Miliardarii lumii sparg recordurile: averea combinată atinge 15,8 trilioane de dolari

05 Dec. 2025, 15:38
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Dec. 2025, 15:38 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Averea ultra-bogaților din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, potrivit raportului anual al băncii elvețiene UBS. Numărul miliardarilor a crescut cu 196 în acest an, exclusiv persoane care și-au construit singure averea, iar grupul global numără acum aproape 3 000 de membri. Acești nou-veniți au adăugat 386,5 miliarde de dolari la averea totală, care se ridică acum la 15,8 trilioane de dolari, a doua cea mai mare creștere consemnată în ultimul deceniu.

Cei mai mulți dintre noii miliardari au reușit în domenii precum software-ul de marketing, genetică, catering, infrastructură și gaze naturale lichefiate, iar tendința este dominată de antreprenori din SUA și Asia-Pacific.

Raportul arată că sectorul tehnologic a înregistrat o creștere de 23,8% a averilor miliardarilor, în timp ce industria europeană de lux scade în fața competiției chineze, iar retailul și consumul au pierdut ritmul. Cea mai rapidă explozie s-a produs în industrie, unde averea a crescut cu 27,1%, până la 1,7 trilioane de dolari, un sfert fiind generat de cei care au intrat în clubul miliardarilor anul acesta. În domeniul serviciilor financiare, averile au crescut cu 17%, până la 2,3 trilioane de dolari – impulsionate inclusiv de evoluția criptomonedelor.

Benjamin Cavalli, șef în cadrul UBS, a remarcat că anul 2025 a adus cel mai mare transfer intergenerațional de avere de când se publică raportul: 91 de moștenitori au preluat 297,8 miliarde de dolari.

Totodată, femeile ultra-bogate rămân minoritare, reprezentând doar 15% din total (374 persoane), dar averea lor medie a crescut de două ori mai rapid ca cea a bărbaților, tendință menținută de patru ani. Executivii notează că femeile sunt mai prudente, mai disciplinate și investesc mai mult în sustenabilitate, impact social și filantropie.

Raportul UBS arată și că miliardarii sunt tot mai mobili: 36% dintre respondenți au schimbat cel puțin o dată țara de domiciliu, iar 9% se gândesc la relocare. Motivele principale sunt calitatea vieții, riscurile geopolitice și optimizarea fiscală.

În materie de investiții, America de Nord rămâne destinația preferată, urmată de Europa de Vest și China Mare. SUA au condus topul miliardarilor nou-intrați: 92 de antreprenori, cu o avere cumulată de 179 miliarde de dolari, printre care Ben Lamm (Colossal), lideri ai Stonepeak și fondatorii Venture Global. Asia a avut, de asemenea, un an puternic, cu 61 de noi miliardari și 124,4 miliarde de dolari acumulați – printre ei frații Zhang (Mixue Ice Cream & Tea), Justin Sun (TRON) și Hao Tang (AppLovin).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Mart. 2026, 14:51
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Mart. 2026, 14:51 // Actual //  Grîu Tatiana

Cotațiile gazelor naturale în Europa au crescut joi dimineață, urmând tendința de scumpire a petrolului, pe fondul intensificării tensiunilor din Orientul Mijlociu și al riscurilor de perturbare a transporturilor maritime, transmite Bloomberg.

Potrivit datelor pieței, contractele futures de referință au crescut pentru a doua zi consecutiv, cu până la 7,7%, recuperând o parte din pierderile înregistrate la începutul săptămânii. Evoluția vine după noi semnale de instabilitate pe piețele energetice globale.

Printre evenimentele care au alimentat îngrijorările se numără evacuarea unui important terminal de export de petrol din Oman și avarierea a două petroliere în apele Irakului, incidente care amplifică temerile privind securitatea transporturilor energetice din regiune.

În jurul orei 08:26, la hub-ul de gaze Title Transfer Facility (TTF) din Amsterdam – principalul punct de referință pentru prețurile gazelor în Europa – cotațiile futures erau în creștere cu 3,4%, ajungând la 51,67 euro pentru un megawatt-oră (MWh).

Analiștii de la Morgan Stanley și-au revizuit în creștere estimările privind prețul gazelor în Europa pentru restul anului. Potrivit acestora, statele europene vor trebui să atragă cantități importante de gaze naturale lichefiate (GNL) în perioada verii pentru a reumple depozitele golite după sezonul rece.

Totodată, banca americană estimează că producția de GNL din Qatar ar putea fi întreruptă pentru cel puțin o lună, ceea ce ar elimina surplusul global de gaz lichefiat anticipat anterior pentru anul 2026.

Situația s-a complicat după ce conflictul din Orientul Mijlociu a dus la închiderea facilității Ras Laffan Industrial City din Qatar, cea mai mare instalație de export de gaze lichefiate din lume, și la blocarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz.

Potrivit estimărilor, aceste evoluții au redus aprovizionarea globală cu GNL cu aproximativ 20%, provocând creșteri rapide ale prețurilor gazelor în Asia și Europa și sporind temerile legate de presiunile inflaționiste și impactul asupra economiei globale.