Miliardarul Abramovici și-a parcat banii în offshorurile britanice, înainte de războiul din Ucraina

24 Nov. 2025, 17:29
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
24 Nov. 2025, 17:29 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Oligarhul rus Roman Abramovici și partenerii săi au transferat în secret 7 miliarde de dolari în structuri offshore din Jersey – un teritoriu britanic – cu puțin timp înainte de declanșarea războiului din Ucraina. Dezvăluirea apare într-o investigație The Guardian, bazată pe hotărâri judecătorești anterior clasificate, pe care autoritățile din Jersey le-au făcut publice în cadrul proceselor împotriva magnatului.

Potrivit documentelor, în perioada 2016–2017, Abramovici și patru dintre cei mai apropiați parteneri ai săi (al căror nume nu a fost dezvăluit) au obținut rezidență în Jersey printr-un program destinat persoanelor cu capital extrem de ridicat. În 2017, insula britanică i-a permis lui Abramovici să mute acolo companiile prin care controla cea mai mare parte a averii sale. Transferurile au avut loc în două etape – în 2017 și în 2021, cu doar câteva luni înainte de invazie.

Documentele arată că decizia a fost coordnată cu autoritățile britanice, inclusiv prin consultări repetate între Londra și conducerea din Jersey. În ciuda temerilor exprimate încă din 2016 de șeful autorității financiare locale, care avertiza asupra relațiilor lui Abramovici cu Vladimir Putin, oficialii au considerat că nu există suficiente motive legale pentru a bloca transferurile.

Situația s-a schimbat radical după izbucnirea războiului. În aprilie 2022, Jersey a înghețat activele lui Abramovici, a efectuat percheziții și a deschis o investigație penală privind posibila spălare de bani și eludare a sancțiunilor. Ancheta se bazează inclusiv pe declarațiile făcute chiar de Abramovici în procesul din 2012 împotriva lui Boris Berezovski, în care descria cum a obținut activele „Sibneft” în anii ’90.

Avocații săi susțin că investigația are motivație politică și că autoritățile britanice ar fi încurajat anterior mutarea capitalului pe insulă. În ultimii doi ani, Abramovici a contestat fără succes înghețarea activelor și a cerut oprirea anchetei.

Săptămâna trecută, miliardarul a acuzat autoritățile din Jersey de un „complot” și a cerut acces la detalii din investigație, după ce oficialii locali nu au furnizat integral documente, iar o parte din corespondența electronică ar fi fost ștearsă.

Judecătorul David Michael Cairns de la Curtea Regală din Jersey i-a dat dreptate parțial lui Abramovici, catalogând comportamentul autorităților drept „excepțional” și „nejustificat” și obligându-le să îi achite cheltuielile. Într-un alt incident, poliția din Jersey a admis în 2022 că percheziția în birourile oligarhului a fost efectuată în baza unui mandat obținut ilegal, prezentând scuze și acceptând să plătească despăgubiri.

Autoritățile din Jersey resping categoric acuzațiile de abuz și susțin că investigația continuă.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!