Stare de urgență în sectorul energetic! 1600 de tone de păcură au ajuns în Republica Moldova

17 Oct. 2022, 12:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Oct. 2022, 12:00 // Actual //  bani.md

Agenția Rezerve Materiale a MAI (ARM) anunță că a recepționat cea de-a patra tranșă de 1.600 tone păcură, din cele 14.500 tone contractate de către Agenție.

„În perioada imediat următoare, vor fi recepționate încă 8.200 tone, ceea ce va permite suplinirea cantității până la 100% și constituie o rezervă substanțială pentru a asigura necesitățile cetățenilor pe perioada lunilor octombrie și noiembrie. Păcura va fi utilizată de către centralele de termoficare pentru producerea energiei electrice și căldurii”, se mai spune în mesajul Ministerului de Interne.

ARM are un grafic stabilit de suplinire a rezervelor, iar la moment activitățile sunt desfășurate în ritm mai dinamic și mai rapid, decât este stabilit în grafic. Agenția Rezerve Materiale a MAI, va depune și în continuare toate eforturile necesare pentru completarea rezervelor de stat.

În scopul asigurării necesarului de păcură pentru perioada rece a anului, la ultima ședință din 16 septembrie Comisia pentru Situații Excepționale a decis că, SA  „Termoelectrica” va achiziționa, prin negocieri directe, și va semna contracte de vânzare-cumpărare a păcurii, în cantitate de până la 190 mii tone, după aprobarea prealabilă în cadrul consiliului societății. Achiziția efectuată de Termoelectrica va fi scutită de plata taxei pe valoarea adăugată, a accizei și a taxei vamale, pe o perioadă ce nu va depăși 31 mai 2023. Transportul cantității de păcură procurate va fi asigurat, în regim prioritar, de ÎS „Calea Ferată din Moldova”, în limita efectivului disponibil de cisterne și locomotive.

Pentru a ieși din iarnă, Republica Moldova are nevoie de circa 320 mii de tone de păcură.

Realitatea Live

14 Mart. 2026, 11:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Mart. 2026, 11:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un proiect de lege votat în prima lectură în Parlament propune introducerea unor facilități vamale pentru importul mai multor materii prime utilizate în industrie, printre care piure din fructe tropicale, suc concentrat de lămâie și de rodii, ulei de palmier și de cocos, dar și fibre sintetice din poliester și polipropilenă. Inițiativa face parte dintr-un pachet de modificări legislative menite să sprijine desfășurarea afacerilor și să reducă costurile de producție pentru companiile din Republica Moldova.

Potrivit proiectului, aceste produse ar putea fi incluse în lista mărfurilor eligibile pentru plasarea în regimul vamal de „destinație finală”, mecanism care permite acordarea unor facilități la import atunci când bunurile sunt utilizate în procese de producție în anumite sectoare industriale. Printre produsele vizate se numără piureul din fructe tropicale, sucul concentrat de lămâie, sucul concentrat de rodii cu un conținut de 49,5%, amestecurile de sucuri sau preparatele pe bază de sucuri concentrate.

Lista include și uleiul de palmier și uleiul de cocos, materii prime utilizate frecvent în industria alimentară, dar și glucoza și siropul de glucoză cu un conținut redus de fructoză. De asemenea, proiectul vizează fibre sintetice discontinue necardate și nepieptănate, utilizate pentru producerea firelor din poliester sau polipropilenă, materiale folosite în industria textilă și în producția de materiale industriale.

Autorii proiectului susțin că aceste materii prime nu sunt produse sau nu pot fi obținute în cantități suficiente în Republica Moldova, iar facilitarea importului lor ar putea reduce costurile de producție pentru companii și ar crește competitivitatea producătorilor locali pe piața internă și pe piețele externe. În același timp, regimul vamal ar urma să fie aplicat doar dacă importatorii demonstrează că produsele sunt utilizate în scopul declarat, în cadrul proceselor de producție.

În nota de fundamentare se arată că măsura ar putea avea un impact economic pozitiv asupra unor sectoare precum industria alimentară, procesarea băuturilor și industria textilă, facilitând accesul companiilor la materii prime esențiale și integrarea acestora în lanțurile internaționale de producție.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!