România, alături de Moldova. Ciucă: Suntem pregătiți să sprijinim Moldova în parcursul european

17 Iun. 2022, 17:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iun. 2022, 17:25 // Actual //  bani.md

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după ce Comisia Europeană a decis vineri să recomande aderarea la UE a Ucrainei şi Republicii Moldova, că Guvernul României este pregătit să sprijine parcursul european al celor două state şi „aspiraţiile cetăţenilor acestor ţări la societăţi mai prospere şi democratice”.

„Astăzi, Comisia Europeană a transmis un mesaj pozitiv cu privire la statutul de candidat la UE şi perspectiva de membru pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia. Guvernul României este pregătit să sprijine parcursul european al partenerilor noştri apropiaţi din est şi aspiraţiile cetăţenilor lor pentru societăţi mai prospere şi mai democratice”, a scris Nicolae Ciucă, vineri pe Twitter.

Comisia Europeană recomandă ca Ucraina, Republica Moldova şi Georgia să fie desemnate state candidate la aderarea la Uniunea Europeană (UE), a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedinta CE Ursula von der Leyen.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.