Trump îi trântește ușa în nas lui Orban: fără excepție pentru petrolul rusesc

01 Nov. 2025, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Nov. 2025, 09:49 // Actual //  Ursu Victor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că nu va acorda Ungariei o derogare care să-i permită să continue importul de petrol rusesc de la companiile sancționate „Rosneft” și „Lukoil”. Liderul american a confirmat că premierul ungar Viktor Orbán a solicitat oficial o excepție, însă cererea a fost respinsă.

„Orban a cerut o excepție de la sancțiunile impuse Rusiei, dar am refuzat”, a spus Trump, citat de CNN.

Potrivit presei ungare, Viktor Orbán intenționează să se întâlnească cu președintele american pe 7 noiembrie, pentru a discuta o amânare a restricțiilor asupra achizițiilor de petrol rusesc. Premierul de la Budapesta a reiterat în repetate rânduri că importurile din Rusia sunt vitale pentru Ungaria, țară fără acces la mare, dependentă de oleoductul „Drujba”, care traversează Ucraina, Slovacia și Cehia.

La Washington, însă, oficialii americani au subliniat că Ungaria nu a făcut niciun efort real pentru diversificarea surselor energetice după izbucnirea războiului din Ucraina. „Spre deosebire de vecinii săi, Budapesta nu a elaborat planuri și nu a întreprins acțiuni concrete pentru a reduce dependența de Rusia. Vom continua dialogul cu Ungaria, dar și cu țări precum Croația, care pot contribui la înlocuirea petrolului rusesc”, a declarat Matthew Whitaker, ambasadorul SUA la NATO.

Diplomatul american a adăugat că, în opinia sa, transportul de petrol prin conducta „Drujba” va fi întrerupt în următorii ani, iar Ungaria trebuie să se pregătească pentru această realitate. „Există multiple alternative pentru a renunța la petrolul și gazul rusesc, iar noi îi vom ajuta, ca un aliat bun”, a afirmat Whitaker.

Budapesta rezistă în continuare presiunilor occidentale, însă analiștii explică poziția guvernului nu prin motive de securitate energetică, ci prin pierderile financiare pe care le-ar suferi compania MOL și bugetul de stat.

În același timp, guvernul ungar a modificat legea privind stocarea petrolului și carburanților importați, pentru a putea activa stații de alimentare speciale destinate serviciilor esențiale în caz de criză de aprovizionare. Noile prevederi vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Orbán a recunoscut recent că executivul său analizează modalități de a ocoli sancțiunile americane, care vor intra în vigoare la 21 noiembrie. În paralel, Comisia Europeană a anunțat în septembrie planul de a introduce o taxă suplimentară pentru petrolul rusesc, cu scopul de a elimina complet importurile până în 2027.

Sancțiunile impuse de Trump pe 22 octombrie vizează „Rosneft”, „Lukoil” și alte 34 de filiale ale acestora, după refuzul Kremlinului de a opri războiul din Ucraina. În același timp, președintele american a anulat întâlnirea cu Vladimir Putin, care trebuia să aibă loc la Budapesta, capitala Ungariei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

30 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
30 Ian. 2026, 16:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Probele de motorină prelevate în aceste zile din mai multe loturi destinate pieței din Republica Moldova vor fi supuse analizelor de laborator, în contextul intensificării controalelor asupra calității produselor petroliere introduse în țară, anunță Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC).

Ieri, inspectorii au colectat probe din depozitele situate în zona postului vamal Leușeni, unde sunt stocate cantități de motorină destinate circuitului comercial. Verificările au vizat respectarea cerințelor de calitate și conformitate prevăzute de legislația în vigoare, înainte ca produsul să ajungă la consumatori.

Acțiunile au continuat și astăzi în Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde au fost prelevate probe din loturile de motorină la intrarea în țară, înainte de plasarea acestora pe piața internă.

Potrivit ISSPNPC, măsurile întreprinse la punctele de trecere a frontierei Leușeni și în Portul Internațional Liber Giurgiulești au drept scop prevenirea introducerii pe piață a produselor petroliere neconforme și protejarea consumatorilor de riscurile legate de utilizarea unor carburanți de calitate necorespunzătoare.

„Supravegherea calității produselor petroliere constituie o prioritate constantă, motiv pentru care controalele vor continua atât la punctele de intrare în țară, cât și pe întreg lanțul de distribuție”, se arată în comunicatul ISSPNPC.

Probele colectate vor fi analizate în laboratoare acreditate, iar în funcție de rezultate, autoritatea va întreprinde măsurile legale necesare. În cazul în care vor fi depistate neconformități, pot fi aplicate sancțiuni prevăzute de legislație, inclusiv retragerea produselor de pe piață.

Verificările au loc în contextul în care pe piață a apărut un lot de motorină neconformă, cu un punct de curgere (CFPP) sub standardul minim de minus 20 de grade. Din cauza carburantului care a înghețat la temperaturi scăzute, numeroși șoferi s-au confruntat cu defecțiuni tehnice costisitoare.

Deputatul PAS, Dorian Istrati, a declarat că guvernarea PAS a modificat legislația astfel încât produsele importate din Uniunea Europeană să nu mai fie supuse verificărilor de conformitate la vamă, bazându-se exclusiv pe certificarea acestora în statele de origine. 

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!