Războiul gazelor naturale se intensifică în Europa şi în regiune

Gazele naturale aduc bani, securitate energetică şi avantaje geopolitice. Cu noi descoperiri şi noi rute de tranzit în construcţie, războiul pentru energie şi cotă de piaţă a atins anul acesta noi culmi în Europa.

În mijlocul acestor turbulenţe, România are un avantaj imens: este al doilea producător de gaze din Uniunea Europeană.

Turcia şi Grecia par că se îndreaptă spre război, cu Ankara anunţând că nu este deschisă la compromisuri şi că va continua să caute, dar mai grabnic, gaze şi petrol într-o zonă a estului Mării Mediterane despre care Atena spune că îi aparţine. Între timp, Grecia a organizat exerciţii militare în regiune, iar Turcia îşi escortează navele de explorare cu vase de război. Apoi, Turcia trâmbiţează descoperirea unor zăcăminte uriaşe de gaze naturale în Marea Neagră care vor schimba balanţa puterilor energetice în sudul Europei.
Acest stat, dependent de importurile de energie, în special din Rusia, se visează un jucător important pe piaţa internaţională. Deocamdată este doar un nod de tranzit al gazelor din Azerbaidjan şi Rusia spre Europa şi un consumator însetat, scrie Ziarul Financiar.

Cât de importante pot deveni gazele pentru politicieni o demonstrează tot Turcia: în iulie, gospodăriile turce au ars printre cele mai ieftine gaze din Europa (preţurile s-au situat pe locul doi în funcţie de acest criteriu).
Mediterana va deveni un teren minat şi mai complicat cu intrarea în joc a Israelului, care a ratificat un proiect de conducte subacvatice pentru transportul gazelor naturale descoperite în apele sale către Europa.

Grecia şi Ciprul s-au alăturat iniţiativei, despre care se spune că va scoate din joc Turcia, scrie oilprice.com. Israelul poate deveni astfel un exportator net de gaze şi, pentru prima dată, un jucător major pe piaţa energiei.

Între timp, Rusia şi Germania sunt pe cale să finalizeze un nou gazoduct, Nord Stream 2, care va aduce gaze naturale ruseşti direct în Germania, în pofida protestelor Poloniei şi presiunilor SUA. Conducta dublează una deja existentă, dar construcţia sa vine într-un context politic şi economic complex.

Cu o Ucraină rebelă, Rusia trebuie să construiască rute pentru exportul gazelor naturale către Europa care să ocolească această ţară. Nord Stream şi TurkStream – gazoduct care ajunge în Turcia, de unde gazele ar urma să fie transportate în Bulgaria, Serbia şi Ungaria prin conducte noi – se încadrează în această strategie.

Germania este un consumator uriaş de energie şi are nevoie de gaze naturale pentru tranziţia la o economie cu emisii poluante mai mici. Pe această piaţă au pus ochii şi SUA, care exportă gaze naturale lichefiate în Europa. Cum Berlinul se încăpăţânează să colaboreze cu Rusia, Washingtonul ameninţă Germania şi companiile nemţeşti care lucrează la Nord Stream cu sacţiuni.

Ameninţările vizează inclusiv portul german de unde pleacă vasele ruseşti care montează secţiunile gazoductului pe fundul mării, scopul fiind intimidarea comunităţii locale.
Nord Stream scoate din jocul tranzitului gazelor ruseşti către UE şi Polonia, care încasează comisioane de tranzit pentru gazele ruseşti transportate prin conducta Yamal. Însă Varşovia pare mai puţin interestă de aceste venituri, concentrându-se în schimb pe siguranţa energetică şi pe contrarea răspândirii influenţei ruse spre vest.

În aceste condiţii, Polonia renunţă la contractele cu Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze, îmbrăţişând importurile de gaze lichefiate americane. Varşovia a anunţat în mod repetat că nu va mai cumpăra gaze ruseşti după 2022, când va expira un contract de import pe termen lung cu Gazprom. Va conta pe livrările de GNL din SUA şi Qatar şi pe importurile din Norvegia.
Polonia a reuşit să-şi reducă dependenţa de importurile de gaze din Rusia de la 89% din importurile totale în 2016 la 60% în 2019, notează Financial Times. Companiile poloneze pot asigura o treime din consum.
Anul acesta, Polonia şi Lituania au început construirea unei infrastructuri de interconectare a reţelelor de transport de gaze, proiect prin care Varşovia speră să facă din cea mai mare economie est-europeană un jucător dominant pe piaţa energiei din regiune, unul care se poate lupta mai bine cu Gazprom.

