Nici un bob de orez nu trebuie să fie pierdut. Criza alimentară din Coreea de Nord e mai gravă decât se estima

Avertismente severe vin din interiorul și din afara Coreei de Nord în legătură cu criza prin care trece țara. Sunt îngrijorări că cei mai vulnerabili vor muri de foame și că pe străzi vor fi tot mai mulți copii orfani.

„Probleme precum mai mulți copii orfani pe străzi și moartea din cauza foamei sunt raportate continuu”, a declarat Lee Sang Yong, redactorul șef al Daily NK, care are surse din Coreea de Nord.

Lipsa alimentelor este mai gravă decât se estima, iar cei care suferă cel mai mult sunt cei săraci, a spus el, citat de BBC.

Obținerea informațiilor din Coreea de Nord este din ce în ce mai dificilă. Granița a fost închisă din ianuarie anul trecut pentru a preveni răspândirea Covid-19 din China. Chiar și trimiterea de mesaje din țară către familie și prieteni care au fugit în Coreea de Sud este riscantă. Și totuși, unii încă încearcă să trimită scrisori sau mesaje audio celor dragi și către publicațiile din Seul.

„Lupta pentru fiecare bob de orez”

Coreea de Nord s-a luptat întotdeauna cu lipsa de alimente, dar pandemia a înrăutățit problema. Liderul Kim Jong-un a comparat situația actuală cu cel mai mare dezastru al țării din anii 1990, în care sute de mii de oameni au murit de foamete.

Situația nu este considerată însă atât de rea. Încă. Sunt speranțe, deoarece Coreea de Nord pare să se pregătească să redeschidă granița cu China. Nu este clar însă dacă ajutorul și comerțul vor fi suficiente pentru a răspunde crizelor existente.

În aceste condiții, recolta din acest an este crucială. Recoltele de anul trecut au fost parțial distruse de taifunuri. Zeci de mii de oameni, inclusiv armata, au fost trimiși să ajute pe câmp la strângerea de orez și porumb.

Kim Jong-un a ordonat ca niciun bob de orez din țară să nu fie pierdut și să fie trimiși să ajute toți cei care pot face asta. Cei care fură din recoltă vor fi aspru pedepsiți.

Săptămâna trecută, Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud a comunicat în cadrul unei audieri parlamentare ținute cu ușile închise că Kim Jong-un este îngrijorat de situație și că lipsa medicamentelor și a proviziilor esențiale a accelerat răspândirea bolilor infecțioase, cum ar fi febra tifoidă.

Tehnologie deficitară în agricultură

Coreea de Nord se confruntă cu două probleme majore legat de aprovizionarea cu alimente.

Prima este legată de tehnologia folosită pentru cultivare. Deși Phenianul a investit în noi tehnologii militare și rachete, nu are mașini moderne necesare pentru o recoltare rapidă și de succes, potrivit experților.

Choi Yongho de la Institutul Economic Rural din Coreea spune că numărul mic de echipamente agricole duce la o productivitate alimentară scăzută. Un fermier sud-coreean care muncește în apropierea zonei demilitarizate care desparte cele două țări, a spus că i-a luat o oră să-și strângă recolta de orez, cu un utilaj. Dacă ar fi făcut-o cu mâinile, așa cum se face în nord, i-ar fi luat o săptămână, a spus el.

Încălzirea globală, o altă problemă majoră în Coreea de Nord

Nu doar lipsa tehnologiei și criza alimentară îngrijorează în Coreea de Nord, ci și schimbările climatice.

Țara este una dintre cele 11 state cel mai vulnerabile la efectele încălzirii globale. Coreea de Nord este deosebit de vulnerabilă la dezastrele naturale. Inundațiile, ploile musonice și taifunurile lovesc în fiecare an, iar zonele de coastă vor fi tot mai expuse riscului.

