Noi măsuri de sprijin pentru persoanele angajate care au copii. Ce presupunea inițiativa legislativă

18 Mai 2022, 10:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
18 Mai 2022, 10:18 // Actual //  MD Bani

Noile măsuri legislative de sprijin a persoanelor angajate cu copii vor fi adoptate până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare. Asigurările au fost oferite de către deputatul PAS, Dan Perciun, în cadrul unui Club de presă organizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în parteneriat cu Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) marți, 17 mai. Astfel, mai mulți jurnaliști au avut posibilitatea să afle mai multe despre aceste modificări.

Precizăm că, la 13 mai curent, în Parlament a fost înregistrată o inițiativă legislativă, care propune mai multe măsuri de susținere a persoanelor angajate cu copii și îngrijitorii. Aceste noi prevederi vin în sprijinul familiilor și business-ului și reprezintă un prim răspuns la provocările și obstacolele care există în legislație și în societate.

Proiectul de lege prevede:

  • Posibilitatea de partajare a concediul de îngrijire a copilului – până când copilul va împlini trei ani, atât tata, cât și mama vor
    putea împărți pe rând concediul de îngrijire, în perioade de cel puțin 4 luni.
  • Perioadă extinsă de solicitare a concediului paternal – proaspeții tătici angajați în câmpul muncii vor putea solicita concediul
    paternal în primul an de la nașterea copilului;
  • Termen mai scurt, venit mai mare în baza noii opțiuni de solicitare a indemnizației de creștere a copilului – pe lângă cele două opțiuni
    existente, părinții vor putea solicita indemnizația conform unei noi opțiuni, adică până când copilul va împlini 1 an și 2 luni, mărimea acesteia fiind de  90% din venitul unuia dintre părinți;
  • Reglementarea programului flexibil de muncă în Codul Muncii prin introducerea unor opțiuni noi: program de muncă mai scurt, începerea și încheierea zilei de muncă mai devreme/mai târziu etc.

„Prin implementarea acestor politici, ne dorim să susținem familiile cu copii mici din Republica Moldova, să le oferim mai multe oportunități și posibilități în alegeri atât pe plan profesional, cât și cel persoane. Ne propunem ca noile măsuri legislative de sprijin a persoanelor angajate cu copii vor fi adoptate până la sfârșitul actualei sesiuni parlamentare”, a spus  Dan Perciun.

Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, promovarea și reglementarea serviciilor de îngrijire timpurie a copiilor fac parte din prioritățile Guvernului.

„Crearea cadrului legal de flexibilizare a raporturilor de muncă și a concediilor de creștere este salutabilă pentru a încuraja
partajarea responsabilităților între ambii părinți, însă este necesar să oferim soluții pentru îngrijirea copilului când
părinții sunt la muncă: mai multe creșe, reglementarea activității bonelor sau alte servicii alternative de îngrijire individuală. În
prezent, doar 2 din 10 copii merg la creșă”,
 a declarat Marcel Spatari.

Prezentă la eveniment, Reprezentanta adjunctă UNFPA Moldova, Natalia Plugaru, a subliniat faptul că parteneriatul Fondului ONU pentru
Populație cu Parlamentul și Guvernul susține transformarea provocărilor demografice din țară în oportunități pentru femei și bărbați prin consolidarea rezilienței demografice.

„Studiul Generații și Gen indică o divizare inechitabilă a responsabilităților de îngrijire a copiilor și gospodăriei. Înregistrarea acestui proiect reprezintă un prim răspuns la provocările și obstacolele care există atât în legislație, cât și societate, ajutând astfel bărbații și femeile să aibă numărul dorit de copii, fără a fi nevoiți să aleagă între carieră sau
familie”,
 a reiterat Natalia Plugaru.

Potrivit studiului „Generații și Gen”, doar 5% din bărbați realizează „întotdeauna” sau „de cele mai dese ori” activități casnice precum: gătitul, curățenia sau spălatul rufelor și numai 5% dintre moldoveni simt că au reușit să atingă un echilibru între viața de familie și cea profesională.

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.