipurile de concedii și salarii competitive.

Prin participarea lor în sectoare-cheie ale economiei, locuitorii din regiunea transnistreană contribuie direct la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, mai arată datele oficiale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!