Suprafața limitată pe care țara o are pentru agricultură ar putea fi cel mai grav afectată. Se așteaptă o scădere puternică a producției de orez și de porumb. Situația se va înrăutăți în anii următori, iar producția de orez, în special, va fi afectată de secete și inundații.

Deși Phenianul interacționează rar cu restul lumii, a colaborat cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) la rapoarte detaliate de țară în 2003 și 2012 și este, de asemenea, semnatară a tratatelor internaționale, inclusiv Protocolul de la Kyoto și Acordul de la Paris. Un motiv pentru acest angajament față de schimbările climatice poate fi exact impactul asupra producției de alimente.

Raportul UNEP din 2012 a remarcat că temperatura medie în Coreea de Nord a crescut cu 1,9°C între 1918 și 2000, fiind printre cele mai rapide niveluri de încălzire din Asia.

Potrivit unui raport din 2019 al Fondului Verde pentru Climă, se așteaptă ca temperaturile medii anuale din Coreea de Nord să crească în continuare cu 2,8-4,7°C până în anii 2050.

#bob de orez #criza alimentara #Coreea de Nord

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

De ce Donald Trump este un pericol mult mai mic față de ceea ce urmează; JD Vance

Trump, omul care râdea de Biden că adoarme în conferințe, că se contrazice în aceeași propoziție, că e un ramolit ținut în viață de medicamente și de staff, a devenit exact Biden. Soarta e și crudă, și dreaptă: același mers ezitant, aceleași fraze care se întorc unele împotriva altora, același aer de marțafoi căruia îi scapă realitatea printre degete. Tabloul clinic e aproape identic.

Însă în umbra lui Trump, tânăr și lucid, stă JD Vance! Patruzeci și unu de ani, soția lui așteaptă al patrulea copil, omul care e convins că numai credința poate conduce lumea. Convins că democrația e un experiment eșuat. Convins că el și doar el știe ce urmează.

Doamnelor și domnilor, noi încă nu-l cunoaștem bine pe JD Vance. Dar vă asigur, el ne cunoaște foarte bine pe noi toți. Și știe inclusiv cum ar trebui să trăim.

Vă invit la lectură pentru a înțelege de ce lansarea unei cărți va însemna, cel mai probabil, și noua direcție a politicii americane republicane. Cititul este gratuit, dar un abonament plătit este doar pentru cei care si vor să înțeleagă mai mult!

După nebun, vine „profetul”

Donald Trump și JD Vance nu sunt două grade ale aceluiași pericol, sunt două specii diferite. Președintele Trump este catastrofa meteorologică violentă, imprevizibilă, spectaculos de caraghioasă, dacă există așa ceva, dar în cele din urmă trecătoare. Vance e altceva, e proiectul construit cu mare grijă în spatele furtunii. În timp ce primul talks shit, celălalt desenează planuri. Trump distruge din instinct, este incult și înțelege puțin.

JD Vance este altă marfă. El construiește din convingere.

Iar între instinct și convingere, între haos și doctrină, între nebunie și „profeție”, distanța aceasta, e exact măsura pericolului suplimentar pe care îl reprezintă vicepreședintele Statelor Unite, posibilul candidat republican la alegerile din 2028, autorul viitoarei cărți Communion: Finding My Way Back to Faith („Împărtășanie: Regăsirea drumului către credință”), care va apărea pe 16 iunie la Harper Collins Publishers.

Creatorul din Silicon Valley

JD Vance nu s-a inventat singur. Ca orice produs politic, a fost inventat.

Peter Thiel, miliardarul din Silicon Valley care a scris răspicat că nu mai crede că libertatea și democrația sunt compatibile, l-a descoperit, l-a finanțat și l-a introdus în rețelele unde se construiesc doctrine, nu partide. Vance este o creație a lui Thiel. Și, la fel ca binefăcătorul său, îmbrățișează o ideologie radicală care urmărește să distrugă guvernarea democratică ca sistem. Nu să o reformeze, ci să o distrugă.

