Moldova trăiește pe datorie! Deficit de 8,7 miliarde de lei în 2022

10 Ian. 2023, 10:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Ian. 2023, 10:32 // Actual //  bani.md

În anul 2022 la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 91,5 miliarde lei, fiind în creștere cu 14,1 miliarde lei față de anul 2021. Cheltuielile au constituit 99,7 miliarde lei, care comparativ cu anul 2021 sunt mai mari cu 17,7 miliarde lei. Executarea BPN s-a încheiat cu un deficit în sumă de 8,2 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 6,5 miliarde lei, se arată în informația Ministerului Finanțelor

Veniturile bugetului de stat în anul 2022 au constituit 59,2 miliarde lei, înregistrând o majorare de 9,8 miliarde lei.

Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 23,8 miliarde lei, în creștere cu 3,7 miliarde lei față de anul 2021, iar cele administrare de către Serviciul Vamal au constituit 33,9 miliarde lei, fiind în creștere cu 5,3 miliarde lei comparativ cu anul trecut.

Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 67,9 miliarde lei, cu 13,8 miliarde lei mai mult comparativ cu anul trecut. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 8,7 miliarde lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au constituit 3,1 miliarde lei.

În anul 2022, Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată, toate plățile fiind finanțate integral.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!