Trump ajunge în Balcani! fost avanpost militar devine stațiune de lux pentru elitele globale

08 Mai 2025, 10:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Mai 2025, 10:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autoritățile din Albania au aprobat preliminar construirea unui complex turistic de lux pe insula Sazan, un fost avanpost militar sovietic, într-un proiect de 1,4 miliarde de euro inițiat de Jared Kushner, ginerele fostului președinte american Donald Trump. Premierul albanez Edi Rama a confirmat informația într-un interviu acordat postului A2 CNN, menționând că aprobarea finală depinde de depunerea unui dosar complet, care să includă planuri tehnice, studii de impact de mediu și evaluări teritoriale.

Insula Sazan, cu o suprafață de 45 de hectare, este în continuare clasificată oficial drept zonă militară, dar va fi transformată într-un paradis turistic exclusivist. Proiectul a fost declarat „investiție strategică” încă din luna ianuarie de către Agenția albaneză pentru Dezvoltarea Investițiilor (AIDA), semnalând sprijinul politic major din partea guvernului de la Tirana.

Administrarea resortului va fi asigurată de Aman Resorts, un lanț hotelier elvețian de lux deținut de omul de afaceri rus Vladislav Doronin, supranumit de presa internațională „James Bondul rus” pentru discreția și stilul său de viață opulent. Rețeaua Aman operează peste 30 de hoteluri în 20 de țări, iar o noapte de cazare poate costa până la 1.400 de dolari, în timp ce închirierea unei vile ajunge la 50.000 de dolari. Printre clienții celebri ai Aman se numără Bill Gates, Mark Zuckerberg, familia Kardashian, Angelina Jolie, David Beckham și Tom Hanks.

Acesta nu este singurul proiect imobiliar pe care Kushner îl dezvoltă în regiune. În Serbia, el pregătește reconversia clădirii fostului Minister al Apărării al Iugoslaviei, bombardată de NATO în 1999. Pe locul ruinelor va fi construit un hotel premium și un memorial dedicat victimelor conflictului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Apr. 2026, 17:06
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Apr. 2026, 17:06 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un operator de pe piața carburanților a fost sancționat de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), după ce a impus limitări la alimentarea consumatorilor în stații, a declarat directorul instituției, Alexei Taran.

Potrivit oficialului, sancțiunea aplicată este una contravențională și depășește 600 de unități convenționale, echivalentul a aproximativ 30.000 de lei.

„A fost limitată cantitatea alimentată în stații. Practic, s-a impus consumatorilor o limitare valorică, în bani, a cantității alimentate, ceea ce contravine regulilor”, a explicat Taran.

Reprezentanții ANRE au intervenit după mai multe sesizări și au constatat, în urma verificărilor la fața locului, că rețeaua vizată aplica restricții prin tranzacții repetate, cu sume limitate, pentru fiecare alimentare.

În total, instituția a recepționat șase plângeri telefonice din partea consumatorilor în primele zile, ulterior sesizările vizând în special segmentul angro, unde au fost raportate nemulțumiri legate de prețurile oferite.

Directorul ANRE a precizat că, deocamdată, aceasta este singura amendă aplicată de la începutul escaladării situației pe piața carburanților, însă mai multe investigații sunt în desfășurare.

În alte cazuri, autoritatea s-a limitat la obligarea furnizorilor să respecte prețurile achitate în avans de clienții angro sau a constatat lipsa stocurilor în stații la momentul verificărilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!