Marile lanțuri farmaceutice își întăresc dominația pe piață

04 Sept. 2024, 09:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Sept. 2024, 09:27 // Actual //  bani.md

Piața farmaceutică din Republica Moldova continuă să fie dominată de câteva companii majore, care își consolidează pozițiile prin creșteri semnificative ale cifrei de afaceri și ale cotelor de piață. În 2023, clasamentul celor mai mari companii farmaceutice din țară a rămas relativ stabil, cu schimbări notabile în ceea ce privește creșterile procentuale și dinamica pieței.

Grupul Dita Estfarm și Farmacia Familiei  (DT+FF) rămâne cea mai mare companie farmaceutică din Republica Moldova, înregistrând o cifră de afaceri de 4,68 miliarde MDL în 2023. Această performanță o menține în fruntea clasamentului, consolidându-și poziția de lider de piață.

Pe locul al doilea se află Grupul Felicia, care a atins o cifră de afaceri de 3,28 miliarde MDL. Creșterea constantă, a acestei companii îi permite să rămână un jucător important pe piața farmaceutică din Moldova, inclusiv datorită achiziției a două rețele de farmacii.

Tetis (Hipocrat), ocupă locul al treilea, cu o cifră de afaceri de 2,34 miliarde MDL. Deși ritmul său de creștere este mai modest, compania își menține o prezență solidă în industrie.

Alte companii de remarcat, precum Orient și Elody, deși nu ating cifrele de afaceri ale liderilor, rămân relevante pe piață, dar cu performanțe mai modeste. Orient a contabilizat o cifră de afaceri de 1,29 milioane de lei, iar Elody – 1,07 milioane de lei.

În comparație cu 2022, DT+FF a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de la 4,20 miliarde MDL la 4,68 miliarde MDL în 2023, reprezentând o creștere absolută de 472,76 milioane MDL, sau aproximativ 11,25%.

Grupul Felicia a crescut de la 2,97 miliarde MDL în 2022 la 3,28 miliarde MDL în 2023, ceea ce reflectă o creștere de 10,39%, adică 308,53 milioane MDL.

Tetis (Hipocrat) a avut o creștere mai modestă, de la 2,25 miliarde MDL în 2022 la 2,34 miliarde MDL în 2023, ceea ce înseamnă o creștere procentuală de 4,29%, sau 96,41 milioane MDL.

Orient a fost una dintre puținele companii care a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri, de la 1,45 miliarde MDL în 2022 la 1,29 miliarde MDL în 2023, o scădere absolută de 154,36 milioane MDL, sau 10,65%.

În ceea ce privește cota de piață, Dita Estfarm și Farmacia Familiei (DT+FF) și-a consolidat poziția de lider, crescând de la 31,89% în 2022 la 33,50% în 2023.

Grupul Felicia și-a majorat cota de piață de la 22,54% în 2022 la 23,49% în 2023, consolidându-și astfel poziția secundară.

Tetis (Hipocrat) a avut o ușoară scădere a cotei de piață, de la 17,06% în 2022 la 16,80% în 2023, indicând o stagnare în capacitatea de a crește ritmul de expansiune.

Pe de altă parte, Orient a pierdut o parte semnificativă din cota de piață, scăzând de la 10,99% în 2022 la 9,27% în 2023, confirmând astfel tendința de declin observată și la nivelul cifrei de afaceri.

Elody a avut o cotă de piață de 7,72% în anul 2023 față 7,84% în anul 2022, înregistrând o descreștere nesemnificativă.

Piața farmaceutică din Republica Moldova este dominată de câțiva jucători majori, cu Dita si Farmacia Familiei în frunte. Grupul Felicia și Tetis (Hipocrat) rămân concurenți importanți, dar cu ritmuri de creștere diferite. În timp ce Felicia a avut o creștere solidă, Tetis a experimentat o stagnare relativă.

Orient, pe de altă parte, se confruntă cu dificultăți, atât în ceea ce privește cifra de afaceri, cât și cota de piață, indicând o potențială nevoie de reevaluare a strategiei.

În ceea ce privește vânzările rețelelor de farmacii, acestea au continuat să înregistreze vânzări semnificative, liderul pieței fiind Farmacia Familiei, care a raportat vânzări de 1,9 miliarde lei, cu 224 de farmacii în rețea. Aceasta înseamnă vânzări anuale per farmacie de aproximativ 8,5 milioane lei.

