„Dacă va fi nevoie de demisia mea, va decide domnul prim-ministru, va decide Partidul de Guvernare. Noi am făcut tot posibilul să obținem prețuri mai bune, iar multă lume s-a implicat pe diferite dimensiuni”, a precizat Parlicov.

Ministrul a subliniat că s-au făcut eforturi semnificative pentru: reducerea impactului asupra prețurilor la gaze și identificarea resurselor necesare pentru a compensa consumatorii.

„Au fost și incertitudini legate de discuțiile cu partenerii externi, dar toată lumea a contribuit la aceste eforturi. Dacă vor fi necesare demiteri în sector, ele vor fi anunțate”, a mai spus Parlicov.

Declarațiile vin pe fondul unor presiuni politice și critici privind gestionarea sectorului energetic într-o perioadă marcată de instabilitate și prețuri ridicate.

Realitatea Live

21 Mart. 2026, 10:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
21 Mart. 2026, 10:20 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Rulajul pieței valutare în numerar din Republica Moldova a înregistrat o ușoară scădere în luna februarie 2026, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Volumul total al operațiunilor de cumpărare a constituit 270 milioane euro echivalent, iar cel al vânzărilor 332,4 milioane euro.

Euro a continuat să domine clar piața, cu 202,4 milioane euro la cumpărări și 248,1 milioane euro la vânzări, reprezentând circa 75% din totalul tranzacțiilor. Dolarul american s-a situat pe locul doi, cu 41,4 milioane euro la cumpărări și 52 milioane euro la vânzări, având o pondere de aproximativ 15–17%.

bănci şi finanţe
Firmele țin banii „la vedere”! Zeci de miliarde stau în conturi cu dobânzi mici
Firmele țin banii „la vedere”! Zeci de miliarde stau în conturi cu dobânzi mici
bănci şi finanţe
Febra creditelor! Miliarde împrumutate într-o lună. Cine se îndatorează cel mai mult
Febra creditelor! Miliarde împrumutate într-o lună. Cine se îndatorează cel mai mult