Premierul Recean: Tiraspolul refuză soluțiile noastre, dar noi rămânem alături de cetățeni

09 Ian. 2025, 15:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2025, 15:12 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova, condus de premierul Dorin Recean, își reafirmă angajamentul de a găsi soluții pentru criza energetică provocată de acțiunile unilaterale ale „Gazprom” pe malul stâng al Nistrului. Acțiunile întreprinse până acum și planurile pentru asigurarea accesului la energie electrică și gaze naturale au fost discutate în cadrul unei ședințe la care au participat președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian.

Premierul a anunțat că autoritățile centrale colaborează cu cele locale pentru a implementa măsuri de interconectare a localităților din zona de securitate. Satul Varnița din raionul Anenii Noi și satul Copanca din raionul Căușeni vor fi racordate la rețelele electrice de distribuție ale „Premier Energy Distribution” SA, iar alte 14 localități vor fi integrate în rețelele de gaze naturale ale „Moldovagaz”.

„Lucrările sunt complexe, iar subtraversările râului Nistru necesită timp, dar colaborarea între autorități și partenerii externi va asigura finalizarea acestor proiecte esențiale pentru populație,” a declarat Dorin Recean.

Între timp, Guvernul a oferit ajutor umanitar, inclusiv combustibil și generatoare, pentru localitățile afectate de lipsa de curent, cum ar fi Varnița și Cocieri. Premierul a subliniat că această criză nu este doar energetică, ci și o provocare geopolitică orchestrată de Federația Rusă.

„Tiraspolul nu este autonom în deciziile sale, iar această criză este indusă de Federația Rusă pentru a destabiliza Republica Moldova și a o folosi în războiul împotriva Ucrainei,” a declarat premierul.

În acest context, autoritățile moldovenești rămân disponibile să furnizeze lemne, peleți, generatoare și produse alimentare pentru regiunea transnistreană, continuând totodată discuțiile cu partenerii externi pentru sprijin suplimentar.

Guvernul lucrează la proiecte pentru instalarea centralelor pe biomasă, care vor oferi autonomie energetică școlilor, spitalelor și grădinițelor. Premierul Recean a precizat că Republica Moldova a propus să organizeze achiziții de gaze pentru regiunea transnistreană, însă oferta a fost respinsă.

„Gazprom are obligația contractuală să livreze gaze până în 2026, însă concernul rus a ales să încalce contractul și să sisteze livrările,” a subliniat președinta Maia Sandu, care a participat la vizita oficială.

În cadrul vizitei la Varnița, oficialii au transmis generatoare electrice instituțiilor publice, inclusiv Grădiniței „Romanița”, Liceului Teoretic Varnița și Centrului comunitar multifuncțional „Asclepio”.

Prim-ministrul Dorin Recean a promis că Guvernul va continua să prioritizeze siguranța și bunăstarea cetățenilor, în ciuda provocărilor externe care afectează Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Nov. 2025, 17:54
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
17 Nov. 2025, 17:54 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Dolarul american, considerat mult timp coloana vertebrală a finanțelor globale, își pierde treptat dominanța. Potrivit datelor Fondului Monetar Internațional (FMI), ponderea dolarului în rezervele valutare globale a scăzut la puțin peste 56% la mijlocul anului 2025, cel mai scăzut nivel în ultimele decenii, după ce la începutul secolului depășea 70%.

Experții Best Brokers subliniază că această scădere nu înseamnă că dolarul se prăbușește, ci reflectă o diversificare tot mai accentuată a rezervelor băncilor centrale. În ultimele decenii, băncile au adăugat euro, yen, aur și alte monede pentru a-și diminua riscurile, pe fondul tensiunilor geopolitice și a sancțiunilor americane care au demonstrat cât de mult poate fi folosit dolarul ca instrument politic și economic.

În paralel, alte monede și-au consolidat poziția: euro a crescut de la 18% la peste 21%, iar lira sterlină a ajuns la 4,8% din rezervele globale. Monedele netradiționale, inclusiv yuanul chinezesc, dolarul canadian și australian, au ajuns la o pondere de 22,5% în 2025, dublu față de 2000, semnalând o tendință clară de diversificare.

Factorii principali care au influențat scăderea dolarului includ criza financiară globală din 2008, pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și retorica de dedolarizare promovată de unele țări emergente. Experții Bitfinex și Noelle Acheson, autoarea cărții „Crypto Is Macro Now”, susțin că investitorii și băncile centrale devin mai precauți și caută alternative mai stabile pentru rezervele lor.

Deși dolarul își menține poziția dominantă, analistii avertizează că această scădere discretă, dar constantă, poate marca începutul unei reconfigurări a sistemului financiar global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII