Petrolul ține lumea cu sufletul la gură! De ce prețurile nu scad, deși livrările au fost reluate

Prețul petrolului continuă să se mențină peste pragul de 100 de dolari pe baril, cu aproximativ 40% mai mult decât înaintea izbucnirii conflictului dintre Statele Unite și Iran, deși livrările de țiței din Orientul Mijlociu au revenit aproape la nivelurile de dinaintea războiului. Potrivit unei analize Bloomberg, cinci factori împiedică ieftinirea petrolului și mențin presiunea asupra economiei mondiale, alimentând inflația și scumpirea carburanților.

Nici măcar anunțul statelor G7 și al partenerilor acestora privind eliberarea a până la 100 de milioane de barili de petrol și motorină din rezervele strategice nu a reușit să tempereze cotațiile. Piața rămâne dominată de incertitudine, în condițiile în care războiul a afectat nu doar producția, ci și transportul, rafinarea și stocurile mondiale de petrol.

Primul factor este teama de o nouă escaladare militară. Statele Unite și Iranul continuă să aibă poziții divergente privind încheierea conflictului, iar Washingtonul trimite noi forțe militare și un portavion suplimentar în Golful Persic. În același timp, Iranul încearcă să controleze circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz, pe unde, înainte de război, tranzita aproximativ 20% din petrolul mondial. Situația este complicată și de rebelii houthi din Yemen, care au anunțat o blocadă a transportului maritim saudit prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Al doilea motiv îl reprezintă explozia costurilor de transport. Chiar dacă petrolul a început să circule din nou prin principalele rute maritime, transportatorii sunt nevoiți să utilizeze trasee alternative și operațiuni suplimentare de transfer al încărcăturilor între nave. Tarifele pentru petrolierele care transportă țiței din Golful Persic spre China au depășit nivelul record de 1,2 milioane de dolari pe zi, costuri care ajung să fie suportate de consumatorii finali.

Al treilea factor este epuizarea rezervelor mondiale. Potrivit companiei de consultanță Energy Aspects, stocurile globale de petrol au coborât la aproximativ 4,3 miliarde de barili, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani. Comparativ cu luna martie, acestea s-au diminuat cu peste 400 de milioane de barili. În paralel, cererea mondială și-a revenit și a ajuns la aproximativ 104,8 milioane de barili pe zi, cu 6,5 milioane de barili mai mult decât minimul înregistrat în luna mai.

A patra problemă este criza produselor petroliere rafinate, în special a motorinei. Deși fluxurile de țiței din Orientul Mijlociu se redresează, exporturile de combustibili din două dintre cele mai importante centre de rafinare ale lumii, Orientul Mijlociu și Rusia, rămân limitate. Rafinăriile din alte regiuni funcționează aproape de capacitatea maximă pentru a acoperi deficitul și sunt dispuse să plătească prețuri ridicate pentru a-și asigura materia primă. Această situație sporește inclusiv riscul unor opriri neplanificate provocate de suprasolicitarea instalațiilor.

Al cincilea factor este utilizarea petrolului ca instrument de protecție împotriva inflației. În condițiile în care băncile centrale avertizează că scumpirea energiei ar putea determina noi majorări ale dobânzilor, investitorii se orientează către piața petrolului pentru a se proteja de deprecierea puterii de cumpărare. Această cerere financiară suplimentară contribuie la menținerea cotațiilor ridicate, chiar dacă nu este legată direct de consumul fizic de petrol.

„Am pierdut livrări, am redus stocurile și am perturbat capacitatea de a transforma petrolul în produse precum motorina. Reluarea fluxurilor de țiței nu rezolvă instantaneu niciuna dintre aceste probleme”, a explicat Haris Khurshid, director de investiții la Karobaar Capital LP din Chicago, citat de Bloomberg.

Analiștii avertizează că revenirea volumelor exportate nu înseamnă și normalizarea pieței. Atât timp cât transportul petrolului rămâne riscant și costisitor, iar rezervele mondiale sunt la niveluri reduse, prețurile ar putea continua să se mențină ridicate.

Pentru Republica Moldova, dependentă de importurile de produse petroliere, persistența cotațiilor ridicate reprezintă un risc suplimentar pentru prețurile carburanților, costurile transportului și cheltuielile agricultorilor, cu posibile efecte asupra inflației.

Sursa: Bloomberg, 7 octombrie 2026.

