Vânzările de PC-uri au scăzut la Intel. Compania va concedia câteva mii de angajați

12 Oct. 2022, 17:43
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
12 Oct. 2022, 17:43 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Producătorul american de semiconductori Intel Corp. intenţionează să demareze o amplă restructurare de personal, de ordinul câtorva mii de posturi, pentru a-şi reduce costurile şi a face faţă încetinirii pieţei de computere personale, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.

Concedierile ar urma să fie anunţate în cursul acestei luni, gigantul american intenţionând să facă un anunţ în acest sens cu prilejul publicării rezultatelor pe trimestrul al treilea, programate pentru data de 27 octombrie, susţin sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. La mijlocul acestui an Intel avea aproximativ 113.700 de angajaţi la nivel mondial.

Sursele au adăugat că unele divizii din cadrul grupului Intel, precum cea de vânzări şi marketing, ar putea suferi restructurări care să afecteze până la 20% din personal.

Intel suferă în prezent de pe urma scăderii cererii pentru procesoare destinate computerelor personale, principala sa ramură de activitate, şi în paralel nu a reuşit să recupereze cotele de piaţă pierdute în faţa rivalilor precum Advanced Micro Devices Inc. În luna iulie, Intel a avertizat că vânzările sale pentru anul 2022 vor fi cu aproximativ 11 miliarde de dolari mai mici decât estima anterior. Tot atunci Intel a recunoscut că ar putea face unele schimbări pentru a îmbunătăţi profiturile.

Precedentul val important de concedieri de la Intel a avut loc în anul 2016, când grupul american a eliminat aproximativ 12.000 de locuri de muncă, sau 11% din efectivele totale. Între timp compania a mai recurs şi la alte restructurări şi la închiderea unor divizii şi, la fel ca multe alte companii din industria de tehnologie, a îngheţat angajările la începutul acestui an, pe fondul înmulţirii semnelor de recesiune.

Potrivit firmei de cercetare de piaţă IDC, vânzările de PC-uri au scăzut cu 15% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Toţi cei trei mari producători, HP Inc., Dell Technologies Inc şi Lenovo Group Ltd., care utilizează procesoarele Intel în laptop-urile şi desktop-urile lor, au înregistrat scăderi semnificative ale vânzărilor.

Însă momentul actual este unul stânjenitor pentru Intel să anunţe concedieri având în vedere că la începutul anului grupul a făcut lobby pentru un pachet de stimulente în valoare de 52 de miliarde de dolari pentru producătorii de cipuri şi a promis că îşi va extinde capacităţile de producţie din SUA.

Alţi producători de cipuri, precum Nvidia şi Micron Technology Inc., au evitat să recurgă la concedieri până acum. În schimb, alte companii din sectorul de tehnologie, precum Oracle Corp. şi Arm Ltd., au anunţat deja restructurări de personal.

18 Mai 2026, 16:37
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
18 Mai 2026, 16:37 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

La aproape doi ani de la izbucnirea focarelor de pestă porcină africană și sacrificarea a zeci de mii de animale, două dintre cele mai mari ferme de porcine din Republica Moldova – cea din satul Roșcani, raionul Anenii Noi, și compania Porco Bello din Cimișeni spun că nu au primit până în prezent despăgubiri și au ajuns să se judece cu Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA).

Ferma din Roșcani, unde au fost sacrificați aproximativ 65–68 de mii de porci, a solicitat despăgubiri de peste 194 de milioane de lei. Directorul companiei, Ecaterina Perebinos, afirmă că dosarul se află încă în examinare și că litigiul cu ANSA nu a fost soluționat.

„Am atacat în instanță ANSA. Deocamdată aceste litigii nu sunt soluționate. Despăgubirile nu le-am primit”, a declarat Perebinos pentru BANI.MD.

Întrebată cum funcționează în prezent ferma, aceasta a precizat că activitatea continuă cu ajutorul creditelor, iar unitatea este în proces de repopulare.

„Am luat credite și mergem înainte. Acum lucrăm la 40%, iar până la sfârșitul anului planificăm să revenim la 100%”, a spus directoarea.

Într-o situație similară se află și compania Porco Bello din Cimișeni. Directorul Andrei Volcinschi afirmă că după depunerea dosarului pentru despăgubiri, companiei i s-a invocat o presupusă „suprapopulare” a fermei, motiv pentru care nu ar putea beneficia de compensații.

Acesta susține însă că acuzațiile nu au fost demonstrate și că în documentele inițiale de control nu ar fi fost menționate încălcări grave.

„Nimeni nu a măsurat, nimeni nu i-a numărat porcii, nimeni nu i-a cântărit. Pur și simplu s-a scris că a fost suprapopulare”, afirmă Volcinschi.

Potrivit lui, compania a contestat decizia în instanță și consideră că procesul se tergiversează intenționat pentru a evita plata despăgubirilor.

Porco Bello exploatează aproximativ 45.000 de porci și deține între 20% și 25% din piața cărnii de porc din Republica Moldova. Compania estimează că ar trebui să primească despăgubiri de peste 100 de milioane de lei.

În prezent, reprezentanții Porco Bello spun că activează la o capacitate de 70–80%, tot din resurse atrase prin credite, și estimează revenirea la capacitate maximă până în primăvara anului viitor.

Redacția a încercat să ia legătură cu reprezentanții ANSA însă până la publicarea materialului nu a obținut o reacție din partea instituției.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!