Ministerul lui Bolea spune când va curge motorina românească în rezervoarele fermierilor

02 Ian. 2024, 17:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Ian. 2024, 17:40 // Actual //  bani.md

Ministerul Agriculturii a anunțat că un total de 1490 de fermieri vor beneficia de ajutorul constând în aprovizionarea cu motorină, acordată ca sprijin din partea României. Această măsură vine ca răspuns la solicitările producătorilor agricoli care au raportat o suprafață de teren afectată în valoare de 193584,13 hectare. După aplicarea coeficientului de categorisire a producătorilor agricoli, suprafața eligibilă a fost stabilită la 114207,98 hectare, iar cantitatea medie de motorină alocată pe hectar este de 35,01 kg.

La data de 24 noiembrie 2023, Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a adresat o cerere Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru a convoca Comisia interdepartamentală pentru ajutoarele umanitare. Ca rezultat, la 18 decembrie 2023, Comisia a aprobat lista fermierilor eligibili și calculele pentru repartizarea ajutorului umanitar extern. Distribuirea motorinei către fermieri va fi asigurată de către Agenția Rezerve Materiale a Ministerului de Interne.

În dimineața zilei de astăzi, 2 ianurie, Asociația Forța Fermierilor s-a arătat revoltată că până în prezent nu a fost distribuită motorina acordată de Roomânia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!