Spania trece la măsuri pentru a reduce facturile populaţiei. Platfonarea preţului gazelor naturale, una dintre măsuri

14 Sept. 2021, 12:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
14 Sept. 2021, 12:33 // Actual //  MD Bani

După ce prețurile la energie electrică au ajuns la nivel record, Spania va plafona preţul gazelor naturale, va reduce impozitele şi va redirecţiona profiturile companiei energetice, ca parte a unui pachet menit să reducă preţurile în creştere ale energiei, a declarat premierul Pedro Sanchez, citat de Reuters.

Sanchez spune că este inacceptabil ca firmele din energie să profite de preţurile ridicate ale pieţei pentru electricitate.

„Vom lua acele profituri extraordinare pe care le obţin companiile energetice … şi le vom transfera consumatorilor”, a spus el, adăugând că taxa specială pe electricitate ar scădea de la 5,1% la 0,5%.

Potrivit lui Sanchez, profiturile redirecţionate din utilităţi vor fi utilizate pentru a limita preţurile la gaz şi pentru a reduce costurile energiei pentru consumatori. Cu toate acestea, premierul nu a dat alte detalii cu privire la modul în care ar funcţiona acest sistem.

Opoziţia şi organizaţiile civile au pus presiune pe coaliţia de stânga a premierului pentru a reduce facturile la electricitate.

Cabinetul urmează să aprobe pachetul la reuniunea sa săptămânală de marţi.

Măsurile vor reduce veniturile guvernamentale în 2021 cu aproximativ 1,4 miliarde de euro, a spus Sanchez.

Cererea crescută de gaze naturale şi creşterea preţurilor la certificatele verzi au dus la majorarea preţurilor energiei electrice în multe ţări, inclusiv în Spania.

Preţurile spot ale energiei electrice, care reprezintă aproximativ o treime din facturile de energie electrică pentru consumatori, au depăşit nivelurile record, ajungând luni la un maxim de 154,16 euro pe megawatt-oră, potrivit operatorului de piaţă OMIE.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.