Cea mai dificilă secţiune a fost deja realizată. Interconectorul va da Poloniei acces la piaţa baltică şi finlandeză. Proiectul ar trebui să fie gata anul viitor.

Aceste eforturi au fost descrise de critici ca fiind mai degrabă politice decât ca având justificare economică, însă cert este că aduc companiilor poloneze avantaje semnificative în eventualele negocieri cu Gazprom.
GNL americane au adus iniţial speranţă şi Ucrainei, însă aceasta insistă în ultima vreme pe majorarea importurilor din UE.

În acest context, România este prezentă ca al doilea producător de gaze naturale din Uniune în primul trimestru al acestui an, cu o producţie de 2,5 miliarde de metri cubi, în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unei analize a Direcţiei Generale pentru Energie a Comisiei Europene. Pe primul loc s-a situat Olanda, cu o producţie de 7,2 miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce înseamnă o reducere de 33% în raport cu volumul din trimestrul similar al 2019. Locul trei a revenit Germaniei – 1,3 miliarde de metri cubi. În UE, cele mai mici preţuri la gaze le-a avut anul trecut Ungaria, urmată foarte îndeaproape de România. În Europa, gazele cele mai ieftine le au Georgia, Turcia, Ucraina, Moldova şi Serbia. Aceste ţări nu sunt producători care să conteze în vreun fel pe scena regională, dar importă gaze din Rusia sau Azerbaidjan. Studiul relevă că la nivelul UE, producţia de gaze s-a diminuat cu 23% în primul trimestru, ceea ce reflectă creşterea dependenţei de importuri. Importurile de gaze din Rusia prin intermediul gazoductelor au coborât cu 23% şi au reprezentat 40% din importurile extracomunitare. Aceasta este cea mai scăzută pondere din ultimii şase ani, însă Rusia a rămas principalul furnizor.

Cât despre SUA, de la începutul anului până în iulie cumpărătorii de GNL au anulat peste 100 de transporturi americane în condiţiile în care preţurile pentru combustibil s-au prăbuşit la minime record în Europa şi Asia în contextul scaderii cererii din cauza pandemiei de Covid-19, potrivit Reuters. Însă exporturile sunt aşteptate să-şi revină în următoarele luni.

#gaz #pret #UE

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

De la hoții de buzunare din vremea lui Dickens la bande moderne de hoți pe biciclete electrice, fenomenul a crescut la o scară industrială. sursa foto: Getty
Pe străzile Londrei, sirenele poliției au devenit un sunet obișnuit. Dar într-o zi recentă, când dubele albastre au oprit brusc într-o zonă din nordul capitalei britanice, trecătorii s-au oprit mirați: agenții au năvălit în trei magazine de telefoane second-hand.

„Aveți un seif în incintă, domnule?”, întreabă unul dintre polițiști un vânzător care stătea calm lângă calculatorul său și o cană pe jumătate plină cu ceai. În câteva minute, polițiștii au scos de acolo telefoane, bani și documente – toate parte dintr-o rețea care explică, în sfârșit, cum a ajuns Londra să devină centrul european al furturilor de telefoane.

Potrivit The New York Times, anul trecut au fost furate aproape 80.000 de telefoane mobile în Londra. Cifra e un record absolut și arată cât de gravă a devenit problema. De la hoții de buzunare din vremea lui Dickens la bande moderne de hoți pe biciclete electrice, fenomenul a crescut la o scară industrială.

Descinderile din luna septembrie au avut o țintă clară: o rețea de intermediari care, potrivit poliției, folosea magazinele de telefoane second-hand ca acoperire pentru o afacere globală de crimă organizată. În doar două săptămâni, anchetatorii au descoperit 2.000 de telefoane furate și 200.000 de lire sterline în numerar.

Multă vreme, autoritățile britanice au crezut că furturile de telefoane sunt infracțiuni mărunte. Totul s-a schimbat anul trecut, când o femeie și-a urmărit iPhone-ul furat cu aplicația Find My iPhone. Semnalul o ducea la un depozit de lângă aeroportul Heathrow. Când polițiștii au ajuns acolo, chiar în Ajunul Crăciunului, au găsit cutii etichetate ca „baterii”, dar care conțineau aproape o mie de iPhone-uri furate – toate pregătite pentru a fi trimise la Hong Kong.

