Un nou director interimar la ODIMM. Pe cine a numit Ministerul Economiei?

06 Dec. 2021, 10:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
06 Dec. 2021, 10:01 // Actual //  MD Bani

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) are un nou director interimar. Ministerul Economiei l-a numit pe Dumitru Pîntea în funcția de director interimar al ODIMM.

Dumitru Pîntea a deținut până recent funcția de director al programului ”Mediul de afaceri și IMM” în cadrul Centrului Analitic Independent Expert-Grup. În perioada 2013-2015 a deținut funcția de consultant principal al Direcției politici comerciale din cadrul Ministerului Economiei.
Este licențiat în economie și relații economice internaționale. A participat la diverse cursuri de instruire în SUA și Europa. În prezent, își face studiile de doctorat la Academia de Studii Economice în domeniul dezvoltării instrumentelor de finanțare pentru creșterea competitivității și rezilienței firmelor din Republica Moldova. Este fluent în engleză și franceză.
Până în prezent, funcția de director general al ODIMM  a fost deținută de Iulia Costin.

13 Iun. 2026, 10:23
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
13 Iun. 2026, 10:23 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Consiliul de administrație al maib propune acționarilor aprobarea distribuirii dividendelor pentru anul 2025 în valoare de 3,88 lei pentru fiecare acțiune cu valoarea nominală de 2 lei.

Decizia urmează să fie examinată la Adunarea Generală Anuală a Acționarilor, programată pentru data de 25 iunie. Potrivit propunerii înaintate de conducerea băncii, suma totală destinată plății dividendelor se ridică la 401,9 milioane de lei, notează infotag.md.

În anul 2025, maib a înregistrat un profit net de 1,99 miliarde de lei. Din această sumă, aproximativ 20,5% urmează să fie distribuită acționarilor sub formă de dividende, iar restul de 1,557 miliarde de lei va rămâne în bancă sub formă de profit nerepartizat și va fi inclus în capitalul instituției.

Banca a anunțat că data de înregistrare pentru stabilirea dreptului de a primi dividende este 25 iunie 2026. Astfel, acționarii care figurează în registrul acționarilor la această dată vor beneficia de plata dividendelor.

Rezultatele financiare ale băncii indică o îmbunătățire semnificativă a indicatorilor de performanță. Rentabilitatea capitalului propriu (ROE) a ajuns la 22,8% în 2025, comparativ cu 18% în anul precedent.

Totodată, portofoliul de credite al băncii a crescut cu 27,4% față de 2024, ajungând la aproximativ 6 miliarde de lei.

În același timp, indicatorul costuri-venituri s-a îmbunătățit semnificativ, coborând la 44,2%, față de 52,3% în anul anterior, pe fondul unei creșteri mai rapide a veniturilor comparativ cu cheltuielile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!