Ideologul din spatele acestui proiect se numește Curtis Yarvin, blogger cunoscut sub pseudonimul Mencius Moldbug, fondatorul mișcării Dark Enlightenment sau NRx, Neoreacționarismul. Yarvin este gânditorul principal al unei mișcări care promovează deschis dictaturile ca superioare democrațiilor și care vede națiunile ca sisteme software depășite ce trebuie pur și simplu dezinstalate. Iar acestea nu sunt metafore, sunt componente explicite ale doctrinei.

Vance l-a lăudat public pe Yarvin în 2021 și, preluând direct una dintre ideile lui, a spus că Trump ar trebui să concedieze fiecare funcționar de rang mediu din administrația federală și să-l înlocuiască cu „oamenii noștri”, iar dacă instanțele l-ar opri, să iasă în față și să declare că decizia judecătorilor nu îl privește.

Teologul de la Notre Dame

Dar Yarvin și Thiel sunt doar jumătate din ecuație. Cealaltă jumătate e mai subtilă și, în felul ei, mai periculoasă — pentru că vine învelită în latină și în miros de tămâie.

Vance s-a aliniat cu mișcarea catolică postliberală, al cărei principal teoretician, Patrick Deneen de la Notre Dame, scrie că este nevoie de „schimbare de regim, răsturnarea pașnică, dar viguroasă a clasei conducătoare liberale corupte și crearea unei ordini postliberale.”

Consensul acestui curent e că metodele și modelele democratice nu sunt suficiente pentru a salva societatea. Integraliștii speră că Trump va dezmembra sistemul democratic astfel încât creștinii, cum a spus chiar Trump, „să nu mai trebuiască să voteze niciodată.“
Vance a spus că, data viitoare când aliații săi controlează președinția sau Congresul, „trebuie să fim cu adevărat necruțători în exercitarea puterii” și că republicanii trebuie să pună mâna pe instituții, inclusiv universități, „pentru a le face să lucreze pentru oamenii noștri.”

Dacă n-am fi văzut cum lucrează actuala administrație americană, am fi zis că e doar un mic exces verbal. Dar nu e. E viziune de stat și, din pacate, si o viziune asupra viitorului.
Înțelegeți ce se întâmplă? Vance a reușit o sinteză extraordinară: pe de o parte, techno-autoritarismul Silicon Valley al lui Thiel și Yarvin, statul ca o corporație, democrația ca software defect ce trebuie șters și reinstalat, pe de altă parte, integralismul catolic, adică statul subordonat Bisericii, ordinea naturală divină impusă prin lege. Două ideologii radical diferite ca sursă, convergente însă ca scop: sfârșitul pluralismului liberal și instalarea unei elite care știe, mai bine decât tine și decât mine, cum trebuie să trăim.

Ce se întâmplă în viața reală

Dacă cineva crede că acestea sunt discuții rezervate revistelor de științe politice, se înșală. Toate aceste idei vor avea consecințe cât se poate de practice atunci când JD Vance va ajunge să decidă politici publice.

Adică vor avea efecte asupra corpului nostru, consecințe în dormitorul tău, asupra drepturilor și libertăților tale cetățenești.

Avortul
Vance s-a descris pe sine drept „100% pro-life” și a declarat că „ar dori ca avortul să fie ilegal la nivel național.“ A apărat lipsa excepțiilor pentru viol și incest din interzicerea avortului în Texas, spunând că „două greșeli nu fac o dreptate.“

Și, poate cel mai orwellian detaliu: Vance a semnat o scrisoare prin care cerea retragerea regulilor ce protejau confidențialitatea dosarelor medicale ale femeilor care călătoreau în alt stat pentru a întrerupe o sarcină, deschizând practic ușa supravegherii sarcinilor de către stat. Proiectul 2025, pe care Vance l-a descris drept conținând „idei bune,” propune redenumirea Departamentului de Sănătate în „Departamentul pentru Viață” și implementarea unui sistem național de supraveghere a avorturilor, fiecare procedură, la ce vârstă gestațională, din ce motiv, din ce stat provenea pacienta.

