ULTIMA ORĂ! Vicedirectorul Poșta Moldovei a fost arestat! Ar fi semnat contracte fictive de 230 000 de lei

17 Nov. 2021, 11:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
17 Nov. 2021, 11:10 // Actual //  MD Bani

O nouă reținere în țară. Vicedirectorul ÎS Poșta Moldovei, Vasile Șoldan, a fost reținut de către Centrul Național Anticorupție pentru că ar fi semnat contracte fictive în valoare de circa 230 000 de lei. Funcționarul a fost escortat pentru audieri și va rămâne în izolatorul CNA pentru următoarele 72 de ore, scrie Realitatea.md.

Potrivit CNA, în perioada mai-iunie 2021, factori de decizie de la Poșta Moldovei, având o înțelegere prealabilă cu două companii, ar fi încheiat mai multe contracte fictive de prestare a serviciilor în domeniul IT, chiar dacă întreprinderea beneficia de aceleași servicii, conform unui contract încheiat cu o altă companie în domeniu. Pentru a evita licitația publică, aceștia ar fi perfectat contractele ca achiziții de valoare mică, suma totală a acestora fiind de 229 000 de lei. Astfel, funcționarii ar fi gestionat resursele materiale și financiare publice contrar destinației lor, prejudiciind bugetul de stat în proporții mari.

CNA susține că au fost efectuate mai multe percheziții la biroul de serviciu și domiciliul actualului vicedirector și la domiciliul fostului director de la Poșta Moldovei. Percheziționate au fost și oficiile celor doi agenți economici contractați fictiv. În urma acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate mai multe probe care urmează a fi anexate la dosar.

Centrul Național Anticorupție precizează că pentru abuz de putere sau de serviciu, legislația națională prevede o pedeapsă de până la 7 ani de detenție sau amendă de până la 117 500 de lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.