În condițiile în care, în anul 2020 rata sărăciei absolute pe ansamblul populației a constituit 26,8%, iar rata sărăciei în rândul copiilor a constituit 26,0% fiind în creștere cu 2 puncte procentuale față de anul precedent (24,0%). În același timp de sărăcie extremă suferă 10,0% din copii, față de 10,8% din total populație, arată datele Biroului Național de Statistică.
Situația copiilor diferă semnificativ în funcție de mediul de reședință al copilului. Copiii din mediul rural sunt expuși unui risc de sărăcie mult mai mare decât copiii din urbe. Astfel, rata sărăciei absolute în rândul copiilor din mediul rural a constituit 35,7%, în anul 2020, față de 12,5% în cazul copiilor din mediul urban”, potrivit informațiilor BNS.
Discrepanțe și mai mari între zonele urbane și cele rurale, țin de sărăcia extremă. Rata sărăciei extreme în rândul copiilor din mediul rural, în anul 2020, a constituit 14,2% față de 4,2% în cazul copiilor din mediul urban.
Caracteristicile gospodăriilor casnice cum ar fi numărul de copii și tipul gospodăriei, de asemenea, determină nivelul de vulnerabilitate a gospodăriilor cu copii. Riscul familiilor cu copii de a intra în sărăcie sporește considerabil odată cu nașterea următorului copil. Astfel, în anul 2020, cea mai înaltă rată a sărăciei a fost înregistrată în rândul copiilor din gospodăriile cu 3 și mai mulți copii (42,1%), iar cea mai mică – pentru copii din gospodăriile cu un singur copil (19,5%). În funcție de tipul gospodăriei se constată că, cea mai mare rată a sărăciei a fost înregistrată în cazul copiilor din gospodăriile monoparentale (31,3%), se mai arară în datele BNS.
Statutul ocupațional al părinților este unul dintre factorii principali care determină nivelul de bunăstare a copilului. Încadrarea părinților în câmpul muncii diminuează esențial probabilitatea copiilor de a întra în sărăcie. Astfel, cea mai mică rată a sărăciei a fost înregistrat în cazul copiilor cu ambii părinți salariați (11,9%), după care urmează copiii cu cel puțin un părinte care lucrează pe cont propriu (26,9%). Cel mai înalt nivel al sărăciei este înregistrat în cazul copiilor din cadrul gospodăriilor cu „alte situații”, acestea fiind cazurile gospodăriilor cu venituri din plăți sociale, remitențe (35,0%).
Economiștii susțin că dacă statul nu intervine mai repede, prin pârghiile pe care le are, atunci sărăcia va fi lăsată moștenire, de copilul sărac de astăzi, generațiilor viitoare, pentru că sărăcia este strâns legată de educație, iar un copil sărac are puțin șanse să performeze, spun experții în domeniu. Totodată, investiția în educație este importantă. Educația chiar poate schimba vieți, nu sunt vorbe mari. Un leu investit în educație aduce înapoi opt lei pentru societate, veniturile se dublează cu fiecare ciclu de studii absolvit. Sărăcia are foarte multe fețe și avem nevoie de schimbări sistemice, dar noi vedem zi de zi cum educația chiar ne poate salva copiii.
Pentru comparație, în 2020, 24,2% dintre copiii (sub 18 ani) din UE erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială, comparativ cu 21,7% dintre adulți (18-64) și 20,4% dintre persoanele în vârstă (65 sau peste), arată Eurostat.
Dintre țările UE, România a înregistrat cea mai mare rată a copiilor expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială (41,5%) în 2020, urmată de Bulgaria (36,2%), Spania (31,8%) și Grecia (31,5%).
La polul opus se află Slovenia (12,1%) și Cehia (12,9%), Danemarca (13,5%) și Finlanda (14,5%), cu cele mai scăzute rate.
