Probleme la o bancă! BNM îi dă din deget

23 Oct. 2023, 11:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
23 Oct. 2023, 11:15 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Banca Națională a Moldovei a emis un avertisment în scris băncii Energbank în legătură cu mai multe încălcări le-a depistat autoritatea de reglementare.

„Încălcările și neajunsurile constatate în cadrul controlului se referă la anumite deficiențe ale cadrului de administrare a activității băncii, inclusiv aspecte legate de asigurarea independenței și organizarea activității funcțiilor de control intern, precum și raportarea eronată către BNM privind îndeplinirea planului de măsuri aferent controlului precedent”, se arată în mesajul BNM.

Banca centrală susține că au fost încălcate cerințele minime pentru Sisteme Informaționale și de Comunicare ale băncilor, inclusiv cu privire la gestiunea riscurilor TIC, controlul accesului, gestiunea vulnerabilităților și incidentelor, asigurarea continuității activității.

Energbank este una dintre băncile mici din Republica Moldova cu active de 3 miliarde de lei. La sfârșitul lunii septembrie, instituția financiară contabiliza un profit de 58,2 milioane de lei, credite acordate în sumă de 1,1 miliarde de lei și depozite atrase de 1,9 miliarde de lei. La 30 septembrie, fondurile proprii ale băncii însumau 869,3 milioane de lei.

IuteCredit Europe, care deține și compania de microfinanțare cu acelați nume în Republica Moldova controleaază Energbank. IuteCredit Europe a achiziționat, la începutul anului 2022, pachetul majoritar de la Energbank, blocat în 2019 de Banca Națională a Moldovei urmare a acțiunilor concertate din cadrul instituției financiare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Ian. 2026, 21:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Ian. 2026, 21:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor pregătește un nou mecanism de impozitare a coletelor comandate din străinătate, care va înlocui procedurile vamale clasice cu un sistem simplificat de taxare direct la momentul plății online. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, autoritățile au renunțat la ideea introducerii unor taxe vamale clasice pentru coletele mici, pentru a evita birocrația și costurile administrative ridicate. În schimb, Moldova va aplica un model similar celui folosit în mai multe state europene, inclusiv România, bazat pe o taxă fixă per colet, adăugată la TVA.
„Nu vrem să complicăm matematica și nici să transformăm asta într-o procedură vamală. Vom avea TVA din valoare și o taxă fixă pe colet, care să acopere și cheltuielile de procesare”, a explicat Gavriliță.

Conform formulei prezentate, fiecare colet va fi impozitat cu TVA aplicat la valoarea declarată a produsului, la care se va adăuga o taxă minimă de procesare de 20 de lei per colet, echivalentul a aproximativ 3 euro, cu un prag orientativ de până la 60 de lei pentru coletele mai mari sau mai complexe.

Ministrul a subliniat că scopul reformei nu este de a descuraja comerțul online, ci de a introduce un mecanism echitabil și predictibil, care să nu creeze disconfort major pentru cetățeni, dar să asigure colectarea corectă a taxelor la buget.

Un element-cheie al reformei este digitalizarea procesului: în următoarele luni, platformele internaționale de comerț electronic vor fi integrate într-un sistem prin care taxele vor fi reținute automat la momentul plății, iar sumele vor fi transferate direct către bugetul Republicii Moldova. Astfel, cumpărătorii nu vor mai trebui să achite nimic suplimentar la livrare sau să interacționeze cu vama.

„Ideea este ca cetățeanul să plătească un preț corect încă din magazinul online, iar toate taxele să fie transferate automat la buget. După asta, coletul vine direct la ușă, fără alte griji”, a precizat Gavriliță.

Noul sistem ar urma să devină funcțional după ce un număr suficient de platforme va fi conectat la sistemul fiscal moldovenesc, termenul orientativ indicat fiind în următoarele câteva luni, dar nu mai devreme de 1 iulie.