Procuratura NEAGĂ depunerea vreunui denunț cu referire la „kuliok”

07 Mai 2021, 11:27
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Mai 2021, 11:27 // Actual //  MD Bani

În replică la informațiile transmise în cadrul unei emisiuni TV, potrivit cărora cetățenii Plahotniuc și Iaralov au depus autodenunțuri în cazul înregistrărilor video în care Igor Dodon ar fi primit o pungă, în care se prezumă că ar fi fost bani, Procuratura Generală precizează următoarele:

Pentru corecta informare a opiniei publice, menţionăm că, Procuratura NU a recepționat vreun autodenunț sau denunț în acest sens, iar cele invocate de domnul deputat NU corespunde adevărului și nu sunt de natură să afecteze valoarea soluțiilor emise de procurori și judecători în speța dată.

În acest context, Procuratura a lansat o invitație publică către deputatul Reniță, în cazul în care dispune de careva materiale relevante să le prezinte oficial la Procuratură pentru a fi valorificate conform procedurilor legale.

Reprezentanții Procuraturii, amintesc prin intermediul unui comunicat că Justiția nu se face pe Facebook sau în studiouri televizate, iar procedurile legale trebuie să fie cunoscute în special de către aleșii poporului, deputați în Parlament.

Înțelegând pe deplin importanța proceselor electorale și tendința actorilor politici spre o vizibilitate cât mai mare, Procuratura îndeamnă concurenții electorali să încerce să iasă în evidență prin alte metode decât a face din Procuratură un subiect de polemici și să-și construiască campaniile pe subiecte care țin direct de sfera competenței lor.

16 Iun. 2026, 16:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
16 Iun. 2026, 16:44 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova a depășit în 2025 pragul de 525 de mii de turiști cazați, iar numărul vizitatorilor străini a ajuns să reprezinte peste jumătate din totalul turiștilor care au ales structurile de cazare din țară. Totuși, în pofida creșterii accelerate a sectorului, autorii „Cărții Albe privind implementarea Sistemului Național al Organizațiilor de Management al Destinațiilor Turistice (OMDT)” elaborată de APIT și Platforma Națională pentru Turism Moldova atrag atenția asupra unei probleme. Este vorba de faptul că statul nu poate calcula exact contribuția reală a turismului la economia națională.

Potrivit documentului, în anul 2025 structurile de cazare din Republica Moldova au găzduit 525,1 mii de turiști, cu 10,7% mai mult decât în anul precedent. Dintre aceștia, 286,2 mii au fost turiști străini și au reprezentat 54,5% din total. În primul trimestru al anului 2026, numărul turiștilor cazați a crescut cu încă 17,7%, ajungând la 105,4 mii de persoane.

Un alt indicator care atrage atenția este valoarea pieței turistice organizate. În 2025, agențiile de turism și turoperatorii au deservit peste 604 mii de turiști și excursioniști, iar veniturile generate au depășit 5,1 miliarde de lei.

Autorii raportului susțin însă că Republica Moldova se confruntă cu o problemă statistică. Deși există date despre hoteluri, pensiuni, agenții și turoperatori, țara nu dispune de un sistem complet de Conturi Satelit pentru Turism (TSA), utilizat pe scară largă în Uniunea Europeană pentru a măsura impactul real al turismului asupra PIB-ului, ocupării forței de muncă și exportului de servicii. Din acest motiv, contribuția exactă a turismului la economia națională nu poate fi determinată.

Raportul evidențiază și o creștere a turismului intern. În 2025, numărul vizitatorilor care au călătorit prin țară prin intermediul agențiilor de turism a crescut cu 22,5%, iar în primele trei luni ale anului 2026 avansul a ajuns la 41,5%. Experții consideră că introducerea tichetelor de vacanță ar putea accelera și mai mult dezvoltarea turismului rural și a destinațiilor locale.

În același timp, documentul arată că Republica Moldova rămâne dependentă de piețele regionale. Ucraina și România generează peste jumătate din turiștii străini cazați în țară, ceea ce evidențiază necesitatea diversificării surselor de turiști și atragerii vizitatorilor din piețe cu valoare mai mare, precum Germania, SUA, Israel, Regatul Unit și Franța.

Autorii „Cărții Albe” susțin că principala problemă a turismului moldovenesc nu mai este lipsa atractivității, ci lipsa unui sistem integrat de gestionare a destinațiilor. Printre cele mai mari provocări sunt menționate fragmentarea guvernanței, deficitul de personal calificat, digitalizarea insuficientă, finanțarea limitată și lipsa unor mecanisme moderne de evaluare a performanței sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!