Surpriza în cazul spionului Gorgan! Cine l-a numit la șefia Marelui Stat Major al Armatei Naţionale

05 Iun. 2024, 14:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Iun. 2024, 14:40 // Actual //  bani.md

Publicația The Insider a dezvăluit o bombă de proporții în spațiul politic moldovenesc, arătând că generalul Igor Gorgan, fost șef al Statului Major al Republicii Moldova, a fost un informator activ al serviciilor secrete rusești, transmitând informații sensibile despre situația politică internă și despre achizițiile de echipament militar ale Ucrainei.

Într-o reacție pe Telegram, Adrian Băluțel, șeful de Cabinet al președintei Maia Sandu a declarat că Gorgan a fost destituit din funcție în anul 2021. .

Igor Gorgan, a fost numit în fruntea Marelui Stat Major al Armatei Naţionale la 1 iulie 2019 prin decretul ex-președintelui Igor Dodon.

Decizia de numire a lui Gorgan a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 3 iulie.

Gorgan a mai deținut funcția de șef al Statului Major al Republicii Moldova și în perioada guvernului Vlad Filat, dar a fost demis de către ministrul Apărării, Anatol Șalaru.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Feb. 2026, 11:23
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
28 Feb. 2026, 11:23 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal de Stat anunță modificări în procedura de restituire a TVA pentru producătorii agricoli, după publicarea noilor prevederi în Monitorul Oficial.

Potrivit instituției, baza de calcul utilizată pentru determinarea sumei TVA ce urmează a fi restituită pentru perioada iulie 2023 – iunie 2026 a fost extinsă. În algoritmul de calcul a fost inclusă și componenta aferentă impozitului funciar pentru anul 2025.

De asemenea, au fost operate precizări privind stabilirea plafonului maxim al TVA ce poate fi restituit în cadrul etapei a doua a Programului de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Acesta va fi ajustat în funcție de valoarea sumelor de TVA acceptate spre restituire pentru perioada până la 31 decembrie 2024.

Solicitarea poate fi depusă după prezentarea declarației fiscale în care sunt reflectate: impozitul funciar pentru terenurile agricole, impozitul pe venit, contribuțiile obligatorii de asigurări sociale, primele de asigurare medicală obligatorie și precum și după depunerea declarației TVA pentru perioada de aplicare a Programului.

Beneficiari ai Programului sunt întreprinderile din sectorul agricol înregistrate ca plătitori de TVA și care raportează sume TVA spre deducere pentru perioada fiscală următoare.

Rambursarea este efectuată de Serviciul Fiscal de Stat împreună cu Trezoreria de Stat în termen de până la 25 de zile lucrătoare de la depunerea cererii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!