Țările care au început să elibereze „pașapoarte Covid”, cu o lună înainte de termen. Oficial UE: este un început bun

01 Iun. 2021, 15:04
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Iun. 2021, 15:04 // Actual //  MD Bani

Şapte ţări au început să elibereze primele certificate digitale privind Covid, a anunţat Comisia Europeană. Este vorba de Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croaţia şi Polonia.

Comisia Europeană a anunţat că, din 10 mai, 22 de ţări au testat deja portalul cu succes. Regulamentul se va aplica de la 1 iulie, însă toate statele membre care au trecut cu succes testele tehnice şi care sunt pregătite să elibereze şi să verifice certificatele pot începe să utilizeze deja sistemul în mod voluntar, scrie Aleph News.

„Încă de astăzi, şapte state membre – Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croaţia şi Polonia – au decis să se conecteze la portal şi au început să elibereze primele certificate ale UE, în timp ce altele au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcţiile vor fi implementate la nivelul întregii ţări. Prin urmare, mai multe ţări vor începe să utilizeze sistemul în zilele şi săptămânile următoare”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, Regulamentul se va aplica de la 1 iulie şi, pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, prevede o perioadă de introducere treptată de şase săptămâni pentru eliberarea certificatelor. În paralel, Comisia va continua să ofere sprijin tehnic şi financiar statelor membre pentru a se conecta la portal.

„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul şi să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că şapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez şi celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operaţional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat Thierry Breton, comisarul pentru piaţa internă.

Realitatea Live

07 Ian. 2026, 12:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Ian. 2026, 12:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, a declarat, într-un interviu acordat postului public Moldova 1, că dosarul penal deschis pe marginea construcției drumului Leova–Bumbăta este în continuare în examinare, iar în cauză există persoane cu statut de învinuit.

Potrivit lui Dumbravan, la sfârșitul anului trecut Procuratura Anticorupție a inițiat o anchetă penală privind posibile nereguli în procesul de achiziție publică și în execuția lucrărilor la acest proiect rutier. În prezent, investigația se află într-o etapă-cheie, fiind dispusă o expertiză tehnico-științifică în domeniul construcțiilor.

„Pe acest dosar sunt persoane cu statut de învinuit în continuare, însă Procuratura Anticorupție a dispus efectuarea unei expertize tehnico-științifice în construcții, care, la moment, este încă în curs de executare. Așteptăm concluziile experților și, în funcție de acestea, urmează să acționăm în continuare”, a precizat Dumbravan.

Proiectul rutier Leova–Bumbăta, inaugurat parțial în anul 2023, a intrat în vizorul anchetatorilor după apariția suspiciunilor privind modul de atribuire a contractului și calitatea lucrărilor executate. În prezent, în dosar figurează două persoane cu statut de bănuit: fostul șef al Administrației Naționale a Drumurilor, Sergiu Behjan, și administratorul unei companii private implicate în realizarea proiectului.

Prejudiciul cauzat statului urmează să fie stabilit cu exactitate după finalizarea expertizei tehnice. Drumul Leova–Bumbăta a generat controverse majore în spațiul public, fiind catalogat drept cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova, cu un cost estimat de aproximativ 3,5 milioane de euro per kilometru. Valoarea totală a proiectului se ridică la circa 260 de milioane de lei. În context, primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean declara că respectivul drum riscă să divină muzeul corupției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!