O creație derivată din cea mai mare pictură pe pânză din lume a fost vândută cu 62 de milioane de dolari

O operă de artă creată din cea mai mare pictură pe pânză din lume a fost vândută pentru 62 de milioane de dolari în Dubai și ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai mari sume obținute vreodată la licitație de creații ale unor artiști în viață, informează Reuters.

Pictura este realizată pe o singură pânză uriașă pe podeaua sălii de bal a hotelului Atlantis din Dubai timp de șapte luni în timpul pandemiei de coronavirus, pânza a fost împărțită în 70 de loturi destinate vânzării, scrie AGERPRES.

Toate acestea au fost cumpărate de Andre Abdoune, un cetățean francez care locuiește în Dubai și deține o afacere cu criptomonede.

Obiectivul lui Sacha Jafri era de a obține 30 de milioane de dolari destinați unor acțiuni caritabile după ce va scoate la licitație fragmente din pânza cu o suprafață de 1.800 de metri pătrați, însă Abdoune a plasat o ofertă pentru achiziționarea tabloului integral.

Abdoune a spus că plănuiește o ”a doua etapă” pentru acea pictură, în speranța de a colecta o sumă și mai mare de bani în scopuri caritabile, însă nu a oferit detalii suplimentare. Pentru moment, intenționează să lase pictura în Dubai.

”Scopul meu a fost mereu acela de a schimba viețile copiilor de pe glob și de a încerca reconectarea umanității”, a spus Jafri, care a inclus în opera sa picturi realizate de copii din peste 140 de țări.

”Puritatea gândurilor, un atribut doar al copiilor, a dus la realizarea unui lucru într-adevăr puternic”, a spus acesta.

Suma va fi donată către UNICEF, UNESCO, Global Gift Foundation și Dubai Cares.

Jafri, care se afla în Emiratele Arabe în momentul instituirii lockdownului, este cel care a creat conceptul tabloului, abordând teme precum conexiune și izolare.

Artistul a folosit 1.065 de pensule și 6.300 de litri de vopsea.

Cea mai scumpă creație a unui artist în viață vândută la licitație este pictura ”Portrait of an Artist (Pool with Two Figures)”, realizată în 1972 de David Hockney, adjudecată în 2018 pentru 90,3 milioane de dolari.

În martie 2021, o operă de artă digitală a fost adjudecată cu aproape 70 de milioane de dolari în cadrul primei vânzări organizate de o casă importantă de licitații a unei creații artistice fără existență fizică.

#pictură #arta #licitatie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Irbit Motorcycle Plant (IMZ), singurul producător rus de motociclete grele cu ataș, a decis să mute producția în China, pe fondul unui declin de durată provocat de sancțiuni, probleme logistice și pierderea piețelor-cheie după declanșarea războiului la scară largă din Ucraina. Informația este relatată de publicația 7×7.

Potrivit sursei, încă din 2022 uzina transferase parțial asamblarea din regiunea Sverdlovsk în Kazahstan, încercând să ocolească sancțiunile occidentale și să mențină accesul la componente importate, care reprezentau peste 70% din motocicletele „Ural”. Măsura nu a fost însă suficientă pentru a opri pierderile.

Lovitura decisivă a venit în 2025, când administrația președintelui SUA Donald Trump a majorat la 25% taxele vamale pentru importurile din Kazahstan, făcând nerentabil exportul motocicletelor „Ural” pe piața americană — una dintre cele mai importante pentru companie.

În aceste condiții, conducerea IMZ a semnat un acord cu compania chineză Yingang. În 2026 a fost prezentat noul model Ural Neo 500, complet proiectat și produs în China. Motocicleta păstrează atașul emblematic al mărcii, dar diferă radical de modelele clasice „Ural” ca design și dotări. Lansarea pe piață este programată pentru mai–iunie 2026, la un preț estimat de 15.000 de dolari, față de aproximativ 20.000 de dolari pentru fostul model-fanion Ural Gear Up.

Relocarea producției a devenit inevitabilă după o serie de eșecuri. Sancțiunile din 2022 au întrerupt livrările unor componente esențiale — frâne Brembo, anvelope Heidenau, bujii NGK și rulmenți SKF. În paralel, „contra-sancțiunile” introduse de Vladimir Putin în 2022, inclusiv interdicția exportului unor produse precum motocicletele, precum și creșterea de patru ori a costurilor logistice, au afectat grav vânzările.

Până la război, 40% din vânzările IMZ mergeau către SUA, 30% către Europa și 25% către Asia. Mutarea temporară în Kazahstan a permis reluarea parțială a exporturilor, dar nu a rezolvat problemele structurale. Până în 2024, secția din Irbit ajunsese la doar doi asamblori, iar în 2025 a trecut exclusiv la producția de piese și servicii de garanție. Producția din Kazahstan, care ajunsese la 300 de motociclete pe lună, a fost subminată de noile tarife americane.

În 2016, uzina declara public că se mândrește cu rezistența față de „chinezificarea generală”. Astăzi, constată 7×7, IMZ este nevoită să urmeze același drum parcurs deja de numeroși producători auto ruși după 2022.