Patru judecători din Capitală au călcat cu stângul! Inspectorii de integritate cer CSM-ului să-i sancționeze

16 Sept. 2021, 15:17
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Sept. 2021, 15:17 // Actual //  MD Bani

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) despre unele abateri de la lege admise de către patru judecători, scrie Realitatea.md.

Este vorba despre un judecător de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana și alți trei magistrați de la Curtea de Apel Chișinău, anunță ANI.

„Potrivit sesizării, judecătorii vizați au respins contestația ANI împotriva ordonanțelor a doi procurori, care au refuzat să inițieze o cauză penală pe aspectul îmbogățirii ilicite pe numele fostului  șef – adjunct al Secției urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de Poliție Chișinău a Inspectoratului General de Poliție al MAI. În august 2020, ANI a constatat avere nejustificată în mărime de 2,6 milioane de lei pe numele subiectului și bănuiala rezonabilă de îmbogățire ilicită. Inspectorul de integritate a sesizat Procuratura pe faptul de îmbogățire ilicită, iar ANI a înaintat acțiunea civilă în vederea confiscării averii nejustificate. Ulterior, procurorii au refuzat, prin emiterea unor ordonanțe,  inițierea unei cauze penale pe aspectul îmbogățirii ilicite. Însă, ANI a insistat și a contestat în instanța de judecată deciziile celor doi procurori”, se arată în comunicatul instituției.

Potrivit ANI, la 16 iulie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a respins plângerea ANI împotriva ordonanțelor de refuz. Ulterior, la 13 august 2021, Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău a respins recursul ANI și au menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

„Motivul refuzurilor invocate de judecători se referă la faptul că – ”ANI nu are dreptul de a contesta actele emise de organele de urmărire penale”. Mai exact, judecătorii, fără a examina argumentele prezentate de ANI, s-au limitat să se expună doar pe aspecte de procedură. În acest mod, a fost comisă o eroare de drept de către judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana și de completul de judecători ai Curții de Apel Chișinău, atribuind Autorității competența de constatare a infracțiunii, prin prisma Codului de procedură penală, modificat prin Legea nr.244/2020 pentru modificarea unor acte normative. Or, în decembrie 2020 de către Înalta Curte Constituțională au suspendate modificările și completările introduce în Cod prin legea sus citată, respectiv acestea nu produc efecte juridice și nu trebuiau considerate de către magistrați. ANI își exprimă regretul vizavi de acțiunile intreprinse de cei patru judecători și solicită Consiliului Superior al Magistraturii să examineze faptele descrise în vederea aplicării răspunderii disciplinare pe numele acestora. Considerăm că  cei patru judecători, în mod intenționat, au făcut trimiteri la prevederi suspendate și au atribuit Autorității un rol eronat”, mai anunță responsabilii instituției.

ANI precizează că Înalta Curte urmează să se pronunțe la 21.09.2021.

31 Mart. 2026, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Mart. 2026, 18:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața criptomonedelor rămâne instabilă, într-un context global tensionat. Bitcoin a deschis ziua de marți la aproximativ 66 700 de dolari, ușor peste nivelul de luni, însă ulterior a scăzut sub 66 500. Ethereum a avut o evoluție mai stabilă, crescând ușor peste 2 030 de dolari în primele ore ale dimineții.

Mișcările vin pe fondul războiului din Iran, care continuă să influențeze puternic piețele financiare. Creșterea prețurilor la petrol și riscurile legate de inflație îi fac pe investitori mai prudenți, iar acest lucru se vede și în piața cripto, unde interesul pentru active riscante a scăzut . Chiar dacă bitcoin a fost văzut inițial ca un „refugiu”, evoluția recentă arată mai degrabă o piață în așteptare.

În ultimele ore, bitcoin a încercat să crească până la aproximativ 68 300 de dolari, dar nu a reușit să se mențină și a revenit rapid în jurul valorii de 66 500. În paralel, investitorii au devenit mai rezervați, iar o parte dintre ei își reduc expunerea sau preferă să nu mai deschidă poziții noi.

Datele generale confirmă această slăbiciune: începutul anului 2026 este unul dificil pentru bitcoin, cu o scădere de aproximativ 23% față de începutul anului, una dintre cele mai slabe evoluții din ultimii ani. Totuși, criptomoneda se menține în jurul valorii de 67 000 de dolari, semn că există încă cerere din partea investitorilor pe termen lung.

În ceea ce privește prognozele, analiștii nu sunt foarte optimiști pe termen scurt. Dacă bitcoin continuă să piardă teren și scade sub zona de aproximativ 63 000 de dolari, există riscul ca declinul să se accentueze și prețul să coboare spre 50 000 de dolari. În același timp, majoritatea estimărilor arată că piața ar putea rămâne blocată într-un interval de 60 000–75 000 de dolari până când apar semnale mai clare de revenire.

Pe termen mai lung, opiniile sunt împărțite. Unele instituții financiare estimează o revenire spre 100 000 de dolari până la finalul anului, dar doar dacă situația globală se stabilizează și presiunile economice se reduc. În lipsa acestor condiții, scenariul de bază rămâne unul prudent, cu oscilații și fără o direcție clară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!