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Expertul în energetică Sergiu Tofilat susține că problema achizițiilor de gaze din Republica Moldova nu poate fi redusă la întrebarea dacă autoritățile au cumpărat prea devreme sau prea târziu. Potrivit lui, principala vulnerabilitate este lipsa unor reguli clare privind elaborarea strategiei de achiziție, asumarea deciziilor și controlul procesului, în condițiile în care prețurile internaționale sunt imposibil de anticipat cu precizie.

„Reguli nu-s, control nu este, prețurile sunt imprevizibile și nimeni nu vrea să-și asume răspunderea de a cumpăra gaz, neștiind ce va fi cu prețul mai departe”, afirmă Tofilat într-o analiză publicată pe rețelele sociale.

Expertul spune că schimbarea unui director sau a unui ministru nu ar rezolva problema, dacă mecanismul de achiziție rămâne același. El amintește că a semnalat aceste vulnerabilități inclusiv în cadrul audierilor parlamentare din decembrie 2024.

Tofilat explică faptul că prețul gazelor este influențat simultan de evoluția economiei, condițiile climaterice și situația geopolitică. Dacă evoluția economiei poate fi prognozată într-o anumită măsură, vremea pe termen lung sau conflictele geopolitice sunt mult mai greu de anticipat. Din acest motiv, spune expertul, identificarea „momentului perfect” pentru cumpărarea gazului este practic imposibilă.

În prezent, există mai multe variante de achiziție. Gazul poate fi cumpărat din timp și depozitat sau poate fi contractat cu livrare ulterioară, la un preț indexat la cotațiile bursiere. O a treia variantă, folosită pe piețele dezvoltate, este hedging-ul prin instrumente financiare precum contractele futures și options, care permit limitarea riscului unei creșteri puternice a prețului.

Tofilat oferă și un exemplu. Dacă în luna iunie gazul ar costa 40 de euro/MWh, iar transportarea, depozitarea, extragerea și aducerea acestuia în Moldova ar mai costa aproximativ 12 euro/MWh, prețul final pentru gazul stocat până în decembrie ar ajunge la 52 de euro/MWh. În același timp, dacă piața ar anticipa pentru decembrie un preț de aproximativ 40 de euro/MWh, cumpărătorul ar trebui să aleagă între siguranța unui preț de 52 de euro și riscul de a aștepta evoluția bursei.

„Este ca la loterie – nu ai de unde ști ce va fi cu prețul și nu vrei să-ți asumi răspunderea. Dacă o dai în bară, vei rămâne vinovat”, explică expertul.

În opinia lui Tofilat, una dintre soluții ar fi stabilirea prin legislație a modului în care este elaborată strategia de achiziție și a instituției responsabile de monitorizarea acesteia. Guvernul ar putea stabili un preț-plafon acceptabil, corelat inclusiv cu resursele disponibile pentru compensarea facturilor.

În acest scenariu, Energocom ar primi un reper clar: atunci când prețul de pe piață coboară sub plafonul stabilit, compania ar putea procura gaz. Tofilat propune ca mecanismul să fie aplicat, de exemplu, pentru aproximativ 50% din volume, astfel încât riscurile să fie diversificate. Prețul-plafon nu ar trebui făcut public, pentru a nu oferi traderilor informații despre suma maximă pe care cumpărătorul este dispus să o achite.

O altă soluție ar fi accesarea platformelor europene de hedging, unde Moldova ar putea utiliza contracte futures sau options pentru a fixa din timp un nivel maxim al prețului. Expertul compară mecanismul cu o poliță CASCO: protecția costă, însă limitează pierderile dacă piața evoluează nefavorabil.

Tofilat avertizează totodată că simpla încheiere a unui contract la preț fix nu garantează automat livrarea gazului. Potrivit exemplului său, dacă un trader are contract de livrare la 40 de euro/MWh, cu o penalitate de 10%, iar prețul bursier urcă la 77 de euro/MWh, acesta ar putea prefera să achite penalitatea și să vândă gazul mai scump pe piață.

Pe termen lung, expertul consideră necesară și reducerea consumului prin investiții în eficiență energetică: modernizarea sistemelor centralizate de încălzire, termoizolarea clădirilor, schimbarea ferestrelor și ușilor și utilizarea pompelor de căldură.

„Întrebarea este ce alegem: căutăm mai departe vinovați și plătim facturi mari la gaz, sau introducem reguli în legislație cum formăm strategia de procurare a gazului, cine monitorizează procesul și cum ne protejăm de creșterea prețurilor?”, conchide Sergiu Tofilat.