Peste 90 de fermieri vor primi 19,1 milioane lei pentru culturile afectate de înghețuri și furtuni

13 Nov. 2025, 10:38
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2025, 10:38 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

91 din cei 690 de fermieri care au depus cereri la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) au fost autorizați să primească plățile pentru pierderile înregistrate în urma înghețurilor târzii din primăvară, dar și furtunii din vară.

Sprijinul financiar vizează culturile de sfeclă de zahăr, livezile de cireș, cais, prun, migdal, piersic și măr, precum și viile afectate de furtuna puternică care a lovit raionul Cahul pe 21 iulie.

Suma plăților pentru cei 91 de fermieri afectați de intemperiile din primăvară și vară ajunge la 19,1 milioane de lei.

Reamintim că, pe 10 septembrie, Comisia pentru Situații Excepționale a aprobat alocarea unui fond de 100 de milioane de lei pentru compensarea pagubelor cauzate de calamitățile naturale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Feb. 2026, 16:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Feb. 2026, 16:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

La nivel global, importurile de bunuri și servicii reprezintă aproape 28% din Produsul Intern Brut (PIB) al economiilor lumii, arată datele Băncii Mondiale, care arată fluxurile enorme de mărfuri care traversează granițele anual.

În 2024, Republica Moldova s-a situat într-o poziție dependentă de importuri, cu un raport de 57% din PIB, plasându-se pe locul 55 din 175 de țări analizate. Această dependență ridicată reflectă faptul că o mare parte din bunurile și serviciile consumate în țară provin din afara granițelor, cu un deficit comercial mare și necesitatea aprovizionării externe pentru consumatori și industrie.

La polul opus, economii mici și hub-uri comerciale globalizate prezintă cele mai mari raporturi import/PIB: Hong Kong — 178% din PIB, datorită rolului său major ca centru de reexport internațional și Singapore — 144% din PIB, ca punct strategic de tranzit pentru bunuri. Alte state precum Luxemburg, San Marino sau insule mici din Caraibe și Pacific înregistrează, de asemenea, cifre peste media globală.

Dependența de importuri este un subiect important în politica externă și economică globală, pe fondul eforturilor multor țări de a-și securiza lanțurile de aprovizionare, în special pentru resurse critice cum ar fi mineralele și componentele tehnologice de înaltă performanță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!