Moldindconbank susține echipa de fotbal feminin ”Pudra” care a primit 200 000 de lei

23 Aug. 2023, 14:28
 // Categoria: Comercial // Autor:  MD Bani
23 Aug. 2023, 14:28 // Comercial //  MD Bani

Moldindconbank a devenit sponsorul general al echipei de fotbal feminin de la Clubul sportiv pentru copii, tineret și seniori ”Chișinău”, care de acum încolo va purta denumirea ”Pudra”.

La finele miniturneului de fotbal feminin, organizat pe 20 august în scop caritabil cu suportul Mastercard și Federației moldovenești de fotbal, banca împreună cu partenerul său, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului, au oferit echipei de junioare un cec, în valoare de 200 000 de lei. Acest suport financiar va ajuta tinerele sportive să depășească obstacolele financiare spre performanță și să obțină rezultate remarcabile.

Marcela Paladi, ambasadoarea faptelor bune în proiectele sociale ale Moldindconbank, a fost cea care a efectuat tragerea la sorți și a dat start turneului printr-o lovitură la poartă.

Alexander Picker, Președintele Moldindconbank:

”Moldindconbank este o bancă sistemică, solidă și de încredere, cu abordare individuală și rezultate care ne onorează. Echipa băncii participă activ în majoritatea evenimentelor culturale și sportive din țară, iar multe din inițiativele sociale pe care le susținem sunt orientate spre promovarea modului sănătos de viață. Astăzi, am decis să avansăm în acțiunile noastre și să ajutăm financiar o echipă de junioare, investind 150 000 de lei în viitorul fotbalului feminin moldovenesc, creându-le noi oportunități de dezvoltare. Moldindconbank este onorată să fie printre suporterii acestei echipe de fete, cu vârsta de până la 14 ani. Sunt convins că în viitor vom avea multe momente de bucurie și victorie pe care le vom împărtăși împreună”.

Plamen Milanov, Președintele de onoare al A.S.I.C.S.:

”Vreau să aduc sincere felicitări participantelor și câștigătoarelor acestui miniturneu, care au avut o evoluție uimitoare și au făcut un adevărat spectacol pe teren. Având în vedere golul marcat de Marcela Paladi, care este foarte valoros, precum și impresiile de la prestația incredibilă de pe teren, am decis să rotunjim suportul nostru echipei de fete până la 50 000 de lei. Le doresc succes tinerelor sportive în noul sezon. Vreau să evidențiez aparte și receptivitatea Moldindconbank și a domnului președinte Alexander Picker, care a susținut propunerea de a oferi sprijin pentru o echipă de fete talentate ”.

Diana Bulgaru, președintele Ligii Feminine de Fotbal din Moldova:

”Vreau să mulțumesc Moldindconbank pentru această inițiativă extraordinară, care întruchipează frumusețea în fotbal. Ceea ce ne propunem în calitate de Federație și Liga Feminină de Fotbal este să promovăm modul sănătos de viață prin fotbal și să oferim posibilitatea fiecarui doritor să joace fotbal, indiferent de gen. Fotbalul de plajă este un sport nou și inedit, iar scopul caritabil pentru care a fost organizat îl face și mai deosebit”.

Miniturneul a fost câștigat de echipa bloggerițelor, care s-a impus în fața echipei deținătoarelor de carduri Premium de la Moldindconbank cu scorul de 3:2. Pe teren au mai ieșit echipa jurnalistelor/prezentatoarelor și cea a angajatelor Moldindconbank.

Aducem mulțumiri tuturor participantelor și spectatorilor, care au urmărit meciurile, organizate pe stadionul FMF din parcul La Izvor. Succes și noi performanțe echipei de junioare ”Pudra”, căreia îi vom fi alături!

Partenerii miniturneului: Rețeaua de fitness cluburi ”Aquaterra”, restaurantul „Motif”, magazinul de genți unicale din piele naturală „Haskel”, spălătoria auto „V8 washer”.

Moldindconbank – mereu alături!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

13 Apr. 2026, 14:27
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Apr. 2026, 14:27 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Statul vrea să vândă pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la Moldindconbank, potrivit unui proiect de hotărâre elaborat de Agenția Proprietății Publice și expus consultărilor publice.

Participația este una mică – 2 472 de acțiuni, ceea ce reprezintă doar 0,05% din capitalul băncii. Capitalul social al Moldindconbank ajunge la aproximativ 496,8 milioane de lei, iar valoarea nominală a unei acțiuni este de 100 de lei, se indică în document.

În nota informativă se precizează că această cotă nu oferă statului nicio influență reală asupra activității instituției financiare, fiind descrisă drept o participație „ultra-minoritară”. În aceste condiții, APP propune ca acțiunile să fie vândute pe piața reglementată.

Această metodă este considerată cea mai potrivită, deoarece permite stabilirea unui preț corect în funcție de cerere și ofertă și asigură un proces transparent de tranzacționare. Totodată, vânzarea pe piața de capital oferă posibilitatea valorificării pachetului fără impunerea unor condiții suplimentare pentru investitori, având în vedere dimensiunea foarte redusă a participației.

Propunerea face parte din proiectul privind actualizarea listei bunurilor de stat supuse privatizării, în care au fost incluse Fabrica de sticlă din Chișinău, precum și Hotelul ”Zarea”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!