România începe reparația căii ferate dintre Galați și Giurgiulești

04 Iun. 2022, 18:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Iun. 2022, 18:45 // Actual //  bani.md

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că luni, 6 iunie, SRCF Galați începe lucrările de reparații la linia de cale ferată Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și a liniei cu ecartament normal Galați Mărfuri – Port Docuri – Siloz (1,16 km).

Lucrările de reparații necesare redeschiderii liniei, în lungime totală de 4,7 km vor fi executate de SRCF Galați, în regie proprie.

Această măsură a fost luată, după ce nici la procedura de „negociere directă”, desfășurată vineri, 3 iunie, niciunul dintre cei 3 agenți economici, care au depus oferte, nu a fost desemnat câștigător, explică reprezentanții CFR Infrastructură.

Ei menționează că la procedura “negociere directă”, organizată vineri, 3 iunie, la sediul Sucursalei Regională CF Galați,

au depus oferte următorii operatori economici:

  • Asocierea Tancrad – Artcons Galati
  • Euroconstruct Constanța
  • Antrepriza Construcții CF București

La finalul procedurii, comisia de evaluare nu a desemnat niciun câștigător, deoarece documentația prezentată de Asociere nu îndeplinea condițiile necesare, iar celelate două societăți au prezentat oferte financiare mai mari decât valoare estimată a lucrărilor.

Luni, 6 iunie, personalul de specialitate al SRCF Galați, va începe lucrările de reparatii la linia Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (linie cu ecartament larg, în lungime de 3,58 km) și a liniei cu ecartament normal Galați Mărfuri – Port Docuri – Siloz (1,16 km).

Lucrărire au termen de execuție de 60 de zile.

Prin programul de lucrări, necesare redeschiderii acestei linii, se va acționa pentru:

  • înlocuirea traverselor necorespunzătoare, inclusiv pe aparatele de cale
  • înlocuirea materialului mărunt de prindere
  • completarea prismei cu piatra spartă
  • îndepărtarea vegetației pentru asigurarea vizibilității și a gabaritului.

Obiectivul prioritar al acestor lucrări este redeschiderea liniei Galați Largă Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri (3,58 km) și a liniei Galați Mărfuri – Port Docuri – Siloz (1,16 km), implicit relaurea circulației trenurilor de marfă, pentru asigurarea transportului de cereale la granița cu CFM (Republica Moldova).

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.