Probleme mari pentru cea mai cea mai puternica tară europeană, care rămâne, pur şi simplu, fără forţă de muncă

În vremea pandemiei, unii antreprenori din Europa şi SUA sperau ca o recesiune sau mai multe să creeze în sfârşit un surplus sănătos de forţă de muncă. Criza economică de atunci a fost atipică pentru că ajutoarele date de guverne companiilor şi angajaţilor au împiedicat distrugerea locurilor de muncă. De

În Germania recesiunea a venit din nou, de data aceasta nemaiexistând subvenţii pentru piaţa muncii, iar în SUA este pe undeva pe aproape, şi cu toate acestea disponibilizările, câte sunt, nu reuşesc să urce rata şomajului. Pentru unii analişti, acesta este un semnal îngrijorător: economiile mature rămân fără muncitori, ceea ce înseamnă că trebuie schimbat modelul economic, riscul fiind erodarea prosperităţii şi frânarea dezvoltării.

Germania capitalistă a fost reconstruită şi s-a dezvoltat puternic după al Doilea Război Mondial cu ajutorul muncitorilor importaţi din Turcia. Mulţi dintre ei au rămas acolo. Ca economie avansată, în ultimele decenii s-a lovit de problema îmbătrânirii populaţiei şi a reducerii forţei de muncă. De aceea, Berlinul a văzut în criza migranţilor din 2015 o oportunitate şi a deschis uşile ţării pentru o bună parte dintre noii veniţi pe continent.

Câţiva ani mai târziu aproape că a intrat în conflict cu Polonia în încercarea de a atrage forţă de muncă ucraineană. Acum, din cauza costului prea ridicat al vieţii în Polonia, o parte dintre refugiaţii ucraineni care au fugit de război acolo se mută în Germania, unde cred ei că găsesc oportunităţi mai multe. Însă cea mai mare economie europeană ar avea nevoie de 400.000 de muncitori noi pe an, arată o analiză Bloomberg. Germania rămâne fără forţă de muncă, o tendinţă vizibilă şi în altă părţi ale lumii. În SUA, spre exemplu, unul dintre cele mai mari mistere economice este ce fel de recesiune bate la uşă când rata şomajului nu creşte.

De obicei, în America, unde plasele de protecţie socială nu sunt la fel de cuprinzătoare ca în Europa, recesiunile sunt asociate cu disponibilizări şi distrugeri de locuri de muncă. Cehia are de câţiva ani cea mai redusă rată a şomajului din lumea dezvoltată. Penuria de forţă de muncă este o boală economică cronică acolo, iar economia abia se mişcă. Dar ce se întâmplă în Germania are efecte asupra întregii economii europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#recesiune #Germania #economie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Venezuela a transportat în secret, pe parcursul a cinci ani, 127 de tone de aur din rezervele Băncii Centrale către rafinării din Elveția, în încercarea disperată de a obține numerar și garanții pentru împrumuturi, pe fondul adâncirii crizei datoriilor suverane. Informațiile apar din datele vămii elvețiene și dintr-un reportaj al postului public SRF, scrie euronews.

Potrivit acestor date, în urmă cu aproximativ zece ani, Caracasul a expediat aur în valoare de aproape 4,7 miliarde de franci elvețieni (circa 5,05 miliarde de euro) către Elveția, cu scopul de a-l topi și a-l revinde pe piețele internaționale. Transporturile au fost realizate pe calea aerului, iar fiecare operațiune a fost înregistrată de autoritățile vamale elvețiene, care monitorizează toate importurile și exporturile de metale prețioase.

Elveția este cel mai important hub mondial pentru comerțul cu aur, atât ca importator, cât și ca exportator. Aici se află unele dintre cele mai mari rafinării din lume, Valcambi, PAMP și Argor-Heraeus – concentrate în cantonul Ticino. Acestea pot rafina aurul brut în lingouri „Good Delivery”, recunoscute internațional, și pot emite certificate care permit tranzacționarea rapidă a metalului pe piețele globale.

Guvernul elvețian nu a făcut publice aceste transferuri la momentul respectiv, invocând tradiția strictă a confidențialității financiare, care a transformat țara într-un refugiu atât pentru marii oameni de afaceri, cât și pentru liderii autoritari care caută să-și lichideze sau să-și securizeze activele.

Postul public elvețian SRF arată că regimul lui Nicolás Maduro a recurs la această strategie ca la un „act de disperare”, pentru a preveni intrarea în incapacitate de plată. O parte din aur a fost vândută direct, iar altă parte a fost folosită drept garanție pentru împrumuturi și operațiuni de refinanțare a datoriei. În 2017, când Venezuela a intrat oficial în default, statul rămăsese deja fără acces la finanțare normală și fără rezerve de valută forte.

Un raport al Centrului pentru Inovații în Guvernanță Internațională (CIGI) estima în 2017 un deficit de finanțare de peste 15 miliarde de dolari, în timp ce serviciul datoriei obligațiunilor ajungea la aproximativ 12 miliarde de dolari. Dacă erau incluse și plățile către China, necesarul urca la circa 20 de miliarde de dolari. CIGI concluziona că Venezuela avea un „deficit major de finanțare” și „foarte puține active sau opțiuni politice pentru a-l acoperi”.

În paralel, veniturile din exportul de petrol, principala sursă de dolari a statului, se prăbușiseră, devenind insuficiente chiar și pentru plata dobânzilor la datorie.

Potrivit SRF, după rafinare, o parte din aurul venezuelean a fost redirecționată către alte centre de tranzacționare, precum Marea Britanie, iar o cantitate semnificativă a fost vândută Turciei.

Deși aceste tranzacții nu încălcau sancțiunile la momentul respectiv, ele ar fi aproape imposibile astăzi. În 2018, Elveția și-a înăsprit legislația privind operațiunile financiare cu Venezuela, aliniindu-se sancțiunilor Uniunii Europene.

În final, strategia de a salva țara prin exportul rezervelor de aur a eșuat. Venezuela a intrat în incapacitate de plată în 2017 și nu și-a mai putut onora nici datoriile, nici dobânzile. În prezent, datoria externă a țării este estimată la aproximativ 170 de miliarde de dolari, de aproape două ori mai mare decât produsul intern brut anual, ceea ce plasează economia venezueleană într-o stare de faliment de facto.

#venezule #aur #Elveția