(VIDEO) Cine poate deveni somelier? Abilitățile care te vor ajuta să ai succes în lumea vinului

10 Iun. 2022, 11:56
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
10 Iun. 2022, 11:56 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Lumea vinului este destul de vastă și deosebită. Unii preferă vinul roșu sec, iar alții se lasă ademeniți de vinurile de desert. Un somelier este acea persoană care te poate ajuta să înțelegi mai bine ce tipuri de vin îți plac. Iată de ce este important ca un somelier să dispună de anumite abilități, pentru a înțelege mai bine necesitățile consumatorilor.

Somelierul din Republica Moldova Mihai Druță a menționat într-un interviu „10 LEI” care sunt principalele abilități pentru a avea succes în lumea misterioasă a vinului.

„Nu oricine poate deveni somelier.”

  • În primul rând trebuie să fie dezvoltate papilele gustative;
  • Caracterul

„Dacă ești o persoană foarte închisă poți fi un degustător foarte bun, dar nu vei fi somelier pentru că necesită interacțiune cu oamenii”;

  • Un somelier este un degustător de emoții.

De asemenea, ai nevoie de degustații permanente pentru a dezvolta papilele gustative, este imposibil să fii un bun somelier dacă guști vinul doar o dată în lună.

Așadar, pentru a deveni somelier nu trebuie să fii doar un bun cunoscător în materie de vin, dar mai ai nevoie să interacționezi cu oamenii, ceea ce înseamnă că vei înreține discuții cu oamenii din domenii diferite și le vei explica cum știi tu mai bine ce vin să aleagă pentru o cină în familie sau ce vin se asortează mai bine cu pește sau carne.

Iar dacă ai nevoie de cursuri de somelier, școala lansată de Mihai Druță te poate ajuta în acest sens. Periodic, Școala de Sommelier din Moldova organizează cursuri unde vei avea parte de degustări și după absolvire vei avea posibilitatea să te angajezi.

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Mart. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În timp ce trenurile de pasageri circulă rar, iar situația financiară a întreprinderii rămâne complicată, Calea Ferată din Moldova pare să fi descoperit o nouă direcție: turismul feroviar.

Potrivit companiei, Republica Moldova începe să fie promovată drept o destinație pentru călătorii liniștite și pitorești cu trenul, prin sate tradiționale, câmpuri și podgorii. Ideea este ca drumul cu trenul să devină nu doar un mijloc de transport, ci o experiență turistică autentică.

Un exemplu în acest sens a fost excursia organizată pe 6–7 martie 2026 pentru echipa unei companii din Cehia specializate în transport feroviar și turism. Oaspeții au vizitat gara feroviară și depourile CFM, unde au făcut cunoștință cu infrastructura feroviară din Republica Moldova, după care au pornit într-o călătorie pe șine prin mai multe regiuni ale țării.

Potrivit CFM, astfel de inițiative ar putea contribui la promovarea Republicii Moldova ca destinație pentru turismul feroviar, iar întreprinderea anunță că este deschisă pentru noi oferte în sezonul turistic estival.

Totuși, realitatea financiară a companiei rămâne mai puțin romantică decât peisajele văzute din tren. În prezent, datoriile totale ale CFM se ridică la aproximativ 450 de milioane de lei, chiar dacă acestea au fost reduse cu peste 15% față de anul 2024.

Întreprinderea continuă însă să opereze pe pierdere. În primele șase luni ale anului 2025, CFM a înregistrat pierderi de 152,4 milioane de lei, ușor mai mici decât cele 156,1 milioane de lei din aceeași perioadă a anului precedent.

Astfel, dacă trenurile nu mai pot impresiona prin viteza sau frecvența curselor, ele ar putea deveni măcar o atracție turistică pentru cei curioși să descopere Moldova… în ritmul liniștit al șinelor CFM.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!