(VIDEO) Cum să ai succes într-o afacere din domeniul frumuseții din Moldova. Compania care s-a menținut 8 ani pe piață

16 Nov. 2021, 07:04
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
16 Nov. 2021, 07:04 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Cu 8 ani în urmă Ecaterina Lica a decis să renunțe la poziția de angajat și să lanseze propria afacerea în domeniul frumuseții. La 8 ani distanță clinica Doctor LICA se poate mândri cu rezultate deosebite. Într-un interviu pentru Bani.md, dna Ecaterina Lica a vorbit despre succesul obținut, dificultățile și concurența din domeniu, dar și cât de importantă este delegarea responsabilităților într-o afacere.

Primii pași în domeniul antreprenoriatului

Fiind pasionată de domeniul cosmetologiei estetice, imediat după absolvirea Universității de Medicină s-a angajat într-o clinică de dermatologie estetică, iar atunci când s-a ivit posibilitatea de a lansa propria afacere a profitat de această oportunitate.

„Când am lansat afacerea am înțeles că eu trebuie să fiu nu doar medic și să lucrez cu pacienții, dar am nevoie să gestionez afacerea, să mă gândesc la marketing, la promovare, să atrag clienții noi, să planific planific bugetul, să gândesc la dezvoltarea afacerii.”

Primul an de activitate nu a fost deloc ușor pentru fondatoarea clinicii și salonului Doctor Lica. Ea povestește că lucra fără zile de odihnă.

„Lucram foarte mult, primul an am lucrat, practic, fără zile de odihnă, doar 1 ianuarie, 8 martie și Paște au fost zile libere.”

Rezultatele muncii sale au început a fi mai vizibile după o perioadă de 2-3 ani de activitate. De asemenea, după 3 ani, timp în care a reușit să   a pună clinica „pe roate” a început și activitatea de distribuție a echipamentului medical.

„Mereu compar o afacere cu un copil. Când copilul este mic, primul an, toată atenția se îndreaptă asupra lui, dar după trei ani, poți admira deja cum copilul se joacă. Așa a fost și în cazul meu cu afacerea.”

Delegarea responsabilităților

Delegarea responsabilităților este esențială pentru dezvoltarea unei afaceri, de această părere este și Ecaterina Lica, care, la rândul său, de asemenea, a întâmpinat dificultăți la acest capitol. Datorită unui curs organizat în cadrul programului „Femei în afaceri”, desfășurat cu suportul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a reușit să învețe mai multe despre domeniul business, inclusiv dezvoltarea unei afaceri și delegarea responsabilităților.

„La început îmi era greu cu delegarea activităților, dar mai târziu, când am înțeles că totuși nu reușesc să fac totul singură, am început să deleg.”

Chiar dacă, o afacere presupune mai multă implicare și muncă, Ecaterina Lica spune că nu s-ar mai întoarce niciodată la statutul de angajat. Fiind antreprenoare are putere de decizie, se poate dezvolta mai mult.

În viziunea fondatoarei clinicii Doctor LICA, un antreprenor trebuie să creadă în afacerea lansată, să fie responsabil, să știe a delega și mereu să fie gata de a descoperi noi orizonturi.

Cea mai bună investiție

Ecaterina Lica consideră că cea mai bună investiție pe care a făcut-o în toți acești 8 ani este investiția în brandul personal. De asemenea, ea consideră că identitatea vizuală și brandul sunt elemente esențiale pentru dezvoltarea afacerii, întrucât oamenii, clienții percep o firmă/business și în dependență de imagine.

Concurența din domeniul frumuseții în Republica Moldova

Potrivit Ecaterinei Lica, în Republica Moldova domeniul frumuseții este destul de dezvoltat, întrucât atât femeile cât și bărbații au grijă de ei, le pasă de cum arată.

„Niciodată nu percep alți medici ca fiind concurenți, pentru mine ei sunt colegi. Noi lucrăm în stilul nostru, noi suntem unici.”

Realitatea Live

04 Iul. 2025, 13:11
 // Categoria: Opinii // Autor: 
04 Iul. 2025, 13:11 // Opinii // 

Calea Ferată din Moldova a anunțat solemn, într-un comunicat de presă, o premieră mondială că a reușit, pentru prima dată în ultimii zece ani, să repare o locomotivă diesel pe cont propriu. Este vorba despre venerabila ЧМЭ3-4952, o locomotivă de colecție sovietică, care a primit o a doua tinerețe chiar în atelierele întreprinderii de stat.

„Un moment de referință”, spune CFM, referindu-se la faptul că în sfârșit au avut bani, oameni și piese pentru o reparație capitală – o combinație rară în istoria recentă a infrastructurii moldovenești. S-au reparat motoare, s-a șlefuit arborele cotit (ceva ce, potrivit anunțului oficial, nu s-a mai întâmplat din epoca agricol-industrială – adică 1991), iar inginerii, electricienii și mecanicii au fost felicitați pentru faptul că, de data asta, locomotiva nu a fost trimisă în Ucraina, România sau direct la fier vechi.

Până acum, astfel de intervenții erau considerate imposibile, din motive ce țineau de lipsă de bani, de piese sau pur și simplu de voință. Acum însă, se deschide o nouă eră – una în care poate, cu puțin noroc și vreo încă zece ani, vom reuși să reparăm și următoarea locomotivă din muzeul viu al căii ferate moldovenești.

CFM promite că această reparație nu e doar un accident fericit, ci începutul unei „modernizări”, cuvânt care în transportul feroviar moldovenesc înseamnă de obicei că ceva vechi a fost vopsit cu o culoare nouă.

„Acum avem autonomie tehnică”, anunță întreprinderea, într-o explozie de optimism mecanic. Între timp, călătorii așteaptă încă trenul Chișinău–Iași care întârzie pentru că… locomotiva recent reparată a avut nevoie de o reajustare de urgență.

Glorie locomotivelor vechi și celor care le mai pot da o viață!

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | FOOD&DRINKS ŞI HORECA EXPO, DESCHISE LA MOLDEXPO
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | OFICIALII AU DEPUS FLORI DE 9 MAI LA MEMORIALUL „ETERNITATE”
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | PROTEST ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI ȘI A SUSŢINERII PENTRU LIBERTATEA PRESEI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | RESTAURANT CUPRINS DE FLĂCĂRI
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | MILITARII MOLDOVENI, DETAȘAȚI ÎN KOSOVO, AU REVENIT ACASĂ
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO
NO COMMENT | CARABINIERII MOLDOVENI PLEACĂ ÎN KOSOVO