Mișcări tectonice pe piața cărnii: imperiul spirtoaselor își crește puterea cu 124,5 milioane de lei

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat emisiunea suplimentară de acțiuni ale SA „Basarabia-Nord”, în sumă de 124,5 milioane lei, reprezentând 6 226 538 de acțiuni ordinare nominative, emise din contul datoriilor creditoriale.

În urma operațiunii, capitalul social al societății va crește la 141 005 460 lei, divizat în 7 050 273 de acțiuni de clasa I, fiecare cu valoarea nominală de 20 lei. „Basarabia-Nord” face parte din grupul Filetti.

Totodată, compania „Produse de Familie” SRL, cunoscută sub brandul Filetti (producător de mezeluri), este afiliată lui Denis Cibizov, cel care controlează producătorul de băuturi tari Zernoff prin intermediul firmei Viteza Optim (78,2%). Datele financiare recente arată că „Produse de Familie” SRL a raportat în 2024 un profit de 12,6 milioane lei, față de 7,2 milioane lei în 2023, și o cifră de afaceri de 286,7 milioane lei.

Numele lui Denis Cibizov a fost legat de mai multe scandaluri de-a lungul anilor. În 2009, fostul director al combinatului de carne Carmez, Anatol Câșlaru, acuza compania Optim-Comerț (parte a grupului Zernoff) că ar fi participat la un atac raider asupra întreprinderii. În acea perioadă, unul dintre membrii consiliului „Basarabia-Nord” și al conducerii Zernoff, Dmitri Țacenco, a condus Carmez, timp în care Câșlaru se afla în arest – despre care acesta susținea că fusese orchestrat de Zernoff, în plină guvernare comunistă.

Mai mult, un raport al CCCEC (actual CNA) din 2010 privind schemele de monopolizare a pieței cărnii menționa explicit „Basarabia-Nord” și „Bio Alliance” SRL. Potrivit unor concurenți din industrie, protejați politic în perioada 2001–2009, grupul Zernoff și-ar fi consolidat controlul asupra pieței mezelurilor și importurilor de carne, devenind unul dintre actorii dominanți ai sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#basarabia nord #bani #carne

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Italia continuă să atragă atenția lumii cu ofertele sale spectaculoase de case la prețul de un euro, dar în spatele acestor anunțuri se ascund costuri uriașe, birocrație sufocantă și lipsa infrastructurii. Deși ideea pare ideală pentru cei care visează la o casă în Toscana sau Sardinia, realitatea este mult mai complicată, arată o analiză realizată de Meduza, Politico și Financial Times.

Italia trece prin cea mai gravă criză demografică din istorie, cu o scădere constantă a populației de peste 16 ani. Rata natalității se află la un nivel minim istoric, iar tinerii educați părăsesc țara în căutarea unor salarii mai bune în alte state europene. Premierul Giorgia Meloni a aprobat un plan de 500.000 de vize pentru muncitori extracomunitari, pentru a compensa lipsa forței de muncă din agricultură și turism. Satele din Sardinia și din sudul Italiei sunt cele mai afectate: școlile și spitalele se închid, magazinele dispar, iar în multe localități singura sursă de venit a rămas turismul sezonier.

Programul „Case pentru un euro” a fost lansat de mai multe comune italiene pentru a repopula zonele depopulate. În teorie, oricine poate cumpăra o casă cu un euro, dar în realitate costurile de renovare pot ajunge la 200.000–600.000 de euro. Majoritatea caselor scoase la vânzare se află în stare avansată de degradare, fără acoperiș, apă sau electricitate. Autoritățile impun cumpărătorilor să restaureze imobilul în termene scurte, iar neîndeplinirea obligațiilor duce la pierderea banilor și la anularea tranzacției. În plus, un euro este doar prețul de pornire la licitație, iar în unele cazuri ofertele finale pornesc de la 6.000 de euro. Cumpărătorii trebuie să depună și un depozit de garanție, care nu este returnat dacă lucrările nu sunt finalizate.

Pentru străini, situația este și mai complicată: achiziția unei case nu oferă drept de rezidență în Italia sau în Uniunea Europeană. După victoria lui Donald Trump în SUA, comuna Ollolai din Sardinia a lansat o campanie pentru atragerea americanilor, promițând o viață liniștită „pe insula paradisului”. Un an mai târziu, niciun imobil nu fusese vândut. Între 2018 și 2024, doar zece case din Ollolai au fost cumpărate și restaurate. Localnicii sperau la un val de nomazi digitali și artiști, însă puțini s-au încumetat să investească zeci de mii de euro într-un sat fără infrastructură.

Există însă și povești cu final fericit. Fotografa spaniolă Ivo Rovira a cumpărat un imobil în Sardinia, l-a restaurat și a deschis un mic restaurant local. „Nu ne simțim turiști, ci armunjini adevărați”, spune ea. Americanii Tam și Gary Holm din Los Angeles au reușit să cumpere o casă în Sicilia după mai multe încercări, investind în total 160.000 de euro. „M-am îndrăgostit de oamenii de aici. Sunt prietenoși, ospitalieri, și orașul, deși mic, e plin de viață”, a declarat Holm pentru Business Insider.

Deși programul a atras atenția internațională, infrastructura precară, birocrația și costurile ascunse continuă să-i descurajeze pe cumpărători. Economiștii avertizează că depopularea satelor italiene riscă să provoace un nou val de criză economică în regiunile rurale, iar fără investiții serioase, nici măcar casele de un euro nu mai pot salva satele care dispar.