Potrivit ei, în soluționarea problemei râului Nistru sunt implicați și partenerii europeni, care ”sunt deschiși pentru a ne ajuta să evaluăm impactul asupra mediului”.

Ieri, PNUD a publicat un studiu în care arată că râul Nistru se înnămolește, pierde capacitatea de autoepurare și se transformă în lac. Înnămolirea râului îi reduce semnificativ capacitatea de autoepurare, ceea ce aduce după sine reducerea potențialului Nistrului ca mediu recreativ pentru odihnă și pentru dezvoltarea turismului. Efectele negative s-au resimțit și la nivelul zooplanctonului, care are un rol important în ecosistem, formând temelia bazei nutritive a corpurilor de apă și participând activ la procesele de autoepurare a ecosistemelor acvatice.

Cantități considerabile de pește au dispărut Râul Nistru și-a pierdut o parte însemnată a cantității de pește care viețuia în albia sa, datorită dării în exploatare a Complexului Hidroenergetic Nistrean. Pe sectorul mijlociu al Nistrului au dispărut 19 specii, iar în cel de jos — 15 specii de pești. S-a redus efectivul numeric al 44 de specii de pești, inclusiv, al speciilor cu valoare piscicolă și a crescut ponderea speciilor de pești cu ciclu scurt și de mică valoare, de dimensiuni mici.

 

Realitatea Live

19 Mart. 2026, 16:34
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
19 Mart. 2026, 16:34 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Interesul moldovenilor pentru obligațiunile de stat a fost mai redus în luna martie comparativ cu perioada precedentă. În cadrul subscrierii din 9–18 martie, 512 cetățeni au investit, în total, 30,38 milioane de lei prin platforma eVMS.md.

Prin comparație, în februarie, peste 600 de persoane au investit 41,15 milioane de lei. Asta înseamnă nu doar mai puțini investitori în martie, dar și o scădere a volumului total cu aproximativ 10,7 milioane de lei.

au bani
Moldovenii au lăsat 23 de milioane de lei la vamă într-o singură săptămână pentru bunurile aduse în țară
Moldovenii au lăsat 23 de milioane de lei la vamă într-o singură săptămână pentru bunurile aduse în țară
au bani
Facturi mai mici? După gerul din ianuarie, moldovenii au ars cu aproape 14% mai puțin gaz în februarie
Facturi mai mici? După gerul din ianuarie, moldovenii au ars cu aproape 14% mai puțin gaz în februarie