Putin a pierdut în Ucraina populaţia unui oraş de dimensiunea Sorocii

17 Iul. 2022, 14:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iul. 2022, 14:29 // Actual //  bani.md

Kiev informează că, din 24 februarie, „armata noastră a eliminat peste 38.000 de invadatori”.

„În perioada 24 februarie până pe 17 iulie, forţele care apărau Ucraina au eliminat aproape 38.300 de soldaţi ruşi, 160 doar în ultima zi”, au informat astăzi forţele armate ucrainene, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

În Republica Moldova, poopulaţie de circa 38.000 de persoane au localităţi precum Soroca și Cahul. Cifrele sunt din anul 2019La 1 ianuarie 2021, Rusia avea o populaţie de 146.238.185 de locuitori.

„Armata a distrus 1.684 de tancuri inamice, 3.879 de vehicule blindate de luptă, 846 de sisteme de artilerie, 248 de tunuri antiaeriene, 110 de sisteme de apărare antiaeriană, 220 de avioane de război, 188 de elicoptere, 688 de drone, 617 de rachete, 617 de nave de război, camioane şi cisterne şi 68 de unităţi de echipamente speciale”, mai comunică oamenii de la Kiev.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

05 Ian. 2026, 09:21
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
05 Ian. 2026, 09:21 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Cotaţiile la aur şi argint au crescut luni, investitorii analizând riscurile geopolitice sporite în urma capturării liderului venezuelean Nicolas Maduro de către SUA, transmite Bloomberg.

Pe piaţa spot, cotaţia aurului a crescut luni cu până la 2,1%, depăşind 4.420 dolari pe pe uncie, în timp ce argintul a câştigat aproape 5%. Preşedintele SUA, Donald Trump, a reafirmat duminică seara că Statele Unite sunt acum “la conducere” în Venezuela, în urma capturării preşedintelui Nicolas Maduro, ceea ce a provocat incertitudine cu privire la viitoarea guvernare a naţiunii sud-americane. Trump a spus că Washingtonul are nevoie de “acces total” la ţară, inclusiv la rezervele sale de petrol.

Episodul “a consolidat un context de incertitudine geopolitică”, a declarat Christopher Wong, analist la Oversea-Chinese Banking Corp din Singapore. Cu toate acestea, riscurile imediate sunt limitate, deoarece “evoluţiile din Venezuela indică o finalizare relativ rapidă, mai degrabă decât un conflict militar prelungit”, a spus Christopher Wong.

Scumpirea aurului vine după ce metalul preţios a înregistrat cea mai bună performanţă anuală din 1979, atingând o serie de recorduri pe parcursul anului trecut, graţie sprijinului din partea achiziţiilor băncilor centrale şi a intrărilor fondurilor tranzacţionate la bursă garantate cu lingouri. De asemenea, trei reduceri succesive ale dobânzilor de către Rezerva Federală a SUA au fost un alt factor favorabil pentru metalele preţioase, care nu plătesc dobânzi.

Marile bănci mizează pe noi creşteri ale aurului în acest an, în special având în vedere că Fed se aşteaptă să continue să reducă dobânzile şi că Trump va schimba echipa de conducere a băncii centrale a SUA. Goldman Sachs Group Inc a avertizat luna trecută că scenariul său de bază este o creştere a cotaţiei aurului până la 4.900 de dolari pe uncie, cu riscuri în creştere.

La rândul său, argintul a crescut chiar mai mult decât aurul anul trecut, depăşind niveluri care până de curând păreau de neconceput. Pe lângă factorii care au ajutat aurul, argintul a beneficiat şi de îngrijorările susţinute că administraţia americană ar putea impune în cele din urmă tarife de import.

Luni la prânz, pe piaţa din Singapore, aurul a crescut cu 1,8%, ajungând la 4.409,84 dolari pe uncie. Argintul a crescut cu 3,5%, ajungând la 75,38 dolari pe uncie. Platina şi paladiul au crescut fiecare cu aproximativ 2%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!