Șeful gigantului bancar elvetian UBS spune că nu este convins că băncile centrale au adus sub control inflaţia

18 Dec. 2023, 09:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Dec. 2023, 09:43 // Actual //  bani.md

Directorul general al gigantului bancar elvetian UBS, Sergio Ermotti, nu este convins că băncile centrale au adus sub control inflaţia, potrivit afirmaţiilor sale dintr-un interviu publicat duminică, citat de Reuters, conform News.ro.

Preşedintele Rezervei Federale (Fed) din Statele Unite, Jerome Powell, a declarat săptămâna trecută că creşterile ratelor dobânzilor s-au încheiat probabil în Statele Unite şi că dobânzi vor începe să fie reduse, dar băncile centrale şi-au menţinut planurile de a menţine politica monetară strictă şi în anul viitor.

Şapte surse au declarat pentru Reuters că Banca Centrală Europeană (BCE) va trebui să vadă cum se vor desfăşura inflaţia şi alte date până, cel mai devreme, la întâlnirea sa din 7 martie, înainte de a lua în considerare tipul de pivotare pe care l-a efectuat Fed pentru relaxarea politicii monetare.

“Un lucru pe care l-am învăţat este că nu trebuie să încercaţi să faceţi predicţii pentru lunile următoare – este aproape imposibil. Acestea fiind spuse, în acest stadiu încă nu sunt convins că inflaţia este cu adevărat sub control”, a declarat Ermotti pentru ziarul elveţian Le Matin Dimanche, la întrebarea despre perspectivele economice.

“Tendinţa pare favorabilă, dar trebuie să vedem dacă continuă. Dacă inflaţia se apropie de ţintele de 2% în toate marile economii, politicile băncilor centrale s-ar putea relaxa puţin. În acest mediu, este foarte important să rămânem agili”, a adăugat el.

UBS a anunţat că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă în Elveţia pentru a reduce costurile după preluarea Credit Suisse, cea mai mare fuziune bancară de la criza financiară globală, orchestrată de statul elveţian pentru a preveni prăbuşirea Credit Suisse.

“Vom face tot posibilul, pe baza unui principiu al meritocraţiei. Vom folosi pensionări, pensionări anticipate, plecări naturale. Trei mii de oameni de la Credit Suisse nu au comis erori, fără îndoială mult mai puţini”, a spus Ermotti.

El a adăugat că ”De fapt, partea cea mai grea va fi să facem aceste alegeri, să concediezi oameni care nu sunt în niciun fel responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!