Notarii vor răspunde disciplinar dacă absentează de la două ședințe convocate consecutiv. Modificări în legislație

12 Ian. 2022, 17:06
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
12 Ian. 2022, 17:06 // Actual //  MD Bani

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind modificarea legislației cu privire la activitatea notarilor. Astfel, vor avea loc mai multe modificări printre care, răspunderea disciplinară a notarilor, dacă absentează de la două ședințe convocate consecutiv, ale Adunării Generale a Notarilor sau ale altui organ colegial la care au fost aleși, numiți sau delegați.

Scopul acestuia este de a îmbunătăți calitatea actului notarial, de a contribui la eficientizarea activității notarilor și asigurarea tuturor drepturilor solicitanților de servicii notariale, dar și de a evita situațiile în care organele colegiale ale Camerei Notariale, ale Comisiei de licențiere și ale Colegiului disciplinar sunt nefuncționale.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului,  proiectul de lege prevede completarea articolului privind teritoriul de activitate al notarului cu fraza: „Nu se admite schimbul teritoriului de activitate între notari”. Prin această intervenție se va consolida prevederea actuală, potrivit căreia schimbarea teritoriului de activitate între notari nu este permisă.

De asemenea, se propune ca notarul să depună jurământul și în fața Președintelui Camerei Notariale, nu doar în faţa Comisiei de licenţiere şi a ministrului Justiţiei. La fel, se propune ca ședința extraordinară a Adunării Generale a Notarilor să poată fi convocată, inclusiv de către Președintele Camerei Notariale.

Legea cu privire la organizarea activității notarilor va fi completată de asemenea cu o prevedere care va permite ca membrii Consiliului să beneficieze, pentru fiecare şedinţă la care vor participa, de o indemnizaţie echivalentă cu a treia parte (1/3) din salariul mediu pe economie, dar nu mai mult decât pentru trei şedinţe pe lună. Aceasta va fi achitată de către Camera Notarială. În același timp, proiectul prevede ca notarii să răspundă disciplinar, dacă absentează de la două ședințe convocate consecutiv, ale Adunării Generale a Notarilor sau ale altui organ colegial la care au fost aleși, numiți sau delegați.

07 Apr. 2026, 16:30
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Apr. 2026, 16:30 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea susține că nu cunoaște despre situația taximetriștilor de la aeroportul, care trag de pasageri să-i transporte în centru orașului cu spume care pornesc de a 15 de euro.

Moderatorul emisiunii de la TV8, Anatolie Golea a descris atmosfera de la ieșirea din aeroport ca fiind comparabilă cu anii ’90, menționând că pasagerii sunt abordați de persoane necunoscute care le oferă curse la prețuri arbitrare, de 300 sau chiar 500 de lei până în centrul Chișinăului. „Este o situație nenormală. Oamenii sunt nemulțumiți, inclusiv mie mi-au scris despre acest lucru”, susține moderatorul.

Întrebat dacă statul poate interveni pentru a face ordine în acest domeniu, Bolea a spus că va discuta cu conducerea aeroportului și că aceasta este responsabilă de gestionarea situației. Totodată, el a admis că administrarea actuală „nu este una bună”.

În același timp, ministrul a subliniat că prioritatea instituției pe care o conduce este dezvoltarea infrastructurii, inclusiv lansarea unei conexiuni feroviare către aeroport, care ar urma să ofere o alternativă mai accesibilă și confortabilă pentru pasageri.

„Ministerul își face treaba construim, dezvoltăm. În ceea ce privește administrarea aeroportului, vom cere explicații”, a spus Bolea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!