Șoferii nu vor mai fi obligați să „poarte” la ei permisul de conducere. Proiectul de lege, aprobat în prima lectură

09 Dec. 2021, 15:24
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
09 Dec. 2021, 15:24 // Slider //  MD Bani

Conducătorii auto nu vor mai fi obligați să dețină asupra lor permisul de conducere, iar la stoparea în trafic a șoferilor, de către agenții de patrulare, nu vor mai trebui să prezinte documentul, ci vor putea fi verificați în baza de date a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat astăzi, 9 decembrie, în prima lectură de către deputați, scrie Realitatea.md.

Astfel, prin modernizarea calității serviciilor publice, șoferii nu vor fi obligați să dețină asupra lor permise de conducere, ei vor putea fi identificați de ofițerii de patrulare în regim digital.

Potrivit secretarului general al MAI, Serghei Diaconu, care a prezentat inițiativa legislativă în Parlament, prevederile date nu se răsfrâng asupra conducătorilor de vehicule care conduc mașini în trafic internațional.

Totodată, proiectul prevede că persoanele care dețin permise de conducere eliberate de către autoritățile altor state, care își stabilesc domiciliul sau reședința pe teritoriul Republicii Moldova, vor putea conduce vehicule pe drumurile publice din țara noastră în baza acestor permise pe parcursul a maximum 12 luni, după care pentru conducerea vehiculelor vor fi  obligate să dețină permis de conducere al Republicii Moldova.

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce trenurile de pasageri circulă rar, iar situația financiară a întreprinderii rămâne complicată, Calea Ferată din Moldova pare să fi descoperit o nouă direcție: turismul feroviar.

Potrivit companiei, Republica Moldova începe să fie promovată drept o destinație pentru călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin sate tradiționale, câmpuri și podgorii. Ideea este ca drumul cu trenul să devină nu doar un mijloc de transport, ci o experiență turistică autentică.

Un exemplu în acest sens a fost excursia organizată pe 6–7 martie 2026 pentru echipa unei companii din Cehia specializate în transport feroviar și turism. Oaspeții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura feroviară din Republica Moldova, după care au pornit într-o călătorie pe șine prin mai multe regiuni ale țării.

Potrivit CFM, astfel de inițiative ar putea contribui la promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru turismul feroviar, iar întreprinderea anunță că este deschisă pentru noi oferte în sezonul turistic estival.

Totuși, realitatea financiară a companiei rămâne mai puțin romantică decât peisajele văzute din tren. În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024.

Întreprinderea continuă însă să opereze pe pierdere. În primele șase luni ale anului 2025, CFM a înregistrat pierderi de 152,4 milioane de lei, ușor mai mici decât cele 156,1 milioane de lei din aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, dacă trenurile nu mai pot impresiona prin viteza sau frecvența curselor, ele ar putea deveni măcar o atracție turistică pentru cei curioși să descopere Moldova… în ritmul liniștit al șinelor CFM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!