Proprietarul conductei Iași – Ungheni s-a asociat cu un fond de investiții să atragă peste jumătate de miliard de euro

Acţionarii Transgaz (simbol bursier TGN), operatorul tehnic care vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România, au aprobat marţi, 25 februarie încheierea unui contract de consultanţă juridică în vederea analizării şi negocierii condiţiilor legale, financiare şi comerciale pentru asocierea cu Fondul de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări în scopul atragerii de finanţări în valoare cumulată de până la 626 mil. euro pentru dezvoltarea unor proiecte de infrastructură transport amestec de gaze naturale şi hidrogen.

Valoarea estimată a contractului de consultanţă juridică este de 150.000 Euro.

Pe de altă parte, acţionarii companiei de stat au aprobat aderarea Transgaz la grupul European Hydrogen Backbone (EHB).

Transgaz este controlată în proporţie de 58,5% de statul român, prin Secretariatul General al Guvernului, în timp ce restul capitalului social este deţinut de alţi investitori la Bursă.

Compania vehiculează 90% din gazele naturale consumate în România.

La finele primelor nouă luni din 2021, Transgaz a raportat un profit net de 112 mil. lei, în scădere cu 45%, şi venituri din activitatea de exploatare în valoare de 954 mil. lei, cu 5% mai mici decât în perioada similar din 2020.

Transgaz SA este asociat unic la Eurotransgaz din Republica Moldova, companie înfiinţată în 2017 pentru a participa la procedura de privatizare a Intreprinderii de Stat Vestmoldtransgaz. Din anul 2018, urmare a achiziţionării Vestmoldtransgaz din Moldova de catre Eurotransgaz, SNTGN Transgaz întocmeşte situatii financiare consolidate de grup.

#trabsgaz #fond de investiții #bani

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Economistul Iurie Rija îl critică dur pe fostul deputat Alexandr Slusari, pe fondul acuzațiilor privind colapsul industriei de procesare a uleiului de floarea-soarelui din Republica Moldova. Într-o replică amplă, Rija îl acuză pe Slusari de populism și lipsă de argumente economice, susținând că deciziile luate în 2024 privind exportul de semințe au fost dictate exclusiv de contextul economic, nu de bunul plac al vreunui „monopolist”.

„Domnule Slusari, de când urmăresc postările Dvs., nu am văzut niciun articol cu fundament economic real”, începe Iurie Rija, explicând că exportul celor 78 de mii de tone de floarea-soarelui din sezonul 2024/2025 a fost o decizie de criză. Prețul intern al materiei prime – 9,35 lei/kg – combinat cu un preț mediu de export al uleiului de doar 15,22 lei/kg, făcea ca procesarea să fie profund nerentabilă: „Doar costul semințelor ajungea la 21,25 lei pentru 1 kg de ulei, fără a include electricitate, ambalare sau întreținere”.

Rija mai afirmă că prăbușirea industriei de prelucrare a uleiului a fost un factor major în scăderea generală a exporturilor Moldovei în 2024 – cu 12% față de anul precedent, iar exporturile de ulei și șrot s-au redus cu 74%. „Jumătate din această scădere se datorează exact sectorului uleiurilor vegetale”.

În replică la acuzațiile privind monopolul Transoil, economistul subliniază că „industria nu este închisă – dar nimeni altcineva nu a investit în infrastructura, porturile și uzinele necesare procesării la scară mare. Transoil a rămas singur nu pentru că a eliminat concurența, ci pentru că a rezistat într-un mediu economic ostil”.

Rija scoate în evidență că, deși au existat și greșeli din partea fabricilor, lovitura decisivă a venit dinspre politicile impuse chiar la solicitarea lui Slusari. Interdicția asupra importului de floarea-soarelui din Ucraina ar fi tăiat „oxigenul lanțului de procesare”, făcând imposibilă menținerea activității uzinelor: „Dacă importurile ar fi fost permise, procesarea putea continua, uleiul s-ar fi produs local și nu s-ar fi vândut acum la 41 de lei sticla”.

În plus, Rija respinge ideea unei conspirații a procesatorilor: „Nu e vorba de Vaja sau Druker, e vorba de o industrie reală, care dacă dispare, nu va mai fi reconstruită cu postări pe Facebook”.

În final, economistul recunoaște nevoia de unități mici de procesare în mediul rural, dar insistă că ele trebuie să completeze, nu să înlocuiască procesarea industrială. „Altminteri, vom exporta materie brută și vom importa produs scump – pierzând tot lanțul valoric”.