România se zgaibără în Schengen! Olanda îi taie avântul: Procesul necesită timp

12 Oct. 2022, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Oct. 2022, 16:40 // Actual //  bani.md

Olanda este ultimul stat care nu şi-a precizat clar poziţia faţă de dorinţa României de a intra, în 2022, în spaţiul Schengen. Ambasadorul Olandei la Bucureşti a declarat pentru Europa Liberă că răspunul nu ar fi unul pozitiv, pentru moment.

Roelof van Ees, ambasadorul în România al Ţărilor de Jos, a declarat pentru Europa Liberă, care este poziţia oficială a ţării sale cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen.

Răspunsul acestuia nu a fost unul concret, cu atât mai puţin afirmativ: „Poziţia olandeză cu privire la extinderea Schengen este simplă: atunci când cerinţele sunt îndeplinite, aderarea este posibilă. Pentru a putea evalua acest lucru, avem nevoie de informaţii actualizate din partea Comisiei Europene cu privire la toate domeniile relevante pentru deciziile politice privind aderarea la Schengen”.

Potrivit declaraţiei, Olanda va ţine cont de un aspect important în momentul în care va lua decizia, şi anume progresele Bucureştiului în domeniul Justiţiei şi al statului de drept din România. De asemenea, România trebuie să respecte normele care se referă „atât la implementarea acquis-ului Schengen, cât şi la statul de drept (MCV)”.

Cu toate acestea, răspunul Olandei ar putea fi afirmativ, însă, după ce situaţia României va fi analizată. „Când aceste informaţii sunt disponibile, trebuie să cântărim acele informaţii, şi la nivel politic. Acest lucru necesită timp”, a precizat Roelof van Ees.

Posibila aprobare a Olandei pentru aderarea României trebuie să fie acceptată şi de parlamentul din Haga, oraşul în care sunt sediile instituţiilor guvernamentale şi legislative din Ţările de Jos. „Guvernul olandez va solicita aprobarea prealabilă a parlamentului olandez cu privire la o decizie privind aderarea la Schengen”.

Premierul Olandei, Mark Rutte, vizitează miercuri România. Vizita acestuia are loc cu două luni înainte de un vot decisiv în Consiliul UE pentru o eventuală aderare a României la spaţiul Schengen.

15 Apr. 2026, 17:58
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
15 Apr. 2026, 17:58 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Datele unui raport de analiză privind încălcările rutiere indică faptul că marca Mercedes ocupă primul loc în clasamentul abaterilor, cu aproximativ 148 de cazuri înregistrate, potrivit observ.md

Aceasta este urmată de BMW cu 79 de încălcări, Toyota cu 64, Ford cu 56 și Volkswagen cu 52, în timp ce alte mărci precum Renault, Skoda sau Dacia completează topul.

În total, au fost raportate circa 1.000 de încălcări, cele mai multe fiind legate de parcări ilegale, care însumează 607 cazuri, adică peste jumătate din total. Alte abateri frecvente sunt nerespectarea indicatoarelor sau marcajelor rutiere, cu 109 cazuri, precum și blocarea accesului, cu 57 de situații. Restul încălcărilor, inclusiv depășirea vitezei sau accesul interzis, au o pondere mai redusă.

Raportul mai arată că media zilnică a abaterilor este de aproximativ 26 de cazuri, cu fluctuații de la o zi la alta. În aceeași perioadă, autoritățile au emis 645 de notificări și au aplicat 330 de sancțiuni.

Datele evidențiază persistența problemei parcărilor ilegale, care continuă să genereze cele mai multe încălcări și să afecteze fluidizarea traficului.