George Orwell ar fi recunoscut imediat sistemul.

Libertatea de gândire
La un miting din ianuarie 2026, Vance a declarat că e rolul Americii să „combată DEI și ideologiile radicale de gen care vânează copiii noștri”, nu al statelor individuale, nu al comunităților locale, ci al Americii ca proiect unitar guvernat de o viziune morală centralizată. Adică al lui JD Vance.

Modelul politic pe care îl admiră în mod declarat este Viktor Orbán. Nu în sens abstract; pe 7 aprilie 2026, JD Vance va zbură personal la Budapesta pentru a-l susțină pe premierul ungar cu doar câteva zile înainte de alegerile legislative care îi vor decide soarta politică. Are programat un discurs despre „bogatul parteneriat dintre Ungaria și Statele Unite.” Secretarul de stat Rubio a fost deja acolo cu câteva săptămâni înainte, să-i ureze „succes.” Iar Trump l-a descris pe Orbán ca pe „un lider cu adevărat puternic, cu o capacitate dovedită de a produce rezultate fenomenale.“

Cine a trăit în Europa de Est și în UE știe bine exact ce înseamnă aceste „rezultate fenomenale” în practică. Și cât de mult a decăzut societatea maghiară sub bagheta lui Orban.

„Communion” sau invitație la “Împărtășanie”

Pe 16 iunie 2026, JD Vance va publica o carte despre cum și-a găsit drumul înapoi spre Dumnezeu. O va lansa în America, pentru americani. Și americanii o vor citi cu emoție, cu interes, poate cu admirație. Pentru că americanii nu știu și înțeleg destul de puțin, așa au demonstrat lumii de multe ori.

De exemplu, nu știu ce înseamnă un stat care decide pentru tine și pe corpul tău. Nu știu ce înseamnă Decretul 770. Nu știu că în România lui Nicolae Ceaușescu avortul a fost interzis în 1966, că femeile mureau cu miile în spitale improvizate sau în bucătării, că generații întregi de copii nedoriți au crescut în orfelinate despre care, cum scria cineva recent, nici măcar Stephen King n-ar fi avut tupeu să scrie. Nu știu că între 1966 și 1989 au murit oficial aproape 10.000 de femei din cauza avorturilor ilegale, iar numărul real era cu mult mai mare, îngropat în statistici falsificate, în tăcere administrativă, în rușinea sistemului. Nu știu ce înseamnă frica, nu frica abstractă, cea de la televizor, ci frica de propria sarcină, de propriul corp devenit proprietate de stat.

Noi, românii, știm. Cei care am trăit în comunism știm exact ce înseamnă când statul decide că are dreptul să intre în dormitorul tău și să decidă în numele unui drept pe care el, statul, îl batjocorește în fiecare secundă. În realitate, statul român nu dă doi bani pe viața ta, și când nu te omoară, te umilește continuu. Dar când e vorba de a decide asupra corpului femeii, cum să scape o asemenea ocazie, el, un ticălos fără de margini?
Ș iată unde am ajuns: un sondaj INSCOP din martie 2026, realizat pe un eșantion reprezentativ de tineri români între 18 și 35 de ani, arată că 58,4% dintre ei sunt împotriva avortului. Cincizeci și opt la sută dintre tinerii unei țări care a trăit pe propria piele ce înseamnă interdicția. Între timp, un sondaj din 2024 al Asociației Moașelor Independente a constatat că 90% dintre spitalele și clinicile din România, din 959 analizate, au refuzat să ofere trimiteri pentru femeile care solicitau avort.

Avortul e legal în România. Și ce dacă, de când în România legea trebuie si respectată ?

