Nereguli la o companie a unui milionar! CNPF i-a suspendat licența

20 Iul. 2023, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Iul. 2023, 09:32 // Actual //  bani.md

Companiei de brokeraj DAAC INVEST, din conglomeratul companiilor controlate de milionarul Vasile Chirtoca, i-a fost suspendată licența pe un termen de 90 de zile de către Comisia Națională a Pieței Financiare.

CNPF își justifică suspendarea licenței prin faptul că directorul adjunct al companiei nu are studii superioare în domeniul economic. Unul dintre cei doi specialiști nu au certificat de calificare, nu a asigurat suplinirea personalului calificat, nu a prezentat auditul companiei, nu a prezentat evidența contabilă a mijloacelor financiare ale clienților, iar soldurile la sfârșitul trimestrului unu depășesc 8 milioane de lei.

Urmare a suspendări licenței compania nu poate presta servicii de investiții și urmează să întreprindă măsurile de rigoare pentru înlăturarea carențelor.

Vasile Chirtoca controleazî compania DAAC-Hermes fondată în 1994. În perioada, când în Republica Moldova s-a desfășurat privatizarea în masă, a creat fondul de investiții pentru privatizare DAAC-Hermes, care ulterior a devenit unul dintre cele mai importante grupuri financiar-industriale din Republica Moldova, numit ”DAAC Hermes grup”S.A.

Astfel, Chirtoca a participat activ și nemijlocit la apariția primelor relații de piață în Republica Moldova. Întreprinderile, administrate de Chirtoca, s-au constituit într-un grup financiar-industrial, compus din circa 40 agenți economici având o strategie de dezvoltare comună. Acestea activează cu succes în diverse ramuri ale economiei moldovenești, cum ar fi: construcția de mașini, fabricarea produselor cosmetice și de parfumerie, repararea și deservirea tehnicii agricole, păstrarea și procesarea culturilor cerealiere, comercializarea și deservirea automobilelor, tehnologiile informaționale, ș.a.

Cifra de afaceri a companiei depășește 100 de milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Dec. 2025, 16:31
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Dec. 2025, 16:31 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Antalya, capitala turismului turcesc, a înregistrat două noi recorduri istorice atât în primele 11 luni ale anului, cât și în luna noiembrie, iar printre vizitatorii fideli ai destinației se numără și moldovenii — peste 182 de mii în 2025, chiar dacă numărul lor a scăzut ușor cu 1%, scrie presa din Turcia.

Destinația a fost vizitată, între ianuarie și noiembrie, de 16,8 milioane de turiști, depășind cu 1,1% nivelul anului 2024, considerat până acum cel mai bun din istorie. Doar în noiembrie au fost înregistrați 486.000 de vizitatori din 152 de țări, cu 2,4% mai mulți decât în aceeași lună anul precedent.

Principala explicație pentru creșterea record o reprezintă turiștii ruși, care se confruntă cu dificultăți majore de a călători în Europa din cauza sancțiunilor impuse după invazia în Ucraina. Astfel, Antalya a devenit principala lor alternativă: aproape patru milioane de ruși au vizitat stațiunea în 11 luni, un turist din patru fiind rus.

Germania rămâne a doua piață ca mărime, cu peste 3,47 milioane de vizitatori, urmată de Regatul Unit și Polonia, care au depășit fiecare pragul de un milion de sosiri. Diaspora turcă se află pe locul cinci, cu peste un milion de turiști.

Moldova intră, de asemenea, în topul celor 20 de țări care alimentează Antalya, cu aproximativ 182 000 de vizitatori în 2025. Alte state importante în structura turistică a regiunii sunt Ucraina, România, Kazahstan, Cehia, Lituania, Slovacia, Danemarca, Olanda, Austria, Belarus, Franța, Elveția, Suedia, Ungaria, Norvegia, Letonia, Estonia și Serbia — unele în creștere semnificativă, precum Lituania (+100%), altele în recul moderat, precum România (-3%) sau Norvegia (-6%).

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII