Luna lui Eminescu: „O călărire în zori”

16 Ian. 2023, 09:47
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Ian. 2023, 09:47 // Actual //  MD Bani

Grupul de presă „Realitatea” și „Vinul Muzical Mihai Eminescu” de la Mileștii Mici a lansat, duminică, 15 ianuarie curent, campania „Luna lui Eminescu”, ziua în care s-a născut și în care moldovenii îl comemorează.

 O călărire în zori
A NOPŢII gigantică umbră uşoară,
Purtată de vînt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătînd.
Rozalb-auroră, cu bucle de aur
Sclipinde-n rubin,
Revarsă din ochii-i de lacrimi tezaur
Pe-al florilor sîn;
Răspînde suflarea narciselor albe
Balsamu-i divin,
Şi Chloris din roze îşi pune la salbe
Pe fruntea-i de crin;
Iar rîul suspină de blînda-i durere
Poetic murmur,
Pe-oglinda-i de unde răsfrînge-n tăcere
Fantastic purpur;
Şi pasărea cîntă suspine-imitîndă
Un cîntec de-amor,
Ecou-i răspunde cu vocea-i vuindă
La plînsu-i de dor
Pe cîmp se văd două fiinţe uşoare
Săltînde pe-un cal,
Pe care le-ncinge de flutură-n boare
Subţire voal;
Ca Eol ce zboară prin valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurii flor,
O dalbă fecioară adoarme pe sînul
De-un june frumos,
Astfel cum dormită oftarea, suspinul,
În cîntul duios;
Iar talia-i naltă, gingaşă, subţire
Se mlădie-n vînt,
Şi negrele-i bucle ondoală-n zefire,
Sclipesc fluturînd.
I-adoarme pe sînu-i, se leagănă-n braţe
În tandre visări;
Pe cînd ca profume pe blînda ei faţă
Plutesc sărutări.
Iar aeru-n munte, în vale vibrează
De tainici oftări;
Căci junele astfel din pieptu-i oftează
În dalbe cîntări:
« Ah ! ascultă, mîndruliţă,
Drăguliţă,
Şoapta-mi blîndă de amor,
Să-ţi cînt dulce, dulce tainic,
Cîntul jalnic Ce-ţi cîntam adeseori.
De-ai fi, dragă, zefir dulce,
Care duce
Cu-al său murmur frunze, flori,
Aş fi frunză, aş fi floare,
Aş zburare
Pe-al tău sîn gemînd de dor;
De-ai fi noapte,-aş fi lumină,
Blîndă, lină,
Te-aş cuprinde c-un suspin;
Şi în nunta de iubire,
În unire,
Naşte-am zorii de rubin;
De-aş fi, mîndră, rîuşorul,
Care dorul
Şi-l confie cîmpului,
Ţi-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului !»
Ca Eol, ce zboară prin valuri şi ţipă,
Fugarul uşor
Nechează, s-aruncă de spintecă-n pripă
Al negurii flor ;
Vergina îl strînge pe-amantu-i mai tare
La sînu-i de crin
Şi faţa-şi ascunde l-a lui sărutare
În păr ebenin.
Iar Eco îşi rîde de blîndele plîngeri,
De junii amanţi,
Şi rîul repetă ca cîntul de îngeri
În repede danţ:
«De-aş fi, mîndră, rîuşorul,
Care dorul
Şi-l confie cîmpului,
Ţi-aş spăla c-o sărutare,
Murmurare,
Crinii albi ai sînului!»

Amintim că Realitatea.md și Bani.md vor publica zilnic o poezie din creația marelui nostru poet.

Vă invitam nu doar să le citiți, dar să și le recitați sau cântați și să le descărcați pe pagina de Facebook sau Instagram Realitatea. Cele mai reușite creații vor fi premiate cu plasarea pe albumul muzical „Vin Muzical Mihai Eminescu”.

Împreună cu Mileștii Mici, într-un omagiu, creatorului limbii noastre moderne.

* Vinul Muzical este o inovație care combină 2 tradiții și produse: Muzica și Vinul. Muzica noastra legendara e atașată de sticla de vin printr-un Qr Code, la scanarea căruia se deschide un playlist pe care îl puteți audia gratuit.

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Ian. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Modificarea legislației privind activitatea concertată în sectorul asigurărilor a fost discutată în cadrul unor consultări organizate de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), cu participarea reprezentanților societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil.

Inițiativa, elaborată de BNM și promovată de Ministerul Finanțelor, vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere, clarificarea regulilor privind structura acționariatului și prevenirea riscurilor care pot afecta stabilitatea pieței de asigurări, prin sporirea transparenței și responsabilizarea acționarilor.

„Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari.

La discuții au participat și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra, alături de reprezentanți ai companiilor de asigurări și ai mediului investițional. Propunerile vor fi examinate și integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională prevăzute de legislație.

La situația din 30 septembrie 2025, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare (dintre care 8 societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 56 brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, 53 agenți de asigurare și 34 agenți bancassurance.

Potrivit datelor BNM, în primele 9 luni ale anului trecut, activele totale ale societăților de asigurare au însumat 5,63 miliarde de lei, înregistrând o ușoară scădere față de sfârșitul trimestrului II, profitul net a ajuns la 121,3 milioane de lei, fiind cu 50,3% mai mic față de perioada similară a anului 2024, iar despăgubirile brute plătite au ajuns la 1,04 miliarde de lei, cu aproape 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!