Statul vrea să taie din proceduri: exproprieri accelerate pentru liniile electrice Vulcănești–Chișinău și Bălți–Suceava

10 Feb. 2026, 09:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Feb. 2026, 09:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Procedurile de expropriere a terenurilor pentru mai multe linii electrice de importanță națională urmează să fie simplificate, pentru a permite continuarea fără blocaje a proiectelor energetice strategice. Prevederile se regăsesc într-un proiect de lege examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 9 februarie, elaborat de Ministerul Energiei.

Documentul stabilește derogări punctuale de la legislația generală, aplicabile exclusiv proiectelor deja declarate de utilitate publică de interes național. Este vorba despre linia electrică aeriană de 400 kV Vulcănești–Chișinău, linia de 400 kV Bălți–Suceava, precum și mai multe linii de 110 kV de pe traseele Drochia–Șuri, Șuri–Dondușeni, Chișinău–Hîncești, Hîncești–Cneazevca și Șoldănești–Ignăței.

Potrivit notei informative, inițiativa legislativă a fost determinată de dificultățile întâmpinate în procesul de expropriere a terenurilor necesare acestor lucrări. Ministerul Energiei arată că, în cazul unui număr de terenuri, „a fost stabilită imposibilitatea achitării despăgubirilor și a emiterii confirmării de plată”, din cauza lipsei actelor de proprietate, a imposibilității identificării expropriaților sau a existenței unor succesiuni nefinalizate.

Pentru a debloca situația, proiectul prevede ca despăgubirile să fie consemnate într-un cont special trezorerial, soluție care va permite finalizarea procedurilor chiar și în cazurile în care proprietarii nu pot fi identificați imediat. Autorii notează că această măsură este necesară „în scopul deblocării procesului de expropriere și al înregistrării definitive a dreptului de proprietate al statului asupra terenurilor expropriate”.

În același timp, pentru aceste proiecte energetice concrete, retragerea terenurilor din circuitul agricol sau forestier va avea loc direct prin efectul legii. Ministerul Energiei argumentează că aplicarea procedurilor obișnuite ar întârzia semnificativ lucrările, întrucât „retragerea unor terenuri cu aprobarea autorităților administrației publice locale și a deținătorilor de terenuri va tergiversa semnificativ procesul de implementare a proiectului”.

Proiectul mai permite inițierea exproprierii fără îndeplinirea prealabilă a condițiilor privind obținerea dreptului de folosință sau a servituților, derogare justificată de existența unor cazuri obiective – proprietari neidentificați, litigii sau neconcordanțe cadastrale – care pot bloca lucrările de utilitate publică.

Pentru liniile electrice de 110 kV, inițierea formării bunurilor imobile va putea fi realizată de Moldelectrica, fără acordul scris al proprietarilor, dar cu notificarea acestora. Nota informativă precizează că această abordare este mai eficientă decât formarea individuală a bunurilor imobile de către fiecare deținător de teren.

Ministerul Energiei subliniază că proiectul nu extinde regulile de expropriere la alte domenii și nu presupune cheltuieli suplimentare din bugetul de stat, fiind vorba exclusiv despre deblocarea unor proiecte energetice strategice aflate deja în implementare.

Amintim că darea în exploatare a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău continuă să fie tergiversată, deși proiectul a fost prezentat drept unul strategic pentru securitatea energetică a Republicii Moldova. Noul termen discutat cu antreprenorii este luna martie, „eventual spre sfârșitul lunii martie”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

10 Feb. 2026, 09:08
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
10 Feb. 2026, 09:08 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Executările silite au adus la buget 43,64 de milioane de lei în doar o săptămână. Potrivit datelor prezentate de Serviciul Fiscal de Stat, în perioada 2–6 februarie, din conturile bancare ale contribuabililor restanțieri au fost încasați 42,87 milioane de lei, iar alte 0,77 milioane de lei au fost colectate din casieriile acestora. În paralel, ca urmare a acțiunilor preliminare întreprinse de Fisc, contribuabilii au achitat benevol restanțe față de Bugetul public național în valoare totală de 22,6 milioane de lei.

În același interval, încasările la Bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit circa 1,3 miliarde de lei. De la începutul anului 2026, suma acumulată a ajuns la 8,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 1,4 miliarde de lei sau 19% față de perioada similară a anului precedent. Majorări semnificative au fost înregistrate atât la bugetul asigurărilor sociale de stat și la fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, cât și la bugetele locale.

Pe linia controlului fiscal, în perioada 2–6 februarie, Direcția generală control a emis 42 de decizii privind încălcarea legislației fiscale, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 9,5 milioane de lei. Din această sumă, 7,4 milioane de lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 2,1 milioane de lei constituie amenzi aplicate. Totodată, au fost întocmite 126 de procese-verbale contravenționale, cu sancțiuni în valoare totală de 164,5 mii de lei.

În același timp, Serviciul Fiscal de Stat a emis 94 de decizii privind restituirea taxei pe valoarea adăugată, prin care a fost acceptată TVA spre restituire în sumă de 173,07 milioane de lei. Autoritatea fiscală menționează că pune un accent deosebit pe promovarea conformării voluntare a contribuabililor, un rol important având vizitele fiscale. În perioada de referință, au fost efectuate 396 de vizite fiscale la 371 de contribuabili, majoritatea vizând acordarea de suport consultativ, analiza activității și clarificarea modului de aplicare a legislației fiscale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!