Directorul INSCOP, Remus Ștefureac, a comentat rezultatele astfel: „Ne arată și un filon mai conservator al tinerilor și efectul unor dezbateri din societatea românească. Ne arată și vulnerabilitatea categoriei tinere asupra dezinformării, asupra populismelor de orice tip.”

Asta înseamnă că îndoctrinarea funcționează. La treizeci și șase de ani după ce Nicolae Ceaușescu a crăpat, proiectul lui merge mai departe. Fără el, dar prin Biserică și prin algoritmi.

Aceasta e România pe care o recunoaște JD Vance.

Aceasta e lumea pe care o construiește, rafinată ideologic, legitimată teologic, exportată global. Un Vance președinte nu ar face altceva decât să dea apă la moară „credincioșilor” care nu sunt capabili să gândească pentru ei înșiși, dar care sunt gata oricând să decidă pentru alții.
La fel si cu medicii și cu asistentele care refuză avorturile în spitale publice invocând conștiința, dar care nu au nici o tresărire când vine vorba de condiționarea actului medical de sfânta șpagă! A celor care confundă credința cu puterea și puterea cu dreptul de a controla. Dacă ar fi așa cum propovăduiesc aceste carcase ale moralității, România n-ar mai fi țara furtului, a corupției și a preacurviei, nu ar mai fi țara imposturii, a bigotismului medieval și a lipsei de sacru.

Iar aici nu e doar nostalgie după comunism în sens strict. E ceva mai difuz și mai periculos: imensa disponibilitate de a ceda dreptul de a decide, de a preda cheile propriei vieți unui sistem care promite în schimb ordine, sens și mântuire. Ceaușescu promitea și el ceva. Promitea nație, familie, viitor. Și a livrat foamete în bucătării, moarte în orfelinate și frică în fiecare casă.

Titlul cărții lui Vance nu e ales întâmplător. Communion — Împărtășanie, este în teologia catolică ritualul central prin care credincioșii consumă pâine și vin care, conform dogmei transsubstanțierii, se transformă apoi în trupul și în sângele lui Hristos. Dar euharistia nu e un act individual. E actul prin care te unești cu corpul mistic al Bisericii, cu toți ceilalți credincioși. E dizolvarea eului în colectivul sacru.

Asta este exact ceea ce propune Vance din punct de vedere politic: nu libertatea individuală, ci subordonarea individului față de un adevăr comun, revelat, inatacabil.
Titlul cărții lui e, în felul acesta, și un manifest. Nu spune „iată călătoria mea personală.” Spune „iată corpul din care fac parte și din care ar trebui să faceți parte și voi.”

E subtil. E inteligent. Și e înfricoșător tocmai pentru că e sincer.

Iar diferența față de omul pe care îl servește acum este abisală. Trump e ținut în geam, îmbătrânit, previzibil, prizonier al propriei guri slobode și al degenerării evidente. Lumea lui are două culori: good guy și bad guy. Atât. Mintea lui n-are nuanțe, nu a avut niciodată și nici n-a simțit nevoia — pentru că în lumea lui binară totul se rezolvă simplu: ești cu mine sau ești dușmanul meu. Un om periculos, da. Dar un om pe care îl înțelegi, pentru că nu face nimic surprinzător.

JD Vance e altă specie. El nu mai are nici măcar gândirea binară. Nu pentru că ar fi mai complicat, ci pentru că acolo unde există credință ca program politic, binarul dispare și el, rămâne doar adevărul revelat, singurul, întreg și inatacabil. Nu există negociere cu adevărul revelat. Nu există excepții, nuanțe, cazuri particulare. Există doctrina și există cei care n-au înțeles-o încă.

Platformele electorale se negociază în Congres. Cosmologiile nu se negociază nicăieri.

Trump doar urlă și trece. Prin Vance vine însă vraja. Pentru că Dumnezeu i-a dat învățătura, iar Vance i-a găsit cea mai lumească și mai periculoasă dintre întrebuințări.

SERGIU TOADER | București, România