„Ne-am dat seama imediat că nu mai vorbim despre infracțiuni de stradă. Era ceva la scară industrială”, a spus Mark Gavin, detectiv-șef la Poliția Metropolitană.

De atunci, ancheta a scos la iveală o combinație toxică de factori: tăieri masive de buget în poliție în anii 2010, un apetit uriaș pentru telefoanele europene pe piața neagră din China și o generație nouă de hoți care își fac treaba cu ajutorul bicicletelor electrice și al cagulelor.

După descoperirea de la Heathrow, ancheta a fost preluată de o echipă specializată în arme și trafic de droguri. Polițiștii au descoperit că telefoanele furate erau trimise în China și Algeria, unde erau revândute pe piața neagră cu până la 5.000 de dolari bucata.

Când au fost arestați principalii suspecți, polițiștii au găsit în mașina lor telefoane învelite în folie de aluminiu, ca să nu poată fi localizate. Cei doi cumpăraseră, la un moment dat, aproape 2,5 kilometri de folie de la Costco – doar pentru a bloca semnalele GPS.

Potrivit profesorului Joss Wright de la Universitatea Oxford, sistemul de telefonie mobilă din China nu blochează aparatele raportate ca furate la nivel internațional. „Un iPhone furat și blocat în Marea Britanie poate fi folosit fără probleme în China”, explică el.

În vârful lanțului se află exportatorii. Sub ei – comercianți de telefoane care cumpără marfa furată și o trimit în afara țării. Iar la bază, armatele de hoți de stradă, mascați și rapizi, care acționează de pe biciclete electrice.

70% dintre toate furturile din Londra în 2024 au fost de telefoane mobile. Numărul a crescut abrupt de la 64.000 în 2023 la 80.000 anul trecut.

„E o infracțiune foarte profitabilă și cu risc scăzut”, spune comandantul Andrew Featherstone, cel care conduce operațiunile împotriva furturilor de telefoane.

Un hoț poate câștiga 300 de lire pe zi, mai mult decât triplul salariului minim britanic. Șansele de a fi prins sunt minime: din peste 100.000 de telefoane furate raportate într-un an, mai puțin de 500 de persoane au fost inculpate.

Mulți experți pun dezastrul pe seama austerității impuse de guvernele conservatoare în anii 2010, care au redus numărul de polițiști și au tăiat bugetele. În 2017, Poliția Metropolitană a anunțat chiar că nu va mai investiga infracțiunile minore, pentru a se concentra pe cazuri grave de violență sau agresiune sexuală.

„Poliția a devenit o forță reactivă. Hoții și-au dat seama că pot scăpa nepedepsiți”, spune profesoara Emmeline Taylor de la Universitatea City St. George’s.

Lansarea bicicletelor electrice Lime în 2018 a fost o revoluție urbană. Doar că, între timp, acestea au devenit și vehiculele preferate ale hoților.

„Hoții urcă pe trotuare, smulg telefoanele din mâinile oamenilor și dispar în câteva secunde”, spune sergentul Matt Chantry, unul dintre polițiștii implicați în razii. „Sunt greu de identificat, poartă cagule și hanorace cu glugă. Cum să patrulezi eficient într-un oraș atât de aglomerat?”, întreabă el retoric.

Pe străzile blocate ale Londrei, o urmărire e periculoasă – pentru pietoni, șoferi și chiar pentru infractori. „Trebuie să te întrebi: merită riscul de a provoca o tragedie pentru un telefon?”, spune Chantry.

Ultimele descinderi din nordul Londrei s-au încheiat cu recuperarea a cinci telefoane furate și 40.000 de lire, dar și cu o bază de date impresionantă: peste 4.000 de iPhone-uri recuperate din decembrie încoace. Toate sunt acum depozitate într-un hangar din sud-vestul Londrei, în așteptarea proprietarilor.

Poliția promite că va continua să „taie” lanțul criminal de la vârf și să descurajeze furturile. În paralel, îi roagă pe oameni să fie mai atenți.

„Nu ți-ai număra banii pe stradă”, avertizează profesorul Lawrence Sherman, expert în criminologie la Universitatea Cambridge. „Dar când telefonul tău valorează 1.000 de lire, e ca și cum ai merge pe stradă fluturându-ți portofelul deschis”.