În ajunul inaugurării controversatului gazoduct Nord Stream 2, despre care criticii spun că va adânci dependenţa Europei de gazele naturale ruseşti, un oficial polonez de rang înalt a reamintit că Polonia nu va mai fi clientul Rusiei şi că va deveni independentă de gazele acesteia în 2023, scrie Ziarul Financiar.
Iar Ucraina, ţară în conflict cu Rusia, a anunţat că a reuşit să-şi reducă importurile de gaze de şapte ori în primele opt luni ale anului. Cele mai multe gaze le-a importat din Ungaria, care se visează de mult timp un centru regional al exporturilor de energie. Însă gazele cumpărate de ucraineni nu sunt ungureşti, Ungaria neavând astfel de resurse, ci, cel mai probabil, vin tot de la ruşi. Anul acesta, Ucraina a experimentat şi cu importurile de gaze din România, şi ea un client al ruşilor.
În acelaşi timp, presa din Azerbaidjan aminteşte că Ungaria, o ţară care la capitolul gaze depinde de importurile din Rusia, accelerează eforturile de a construi o legătură cu magistrala de gaze TAP prin care de anul trecut curg gaze azere spre UE şi Balcani. Prin TAP, Azerbaidjanul a devenit unul dintre principalii concurenţi ai colosului Gazprom, compania care deţine monopolul exporturilor de gaze ruseşti, pe piaţa din Europa.
Însă din Balcani vine o altă veste. Proiectul pe care Gazprom îl are cu autorităţile din Republika Srpska, una dintre cele două entităţi care compun statul Bosnia şi Herţegovina, avansează şi el. Este vorba de construirea unei uzine de gaze naturale lichefiate care ar trebui să funcţioneze cu gaze de la Gazprom, combustibilul astfel obţinut urmând să fie folosit la transport şi încălzire. Republika Srpska, a sârbilor bosniaci, are legături puternice cu Serbia, aliatul de nădejde al Moscovei în Balcani, dar şi cu Rusia. Nu acelaşi lucru se poate spune despre cealaltă entitate statală, Federaţia Bosniei şi Herţegovinei, a musulmanilor bosniaci şi a croaţilor bosniaci. Acest proiect ar demonstra cum Rusia, prin Gazprom, îşi întăreşte influenţa în Balcani, făcându-şi parteneri chiar şi cu forţa, după cum scrie think-tankul britanic Royal United Services Institute for Defence and Security Studies. Acesta aminteşte că la sfârşitul anului trecut Gazprom a redus cu 50% livrările de gaze către Bosnia şi Herţegovina prin ruta de export tradiţională, care trece prin Ungaria şi Polonia, poate pentru a forţa ţara să adere la noul gazoduct Turkstream. Turkstream, sau Balkan Stream, dacă vorbim despre secţiunea din Balcani a magistralei de gaze, face parte alături de Nord Stream 2 din strategia Rusiei de a reorienta exporturile de gaze către piaţa europeană astfel încât să ocolească Ucraina şi Polonia, ţări care văd Rusia ca pe o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Ce s-a întâmplat cu Bosnia şi Herţegovina anul trecut pare se întâmple acum cu toată piaţa de gaze europeană. Unii analişti spun că Gazprom nu livrează gaze naturale Europei pe cât aceasta ar avea nevoie pentru a-i demonstra cât de dependentă este de gazele ruseşti şi pentru a o forţa să accepte necondiţionat Nord Stream 2, gazoduct căruia i se opun Polonia şi Ucraina. În tot acest timp, pentru că Europa nu are şi nu primeşte suficiente gaze naturale pentru a-şi întregi rezervele pentru la iarnă, preţurile cresc, iar situaţia riscă să degenereze într-o criză a gazelor când vremea rece se va instala pe continent. În Polonia, secretarul de stat plenipotenţiar pentru infrastructură de energie strategică Piotr Naimski a confirmat că ţara sa va deveni independentă de gazele ruseşti în 2023, intenţionând să nu-şi extindă contractul pe care-l are cu Gazprom, scrie Euractiv.
Până atunci, pe 1 octombrie 2022, ar trebui să intre în funcţiune Baltic Pipe, conducta prin care Polonia îşi va aduce gaze din Norvegia pe sub Marea Baltică. De asemenea, guvernul insistă pe crearea de interconexiuni cu ţările vecine, astfel încât Polonia să poată importa oricâte gaze are nevoie de oriunde în afară de Rusia. Această ţară are nevoie de cât mai multe gaze pentru a reduce ponderea cărbunelui în producţia de energie. Prin Baltic Pipe, Polonia va fi complet conectată la pieţele vestice, inclusiv la bursele de materii prime, unde gazele ruseşti şi cele norvegiene sunt tranzacţionate la grămadă, neexistând riscul ca Moscova să-şi poată folosi energia ca instrument de forţă geopolitică.
Astfel, după ce contractul cu Gazprom expiră, la sfârşitul anului viitor, Polonia va putea cumpăra, dacă va fi nevoie, gaze de pe pieţele spot europene. Polonia poate importa şi gaze naturale lichefiate deoarece are un hub de GNL la Marea Baltică. Ungaria s-a grăbit să încheie un nou contract pe termen lung cu Gazprom, însă s-a abonat la toate sursele de gaze la care are acces, inclusiv la terminalul de LNG al Croaţiei.
Ucraina a încetat să mai cumpere gaze de la ruşi în noiembrie 2015, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. Anul trecut, Ucraina îşi producea 65% din gazele consumate, restul venind din import, mai ales din UE. În primele opt luni ale acestui an, importurile s-au redus de 7,3 ori, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit ukranews.com. În August, 87% din importurile din UE au venit din Ungaria, de mai mult timp principala sursă europeană. Tot în august, Ucraina a demarat un proiect pilot de import de gaze prin intermediul coridorului de gaze Trans-Balcani, care trece prin Bulgaria şi ajunge în Grecia. Prin acest proiect, Ucraina cumpără combustibil de la România.
