Un fost șef al BNM intră în cercul puterii financiare de la București – Armașu, consilierul lui Isărescu de la BNR

18 Mart. 2025, 09:40
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Mart. 2025, 09:40 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a fost numit consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu. Informația apare pe profilul său de LinkedIn, confirmând astfel noul său rol în cadrul celei mai importante instituții financiare din România.

Armașu a condus BNM între 2018 și 2023, fiind desemnat în perioada de tranziție post-criză bancară, când Moldova încerca să își refacă reputația în fața partenerilor internaționali, după frauda bancară de un miliard de dolari. Pe parcursul mandatului său, a gestionat relațiile cu FMI, Banca Mondială și UE, implementând reforme în sectorul bancar moldovenesc.

Fost ministru al Finanțelor și economist cu experiență, Armașu va lucra alături de cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din Europa, Mugur Isărescu, care conduce BNR din 1990.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Ian. 2026, 10:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Ian. 2026, 10:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova au continuat să crească la începutul anului 2026 și au depășit pragul de 5,11 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.

La data de 16 ianuarie 2026, activele oficiale de rezervă au constituit 5,113 miliarde euro, în creștere față de 9 ianuarie 2026, când acestea se situau la 5,104 miliarde euro, și față de 2 ianuarie 2026, când nivelul rezervelor era de 5,097 miliarde euro.

Comparativ, la 31 decembrie 2025, rezervele valutare se cifrau la 5,104 miliarde euro, iar pe parcursul lunii decembrie 2025 acestea au oscilat între 5,087 miliarde euro (26 decembrie) și 5,090 miliarde euro (19 decembrie).

Structura rezervelor arată că cea mai mare pondere revine rezervelor valutare în valută convertibilă, care la 16 ianuarie 2026 au însumat 5,095 miliarde euro. Din această sumă, aproximativ 4,52 miliarde euro au fost plasate în valori mobiliare, iar circa 579 milioane euro reprezentau disponibilități și plasări la termen, majoritatea acestora fiind deținute la alte bănci centrale, Banca Reglementelor Internaționale și Fondul Monetar Internațional.

Poziția de rezervă la FMI s-a menținut la un nivel modest, de circa 5,9 milioane euro, în timp ce deținerile de aur monetar au ajuns la 9,46 milioane euro, în creștere față de finalul anului 2025. De asemenea, valoarea drepturilor speciale de tragere (DST) a urcat la început de 2026, până la 9,2 milioane euro, de la niveluri sub 2 milioane euro înregistrate la sfârșitul anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!