Șeful de la Moldovagaz, de rând cu 50 de consumatori au renunțat la compensația pentru gaz, oferită de Guvern

25 Ian. 2022, 13:07
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
25 Ian. 2022, 13:07 // Actual //  MD Bani

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban a renunțat la compensațiile pentru gazul natural oferite de stat. Despre aceasta a anunțat pe canalul său de Telegram.

De asemenea, Vadim Ceban a anunțat că alți 50 de consumatori au renunțat la compensațiile oferite de Guvern pentru consumul de gaz natural.

„Deja 51 de consumatori au profitat de opțiunea de a renunța la compensarea statului pentru plățile de gaze naturale. De asemenea, am refuzat-o, pentru că înțeleg esența crizei actuale și consider că este necesar în condițiile actuale să manifestăm solidaritate cu consumatorii, pentru care asistența guvernamentală este esențială”, a scris Vadim Ceban pe canalul său de Telegram.

Amintim că, Moldovagaz a anunțat despre posibilitatea consumatorilor de a renunța la compensația pentru consumul de gaz natural oferit de stat.  Pentru a renunța la ele este necesar să completați un formular și să urmați câteva instrucțiuni.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.