Pe locul doi în top se află Grupul Felicia, care include subrețelele Peon, Salut și Birovifam (Felicia), cu vânzări totale de 1,526 miliarde lei în cele 312 farmacii ale sale sau 4,8 milioane de lei per farmacie., asumându-și riscul major de a deschide farmacii în sate. Deși Grupul Felicia are o cotă de piață mai mică per farmacie în comparație cu Farmacia Familiei, cu vânzări anuale medii de 4,8 milioane lei pe farmacie, rămâne un jucător important.

Tetis (Hipocrat) se poziționează pe locul trei, cu vânzări de 885,5 milioane lei și 177 de farmacii, înregistrând vânzări anuale medii per farmacie de 5 milioane lei.

Orient cu vânzări de 537,5 milioane lei in 93 filiale are vânzări anuale de 5,7 milioane de lei per farmacie.

Elody completează topul cu 99 de farmacii și respectiv cu vânzări de 377,7 milioane lei, corespunzător 3,8 milioane de lei per farmacie.

La capitolul vânzări lunare per farmacie, Farmacia Familiei este în fruntea tutor cu o cifră de 709,2 mii lei. Orient se remarcă prin vânzările lunare per farmacie de 481.6 lei, mai mari decât cele ale multor competitori, în ciuda rețelei sale mai restrânse, plasându-se pe locul al doilea. Tetis (Hipocrate) a avut vânzări per farmacie de 416,9 mii de lei,  ocupând astfel locul al treilea. Deși Grupul Felicia are o prezență extinsă cu 312 farmacii, vânzările per farmacie lunar sunt de 407,7 mii lei lunar. Elody cu vânzări lunare per filială de 317,9 mii de lei închide top 5 jucători în piață.

Aceste cifre reflectă o piață farmaceutică dinamică, cu competiție intensă, în care liderii încearcă să își mențină pozițiile, prin extinderea rețelelor și optimizarea vânzărilor per unitate.

În concluzie, după analiza rețelelor de farmacii din Moldova, clasamentul bazat pe vânzările per farmacie (filială) prezintă o imagine diferită față de topul general în funcție de cifra de afaceri totală.

Piața farmaceutică moldovenească se concentrează tot mai mult în jurul câtorva jucători cheie, cu tendințe clare de consolidare a pozițiilor dominante. Această evoluție ar putea duce la o competiție mai intensă pe segmentele de piață rămase, în special pe fondul încetinirii creșterii unor companii de nivel mediu.

Sursa datelor: Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Aug. 2025, 10:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Soroceanu Olga
20 Aug. 2025, 10:48 // Actual //  Soroceanu Olga

În pragul alegerilor parlamentare din 2025, spațiul informațional al Republicii Moldova devine tot mai tensionat, iar influența rețelelor sociale crește semnificativ. Declarația a fost făcut de Petru Macovei, directorul Asociației Presei Independente, într-un interviu pentru grupul de presă REALITATEA.

[bzplayer mp4=”https://youtu.be/esRcdRfA-gw?si=ElfSL-r934DEGub_” youtube=”https://youtu.be/esRcdRfA-gw?si=ElfSL-r934DEGub_” muted=”false” thumbnails=”true”]

 

Potrivit expertului, manipularea opiniei publice prin intermediul Telegram, TikTok și al influencerilor devine tot mai vizibilă, iar provocarea majoră pentru societate este lipsa de gândire critică și de educație media.

„Ca de obicei, înainte de alegeri, situația din spațiul informațional devine mai tensionată, pentru că există încercări ale unor forțe politice de a influența piața media”, afirmă Macovei.

Acesta subliniază că în prezent manipularea are loc mai mult prin rețele sociale și platforme online decât prin canalele media tradiționale.

„Consiliul Audiovizualului își face bine treaba, dar internetul și rețelele sociale nu sunt reglementate, iar orice tentativă de reglementare întâmpină o opoziție puternică”, adaugă el.

Macovei atrage atenția asupra rolului sporit al platformelor Telegram și TikTok. În ceea ce privește mesajele de propagandă, expertul menționează narațiunile repetate privind „militarizarea țării” și presupusa intenție de implicare a Moldovei în războiul din Ucraina împotriva Rusiei.

De asemenea, persistă miturile vechi despre „străinii care ar cumpăra terenurile moldovenești”, vehiculate la fiecare campanie electorală din ultimii ani.

Macovei afirmă că aproximativ 85% din campaniile de dezinformare sunt coordonate:

„Un narativ apare inițial pe un site anonim, este preluat de mass-media tradițională și amplificat de influenceri, ajungând astfel la sute de mii sau chiar milioane de oameni.”

Potrivit directorului API, cea mai mare problemă rămâne respingerea informațiilor verificate de către cetățeni:

„Oamenii preferă să trăiască în propriul lor balon informațional și refuză realitatea, ceea ce îngreunează lupta împotriva dezinformării.”

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII