Londra va sprijini statele care trimit avioane de vânătoare Ucrainei. Țări capabile să livreze avioane chiar acum

19 Feb. 2023, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Feb. 2023, 05:30 // Actual //  bani.md

Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat sâmbătă că Londra ”este gata” să sprijine aliaţii care au avioane de vânătoare pregătite pentru a fi trimise imediat Ucrainei.

Prezent la Conferinţa de securitate de la Munchen, Sunak nu a exclus posibilitatea ca Forţele Aeriene Regale să furnizeze avioane Ucrainei, dar a refuzat să facă o promisiune fermă în această privinţă.

”Furnizăm bucuroşi asistenţă oricărei ţări capabile să îi livreze Ucrainei avioane de vânătoare chiar acum. Regatul Unit este gata să sprijine şi acele ţări”, a spus şeful executivului britanic.

În cursul unei vizite făcute săptămâna trecută la Londra de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Downing Street a anunţat că Ministerul Apărării britanic va antrena piloţi ucraineni pe avioane la standarde NATO.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 10:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Feb. 2026, 10:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Un prejudiciu de peste 1,3 milioane de lei ar fi fost provocat mediului, după ce ape uzate neepurate au fost deversate direct în Râul Bâc, potrivit anchetei finalizate recent și trimise în instanță.

În dosar este vizat administratorul unei întreprinderi municipale dintr-o localitate a raionului Anenii Noi, acuzat că, în perioada 2024–2025, ar fi permis evacuarea apelor reziduale fără respectarea normelor legale de epurare. Cauza penală a fost expediată spre examinare în fond de Procuratura Căușeni, Oficiul Anenii Noi.

Conform probelor acumulate, deversările ar fi avut loc cu încălcarea legislației privind protecția mediului și a regulamentelor referitoare la colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate. Analizele efectuate în mai multe etape de Laboratorul de Referință de Mediu din cadrul Agenția de Mediu au indicat depășiri ale parametrilor microbiologici și chimici admiși.

Administratorul este învinuit de poluarea apelor de suprafață în proporții deosebit de mari și de poluarea chimică sau biologică a solului, infracțiuni pentru care legea prevede amendă sau pedeapsă cu închisoarea de până la cinci ani, precum și interdicția de a ocupa anumite funcții.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!