Sufocați de secetă, fermierilor le-a ajuns cuțitul la os! Bolea anunță amânări de plăți și dobânzi

28 Aug. 2024, 16:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Aug. 2024, 16:17 // Actual //  bani.md

Într-o ședință recentă a Comitetului de Supraveghere al Agenției pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii (ADMA), ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a prezentat un pachet de măsuri financiare menite să sprijine fermierii grav afectați de secetă și alte calamități naturale din anul 2024.

Printre măsurile anunțate se numără:

  • Reducerea penalităților de întârziere: Fermierii care întâmpină dificultăți în plata ratelor din cauza calamităților naturale vor beneficia de o reducere de 100% a penalităților de întârziere. Această măsură este condiționată de prezentarea unui Aviz de atestare a impedimentului justificativ, eliberat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
  • Vacanță de plată: Fermierii vor putea solicita, printr-o cerere scrisă, o vacanță de plată de 6 luni pentru ratele intermediare scadente în perioada 2 septembrie 2024 – 31 decembrie 2024, cu condiția prezentării acelui Aviz de atestare.
  • Suspendarea ultimei rate: Se va suspenda plata ultimei rate scadente în 2024, pentru aceeași perioadă (2 septembrie 2024 – 31 decembrie 2024), pe baza cererii scrise și a Avizului eliberat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

În plus, a fost decisă reducerea avansului inițial necesar pentru Programul de dezvoltare a sistemului de irigare la scară mică, de la 40% la 20%. Această măsură are scopul de a facilita accesul fermierilor la echipamentele de irigare esențiale pentru menținerea sustenabilității agriculturii.

Fermierii din raioanele Cahul, Cantemir și Vulcănești se confruntă cu o criză profundă, seceta extremă distrugând mii de hectare de culturi pentru al treilea an consecutiv și provocând pierderi economice uriașe. Cu aceste măsuri, autoritățile speră să aducă o ușurare și să sprijine agricultorii în aceste vremuri dificile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!