Stati face dezvăluiri despre procesul cu Kazahstan: După 10 ani de tăcere, e timpul să spunem lucrurilor pe nume

19 Ian. 2023, 10:44
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
19 Ian. 2023, 10:44 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Omul de afaceri Gabriel Stati a venit cu o reacție după ce în spațiul public au apărut informații precum legate de litigiul dintre familia Stati și companiile care le aparțin Ascom Group SA și Terra Raf Trans Traiding LTD împotriva Republicii Kazahstan.

Potrivit omului de afaceri din Republica Moldova, știrile generate de partea kazahă sunt false, căutând astfel justificarea eșecurilor sale, întrucât Decizia din 19 decembrie 2013 rămâne în vigoare, iar Kazahstanul va trebui să plătească prejudiciile.

„Decizia din 19 decembrie 2013 este piatra de temelie, este cel mai important câștig al nostru, adjudecat de un tribunal internațional. Prin Decizia dată nu s-au constatat doar ilegalitățile comise de către Kazahstan, dar și evident au fost stabilite prejudicii, partea kazahă fiind obligată la plata acestora. Evident că de-a lungul anilor Kazahstan a încercat să anuleze această decizie. Competentă în a anula o deciziei arbitrală emisă de Tribunalul suedez este instanța din Suedia. Kazahstan pe bune a folosit orice procedeu procesual ce ar permite să anuleze Decizia din 19 decembrie 2013, dar au eșuat de fiecare dată absolut în orice încercare. Kazahstan a invocat chiar și acțiuni penale, precum ca fiind comise de către mine sau tatăl meu, de fals de acte, de spălare de bani și multe altele. Toate aceste alegații nu și-au găsit nici o confirmare, nici o instanță nu a reținut asemenea argumente. La ziua de azi, Decizia din 19 decembrie 2013 este legală, rămâne în vigoare și a rezistat oricăror critici. După 2013 și până în prezent, de 10 ani, lupta se duce deja pentru încasarea sumelor adjudecate. Procedura juridic nu este simplă. Decizia arbitrală trebuie recunoscută pe teritoriul statelor unde Kazahstan are active, iar apoi se trece la încasarea silită. La momentul actual Decizia arbitrală este recunoscută în majoritatea statelor unde ne-am adresat, și s-a trecut la executarea silită și încasarea prejudiciilor. Dar în fiecare din aceste state se dau lupte grele ani de zile. Până a obține o recunoaștere, Kazahstan constant a abuzat de drepturile sale procedurale, a tergiversat procese, a pus piedici, a contestat orice act juridic. Iar când se ajunge la încasarea forțată, Kazahstan iar invocă comiterea unor infracțiuni, argumente pe care noi deja le cunoaștem ca pe o poezie. Toate aceste acțiuni judiciare create artificial de Kazahstan sunt făcute cu un singur scop: de a nu executa Decizia din 19 decembrie 2013. În diferite state procedura de recunoaștere și încasare se află la diferite etape, deoarece sunt diferențe la nivel de legi naționale. Dar indiferent de țară, foarte ferm, Decizia din 19 decembrie 2013 este recunoscută de toate jurisdicțiile statelor unde ne adresăm. Deși Decizia arbitrală trebuie executată benevol, din 2013, Kazahstan se impune cu înverșunare reparării prejudiciului adjudecat de 10 ani. Iată sunt 10 ani de lupte, litigii, iar finalul este univoc: Kazahstan va plăti conform Deciziei din 19 decembrie 2013. La ora actuală, statul kazah a cheltuit pentru servicii de asistență juridică o sumă ce se apropie de suma prejudiciului ce ni se cuvine. Cum se tolerează asemenea cheltuieli inutile din banii publici ai Republicii Kazahtan, în scopul tergiversării achitării prejudiciului, este o întrebare retorică, dar finalul pentru familia Stati este clar: Republica Kazahstan va plăti conform deciziei arbitrale până în ultimul cent.” se arată în reacția omului de afaceri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 13:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 13:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom, traiderul de stat, solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică aprobarea unui nou preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, cu aproape 75% peste nivelul de 2,01 lei/kWh aprobat în luna martie. Cererea, datată 13 octombrie 2026 și semnată de directorul general Eugeniu Buzatu, vine pe fondul creșterii costurilor de achiziție a energiei electrice și al acumulării unor devieri financiare de peste 236 de milioane de lei.

Potrivit calculelor transmise autorității de reglementare, Energocom estimează pentru anul 2026 costuri de procurare a energiei electrice din surse regenerabile de aproximativ 3,09 miliarde de lei și un volum total de achiziții de peste 1,1 miliarde kWh. Datele includ rezultatele efective din primele nouă luni ale anului și prognozele pentru perioada octombrie–decembrie.

Din document rezultă că prețul calculat pe baza costurilor și a volumelor de energie este de 2,84 lei/kWh. După includerea devierilor anului precedent, acesta se reduce la 2,75 lei/kWh. Însă recuperarea devierilor curente de 236,4 milioane de lei ridică prețul final solicitat la 3,51 lei/kWh.

Compania a inclus în calcule și o marjă comercială reglementată de 0,5%, echivalentul a 15,46 milioane de lei, precum și necesități de lichiditate de 43,64 milioane de lei.

Solicitarea nu vizează direct tariful achitat de gospodării, ci prețul reglementat de furnizare a energiei electrice de către Energocom în calitate de furnizor central. Cu toate acestea, prețul reprezintă o componentă a costurilor de achiziție pentru furnizorii de energie electrică și poate influența calculele tarifare ulterioare.

În prezent, Energocom are aprobat un preț reglementat de 2,01 lei/kWh, stabilit de ANRE la 31 martie 2026. Atunci, autoritatea de reglementare decisese reducerea prețului cu aproximativ 28%, invocând diminuarea costurilor de procurare a energiei și ajustarea volumelor estimate.